Vizita la Crama Țelna și Cetatea Alba Carolina

A trecut o lună de la vizita respectivă, dar trebuie să scriu despre asta, a fost o experiență prea frumoasă și merită împărtășită cu voi. M-am riscat. M-am riscat și în plină pandemie am fost un weekend la Alba Iulia alături de alți colegi de breaslă. Recunosc că mi-a fost teamă, dar simțeam o nevoie maximă să plec undeva pentru atâtea luni de zile de stat 90% în casă. Nu e deloc ușor. Uneori simt că o iau razna, că nu mai pot să respir, că totul se repetă și nimic nu se schimbă. Eu sunt și gemeni, genul de om care se plictisește foarte repede și adoră schimbările, plimbările, frumosul.

Să revenim la excursie. Am plecat dis de dimineață pe 3 octombrie cu un autocar în care s-au respectat toate măsurile de protecție. Am stat singură pe scaun în diagonală față de vecina din spate, am purtat mască tot drumul și-am avut măști și dezinfectant fiecare dintre noi. Fares ne-au asigurat toate astea și le-am primit la urcarea în autocar. Bineînțeles că am plecat dotată de acasă, dar au fost bine-venite și cele primite.

Am trecut prin orașul natal Rm.Vâlcea, prin unul dintre orașele mele preferate Sibiu și într-un final am ajuns în sătucul de lângă Albă Iulia, Țelna, comuna Ighiu, o fosta așezare maghiară.

Drumul lung nu a fost deloc plictisitor pentru că am admirat pesiajele, am stat și-am căscat ochii pe geam încontinuu. Eu sunt ca copii mici, ador să privesc pe geam când călătoresc. Atmosfera a fost una de veselie datorită MC-ului Bunescu care a avut planificate fel și fel de concursuri faine la microfon. Mi-au plăcut foarte mult subiectele pentru că în felul ăsta am reușit să ne cunoaștem cu toții mai bine și să ne mai înveselim.

Ajunși la cramă, am fost așteptați foarte drăguț, cu un prânz tradițional pregătit acolo, mese așezate prin curtea cramei, plăcinte calde, must, fructe și voie bună. După ce ne-am pozat și potolit foamea am plecat cu mașinile de teren pe dealul Țelna, acolo unde sunt podgoriile. Am cules struguri în coșulețe, ne-am bucurat de peisaje, de liniște și ne-am fotografiat în “colțurile” special amenajate pentru noi.

“Cultura viței de vie este consemnată aici încă din vremea lui Burebista, iar delaHerodot – părintele istoriei – știm că geții își transportau cu caii lor mărunți vinul până la cetățile grecești de la Pontul Euxin (Marea Neagră).

Potrivit consemnărilor, în anul 1173 vinurile podgoriilor transilvane erau atât de bine cotate în Ducatul Veneției, încât la fixarea prețurilor maximale au fost exceptate, fiind astfel încurajate. O sută de ani mai târziu, în 1293, aflăm că pentru transportul vinurilor din ținuturile carpatine, în arsenalul Veneției s-au construit nu mai puțin de 15 galere.

Trei secole mai târziu, în 1476, semn că aici arta vinurilor era adânc înrădăcinată, regele Matei Corvin comandă vinul pentru nunta sa de la Crama Țelna.”

Seara ne-am retras la cramă pentru cină, tot în aer liber și am avut ocazia să vizităm beciul cramei sau pivnița, cum vreți voi să-i spuneți, o construcție uimitoare, săpată sub deal în anul 1784, sub formă de U de 150 metri lungime și-am ascultat povestea cramei de la domnul oenolog Alexandru Borcea.

A avut loc și o degustare de vin invitat fiind domnul sommelier Sergiu Neamțu care ne-a povestit despre tainele licorilor gamei Crama Țelna 1784.

Am aflat multe lucruri noi de care nu știam, despre importanța umidității și a mucegaiului de pe pereții din cramă, despre procesul întreg de producere a vinului și despre locul în sine. Conacul face parte dintr-un complex de clădiri construite în prima jumătate al secolului 17, lucru fascinant pentru mine, mai ales că s-a păstrat destul de bine și arată chiar interesant.

Dacă vreți să cititi mai multe despre crama Țelna vă invit la ei pe site, de unde se pot face și comenzi de vinuri: https://www.cramatelna.ro/. Am degustat mai multe sortimente, dar sincer nu mă pot decide la unul care îmi place mai mult, toate mi se par bune și deosebite în aceeași măsură.

Am fost cazați într-un frumos complex Complexul Terra Mythica , fiecare în camera lui. Pentru mine a fost puțin creapy pentru că n-am mai dormit singură de nu-știu când, dar eram atât de obosită încât cred că nu m-am clintit toată noaptea.

Dimineața am savurat micul dejun, niște bucate delicioase, majoritatea fiind de la producători locali iar apoi am pornit spre Alba Iulia unde am vizitat Cetatea Alba Carolina cu un ghid turistic. Lucru foarte important pentru că altfel nu prea ai cum să descoperi istoria locului. Mi s-a părut fascinant ce ne-a povestit domnul ăla despre Cetatea Alba Carolina, “o fortăreață cu bastioane de tip Vauban”, construită la începutul secolului al XVIII-lea în orașul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei. Am aflat detalii despre clădirile istorice de acolo, despre moartea tristă a celor trei frați Horea, Cloșca și Crișan, despre Mihai Viteazul și conacul încarea locuit acolo cu amanta lui, despre cele 7 porți de intrare și nu în ultimul rând despre 1 decembrie 1918 când “a fost locul de desfășurare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a legitimat popular unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I și Maria, moment care a consfințit importanța simbolică a orașului, datorită rolului său de capitală istorică.”

Nu am vizitat în întregime pentru că așa cum a spus și domnul ghid, îți ia cam o zi întreagă să faci asta. Dar atât cât am văzut și ascultat în 2 ore, mi-a plăcut foarte mult și sper din suflet să mai ajung pe acolo. A fost o lecție de istorie foarte frumoasă, despre Cetatea simbol al Marii Unirii și vă recomand cu mare drag să o treceți pe lista obiectivelor de vizitat. Și neapărat cu ghid turistic. E altceva când admiri clădirile și în același timp auzi ce s-a întâmplat acolo cu sute de ani în urmă și ce evenimente istorice s-au petrecut.

Să nu uit să menționez neapărat de locația încare am luat prânzul, Dante Cafe & Dine care se află în imediată apropiere, undeva în dreapta Cetății cum ieși din zona. Mâncarea a fost spectaculoasă și extrem de bună. N-am mai mâncat paste Nero di Sepia cu fructe de mare de când am fost în Italia acum vreo 3 ani. Au fost foarte gustoase iar desertul…demențial. Toată lumea a fost încântată de preparatele de acolo. Merită încercat.

Cam atât pentru azi. Mi-a făcut plăcere să mă întorc înapoi, să scriu despre asta, să revăd pozele și să–mi aduc aminte de acel weekend de relaxare.

Mulțumesc pentru acestă experiență Cramei Țelna!