Știu că titlul e puțin derutant și se poate înțelege că azi am gătit și servit couscous dar nu a fost așa, nu că nu mi-ar plăcea dar am avut alte preocupări cum ar fi aplicare mască home made pe păr și pe față, “enșpe” search-uri exotice din nou și alte nebuneli.
Couscous am gătit acum câteva săptămâni după-nu-știu-cât timp și am tot ținut să mă laud pe blog dar n-am mai apucat. Recunosc că nu am fost și nu sunt mulțumită deloc de poze și asta a fost unul din motive, sper ca data viitoare să-mi iasă mai bine. Pozele.
Couscous este o mâncare tradițională arăbească (africană) care se servește de obicei duminica în familie.
Nu știu dacă e o regulă dar parcă am citit undeva că nu trebuie să lipsească 7 ingrediente, am avut și eu tot atâtea în compoziție dar întâmplător.
Am învățat să fac cous cous acum vreo 6 ani când am locuit în Spania pentru o perioadă iar partenera mea de apartament era o marocană. Mă invita mereu la masă când gătea couscous și-mi plăcea la nebunie gustul așa că i-am “furat” rețeta.

Eu am folosit 2 oale normale și am fiert couscous-ul în abur mestecând cu furculița din când în când și turnând puțin câte puțin ulei.
Pentru supă am ales: ceapă, morcov, cartof, dovlecel, fasole neagră boabe, stafide, roșii și carne de pui.
Condimente: sare, piper, coriandru, chimen și puțină scorțișoară.
Supa am fiert-o până am simțit în furculiță că s-au înmuiat legumele bine iar couscous-ul l-am lăsat în abur și l-am frământat și cu mânuțele din când în când.
Se servește într-o farfurie mare unde se pune couscous-ul iar peste se toarnă supa de legume și carne, zeama fiind de bază. Tradițional, se mănâncă formând cu mana bulgări dar eu am preferat să folosesc furculița întotdeauna.
A ieșit delicios! Nu o zic eu că îmi place mult mâncarea asta dar am primit și alte laude :D.
Pe net se găsesc diverse rețete dar eu o prefer pe asta pe care am învățat-o și mi se pare foarte simplă.
Couscous am găsit la cutie în hypermarket-ul Cora.
Și că tot veni vorba de mâncare, de curând am aflat că s-au deschis niște restaurante cu specific mexican în București – la Tortilla, eu am fost azi la cel din zona Obor și am servit câte ceva. Dacă vă place mâncarea mexicană sau spicy vi-l recomand! [reclamă gratuită ;))]
Voi ce-ați servit în week-end mai delicios?
Ba ti-au iesit ok fotografiile si imi place mult farfuria! Chiar e o idee buna, n-am mai gatit de ceva vreme couscous.
Cred ca la tine am citit ceva de 7 ingrediente ;)). Multumesc Alice, uite ca iar mi s-a facut pofta de el :P.
Cred ca ma confunzi, dar si mie imi place… doar ca nu l-am mai gatit de vreo jumatate de an. Ghici ce fac week endul viitor? 😀
Te-am confundat, ma ierti? 😀
Ce faci wkd viitor? Couscous?
eu am o reteta de couscous de la sora mea, dar e diferita,se prajeste. intr-o tigaie se pune un pic de ulei, peste care se toarna couscous-ul (masurat) si se caleste pana capata o culoare galbuie spre maroniu. ador gustul de prajit. cand e de culoarea asta, se adauga apa calda ( de 3 ori fata de cantitatea de couscous ), putina vegeta, se lasa le fiert, amestecand din cand in cand, se lasa apoi sa se umfle la final. condimentul care il adaug e curry, care ii da un gust deosebit. e ca un fel de pilaf, dar cu un gust special.
Suna bine, poate chiar o s-o incerc. Si eu folosesc curry si-mi place, daca nu ma insel cred ca am pus putin si in reteta de mai sus :D.
Ms de share!
ma bucur, sa imi spui daca ti-a placut, dupa ce incerci 🙂
Eu stiam ca peste couscous se pune apa si-i gata filosofia :))
Nu am facut niciodata, insa il servesc cu placere.
Asta e varianta cea mai simpla, merge si asa din ce am citit eu pe net.
gata..poti sa te mariti 🙂
Uite acu’!
Pai deja are linkuri cu “sarcina ” si “rochii de mireasa” 😀
Absolut intamplator
Sunt vechi alea :)). O sa-mi foloseasca ele la un moment dat, sper! 😛
Arata apetisant in fotografii si sunt sigura ca ti-a iesit si delicios. 🙂
Weekend-ul asta am facut o supa tailandeza (Tum Yum soup) niste orez basmati facut cu lapte de cocos in loc de apa si o tocanita indoneziana cu carne de vita, bucatele de bambus si pasta Rawon (de nuca neagra).
Doamne ce delicii ai insirat! Tot ce as putea sa fac e orez cu lapte de cocos si cred ca o sa si fac :D. Multumesc de idee!
Am gatit couscous de putine ori dar de fiecare data mi-a iesit delicios, chiar si fara oalele alea :P.
Tu stii sa gateeeesti? 😀
De fapt ai mai zis tu odata ceva de cous cous dar eram sigura ca poti face numai eclere 😀
Arata foarte bine.E una dintre mancarurile mele preferate ,mai ales ca-mi place sa pun sos din acela destul de putin – deci e si dietetica (relativ!!!) si mai sanatoasa decat altele
Surprinzator imi si place sa gatesc! :))
Eu prefer cu sos mai mult.
Ms! :*