Beauty trends. Opiniile mele de beauty bloggeriță mămică (interviu)

Am intrat hotărâtă în local, mi-am plimbat privirea în dreapta și în stânga, am țintit o masă și m-am dus glonț ca s-o ocup.
Dormisem ca pe ghimpi. Așa se întâmplă tot timpul când știu că am ceva important de făcut în următoarea zi. Purtam o ținută casual în culori calde, un machiaj cat eyes și-un parfum de primăvară. Mi-am comandat un ceai de iasomie și-am așteptat cumințică să apară. Știam cum arată din poze iar nenumăratele mailuri pe care ni le-am scris și telefoanele la care ne-am auzit îmi dădeau impresia că ne știm de-o viață. Deși era primul meu astfel de interviu, nu aveam emoții, eram doar curioasă de întrebări. Știam că vrea să discutăm despre beauty trends din viața mea de mămică și cam atât.
Eram stresată doar din cauza timpului, așa sunt de când am devenit mămică. Oriunde mă duc am tendința să mă grăbesc ca să ajung mai repede acasă. Știu că bebelușul e în siguranță dar cu sentimentele nu prea poți lupta. Odată cu el, au apărut temeri străine și griji de necontrolat, care nu credeam că există.

În sfârșit a ajuns. A fost punctuală exact cum mă așteptam. Zâmbitoare, elegantă și parcă mai parfumată decât mine, s-a așezat și s-a făcut comodă în fața mea, imediat după ce ne-am strâns mâna. I-am comandat un ceai de caramel, și-a scos materialele pe masă și-am început interviul destul de repede pentru că știa deja cât de prețios este timpul meu.

Ce produse de machiaj obișnuiești să porți în geantă sau nu mai au loc de scutece? 
Orice-ar fi, au loc! :)) E adevărat că de când sunt mămică, geanta de umăr s-a îngreunat și și-a mai schimbat din conținut. Altă dată îmi căram un portfard întreg cu mine plus fel și fel de mini-size-uri cu te miri ce. Acum îmi iau doar câteva chestii de care cred că am nevoie pentru retuș. Dar niciodată nu-mi lipsește o pudră, oglinda, un balsam de buze sau un gloss. În general îmi plac lucrurile practice, cum ar fi o pudră sau un ruj/gloss cu oglindă. De exemplu acum am Bare Naturale de la L`Oreal de care sunt foarte mulțumită. Nu știu dacă se mai găsește la noi dar are un design foarte practic, e mică și utilă.

Unde cauți inspirație pentru machiajul sau întreg look-ul cu care îți începi o zi normală? 
“Pofta vine mâncând”, așa și cu arta machiajului și nu numai. Inspirație există oriunde: pe fereastră, în tablouri, într-o melodie, în oameni, în bucătărie, în razele de soare sau în floarea de pe balcon. Saau…varianta cea mai simplă: verși portfardul cu produsele de machiaj undeva, de preferat în pat ca să nu riscăm distrugerea lor și vezi ce te atrage în momentul respectiv. La mine nu prea funcționează treaba asta pentru că de fiecare dată aleg același fard, sunt încă îndrăgostită de Color Infaillible – Paradise Orchid de la L`Oreal. Am și scris un articol pe blog despre el.

O zi normală la mine înseamnă stat toată ziua cu bebe și ieșit în parc o dată așa că accentul îl pun pe confort, nu insist cu un machiaj strident sau cine știe ce ținută de fashionistă.

Ce trenduri ți-au atras atenția în sezonul ăsta și ce părere ai despre ele? 

Ca în fiecare sezon, pe podiumurile de modă am observat adevărate spectacole de culoare și stiluri care parcă se întorc după ani și ani. Varietatea lor mă impresionează dar sunt unele trenduri-cheie care predomină și reușesc să strălucească tot timpul : 

  •  pielea naturală, aspect mat, curat, tineresc machiaj nude, fresh, luminos 
  •  cat eyes și buze palide 
  •  unghii roși, maro, burgundy 
  •  farduri metalice 
  •  sprâncenele stufoase, îndrăznețe dar îngrijite
  •  buze burgundy
Se știe că marii creatori dau tot timpul ora exactă în modă dar ce-mi place cel mai mult e că brandurile mai mici “împrumută” detaliile de la ei și așa ne putem permite și noi oamenii de rând să fim în trend.  
Să zic ceva și de păr ca să ating toate punctele, îmi place că roșu aprins e încă la putere în toamna asta, nu e genul meu dar îmi place să-l admir la alte fete. Am observat “urme” de ombre hair rămase din vară, bucle și valuri vintage care au revenit, nuanțe nisipoase, arigintii și beach waves.  
Că vorbim de păr, makeup sau modă, trendurile sunt ciclice și se pare că revin cu îmbunătățiri.
Te consideri în trend? E ceva ce îți place și ceva ce nu-ți place? 
În general nu țin musai să fiu în trend, stilul este un exercițiu frumos și prefer să mi-l creez singură, câteodată îmi iese, câteodată nu. De exemplu nu m-a atras niciodată nuanța burgundy dar acum că o văd peste tot îmi doresc un sacou așa, mi-am procurat un contur de buze sângeriu iar manichiura mea de azi se prezintă burgundy. Deci stilurile ne influențează, vrem-nu-vrem. 
Ce-mi place mult e machiajul cat eyes care nu moare niciodată și beach waves.  
Că urmezi un stil sau un trend, nu contează, important e să o faci cu inteligență. Spun asta pentru că am văzut unele greșeli care ar trebui evitate. Poate greșesc dar cred că un ruj burgundy nu trebuie purtat doar pentru că e în trend, ar trebui să se țină cont și de alte aspecte, de un ten curat de pildă și de o dantură frumoasă. 
 
Având în vedere că plăcerile tale legate de beauty s-au mai diminuat de când ești mămică, simți că îți lipsește ceva anume? 
Poate. Nu-mi lipsește ceva în mod special dar mi-e dor de un răsfăț la salon și de plimbări interminabile prin mall :)). N-am reușit deloc să ajung să adulmec ceva din colecția L`Or Sunset de la L`Oreal care arată spectaculos. 
Acum am zile în care nu mă machiez dar nu sufăr după asta. Din contră, când am buzele rujate de exemplu, mă oftic că nu pot să-mi pup bebelușul și mi-e foarte greu să mă abțin :)). 
Nu mă plâng de nimic dar nici nu mă neglijez. Sunt o fire organizatorică și mă descurc de minune.
 
Întâmplare fictivă, articol pentru”Școala de Beauty Blogging by L`Oreal“.

Comments (12)

  1. Alina Anghel

    Foarte tare articolul, felicitari!!! Pupici!

    Reply
    1. Federova

      Ms Alinuta! Pup!

      Reply
  2. Mia Xoxo

    Felicitari pt articol. Este foarte complet..si legat de ce am citit pot spune ca IUBESC actualul “trend” in materie de make-up mai ales.

    Te astept si pe la mine :*
    http://chose-to-shine.blogspot.ro/

    Reply
    1. Federova

      Ms Mia! Si mie imi place actualul trend, chiar vreau sa incerc zilele astea un machiaj cat eyes ceva mai indraznet. Sper sa-mi iasa cum il am in cap.

      Reply
  3. coco

    foarte frumos povestit mamico! in curand ma auzi si pe mine…opiniile mele…de bunicuta! :)))

    Reply
    1. Federova

      Hihi, o sa fie interesant. Daca vei fi implicata mult in cresterea nepotelului (e baiat, nu?) atunci e clar ca activitatile tale legate de beauty vor avea de suferit. Tot raul spre bine, nici nu vei simti lipsa pentru ca o sa te topesti toata :)).

      Reply
  4. Mihaela Bolea

    Îmi place foarte mult! Mult succes îţi doresc! 🙂

    Reply
    1. Federova

      Sa fie! Sper sa placa si juriului.

      Reply
  5. Descude

    Hihi,ma gandeam in timp ce citeam ca daca e fictiv,esti foarte tare…te iubesc de nu mai pot si imi plac postarile tale:)
    Pups

    Reply
    1. Federova

      Yay, ce dragut! Intotdeauna esti asa directa ca ma faci sa rosesc. E fictiva intamplarea, trebuia sa fac cumva sa para interviu. N-am vrut sa povestesc pur si simplu despre trenduri. Iti dai seama ce sanse sunt sa avem postari asemanatoare 20 de semifinaliste.
      Pup si eu!

      Reply
  6. Maya Secret

    Toate ca toate, dar eu ador pozele facute de tine. Incerc sa fac si eu ceva mai deosebit dar tot timpul sunt pe fuga. Eu sunt opusul tau, o persoana destul de dezorganizata si haotica, dar imi place asa cum sunt si nu planuiesc prea curand sa ma schimb, Pana la urma fiecare are farmecul sau. Pupici ;*

    Reply
    1. Federova

      Alege-ti o zi doar pentru asta si nu mai fi pe fuga, pozele au un rol important intr-o postare, zic eu :P.
      Multumesc pentru aprecieri, pupici!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *