CC Cream pentru piele sensibilă – La Roche-Posay Rosaliac SPF 30

Îmi doream de mult să mai încerc un cc cream cu spf pentru că am tot citit recenzii bune despre ele și mă bucur tare că l-am găsit pe ăsta de la La Roche Posay, pentru că nu are doar SPF ci și pigment. În plus este special conceput pentru pielea sensibilă.

Tenul sensibil este adeseori foarte iritabil. Aș putea spune că am tenul sensibil, dar nu întotdeauna se comportă așa ci în funcție de factorii externi și de ce produse folosesc. De exemplu mi se roșește pielea după baie în special în zona obrajilor și a frunții. Sau când afară bate vântul sau e ger și eu am fața direct expusă, fară nici un produs aplicat. La fel și vara când e foarte cald, îmi apar pete roșii inestetice sau se accentuează petele pigmentare. Iar în zilele nasoale ale lunii mă mai trezesc cu doi-trei monștrii de țoață frumusețea, mari și dureroși. În rest am tenul uscat, riduri fine, pori dilatați, pete, etc. Cu alte cuvinte le am pe toate, dar într-o măsură normal pentru vârstă mea. Zic eu… 🙄
Crema CC pentru ten sensibil și predispus la înroșire La Roche-Posay Rosaliac, cu triplu efect, uniformizează tenul, acoperă petele roșii, hidratează și protejează pielea față de radiațiile solare nocive. Indiferent dacă roșeața este temporară sau cronică, crema CC creata de experții din laboratoarele elvețiene, promite un ten superb în fiecare zi.
Am avut ceva emoții în legătură cu nuanța ei universală iar la prima utilizare chiar am fost puțin șocată de cum se vedea pe piele. Mi se părea că bate spre galben, dar fiind concepută pentru un ten predispus la înroșire, e și normal să se vadă așa. Partea bună e că odată ce o fixez cu pudră, tenul deja are alt aspect, mi se pare că pare ușor bronzat și fain.

Oferă acoperire medie zic eu, dar vedeți poza cu “before” și “after” ca dați seama exact cum se vede. Nu aveam nimic altceva pe piele, doar acest La Roche-Posay Rosaliac proaspăt aplicat și atât. Clar uniformizează nuanța tenului și pare mult mai hidratat.

Are o textură cremoasă și se întinde ușor, dar trebuie răbdare și mai ales, aplicată și pe gât. Nu este mat deloc, imediat după aplicare aspectul pe care-l redă e de ten sănătos și hidratat, lucru care îmi place. Pentru , așa cum am zis mai devreme, am pielea uscată și asta ajută.

Caracteristici:

acoperă roșeața și uniformizează tenul

• hidratează tenul până la 24 de ore

• nuanță universală, pentru tenuri cu tonuri deschise și medii

textură cremoasă, se aplică ușor

• rezistență îndelungată

• produs hipoalergenic

• produs non-comedogenic

Ingrediente:

ambofenol – extract natural, care ajută la neutralizarea cuperozei vizibile

• glicerină – menține tenul hidratat

• apă termală La Roche-Posay – cu săruri și minerale, are efecte emoliente și antioxidante

• SPF 30 – protecție contra radiațiilor solare UVA și UVB

• fără parfum

De când am început o folosesc nu mai simt nevoia îmi aplic o cremă hidratantă înainte machiez. Cc cream-ul mi se pare suficient. Pe parcursul zilei se menține ok atâta timp cât nu transpir.

Calitatea produselor dermato-cosmetice La Roche-Posay este demonstrată nu numai de rezultatele documentate ale studiilor clinice, ci și de numeroasele recomandări ale dermatologilor de top.

Bb cream cu spf am tot avut în trecut, dar cc cream nu prea am încercat..

În orice caz ca și concluzii de final, pot zic La Roche-Posay Rosaliac este o variantă potrivită și perfectă pentru zilele de vară când nu ai chef porți fond de ten ci o cremă lejeră cu o acoperire naturală. Unde mai pui și tratezi pielea în același timp și ești și protejata de soare 😎 .

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *