Fructul interzis…

Înainte de toate, țin să precizez că postarea mea nu are nici o legătura cu romanul “Fructul interzis” şi nu dezvăluie nici o picanterie cu conotații sexuale. Este pură coincidență şi am lăsat-o aşa pentru că îmi place cum sună titlul şi nu aş putea să numesc postarea altfel, uitându-mă la poza de mai jos, preferata mea 😆 .

A ieşit aşa întâmplător, adică nu a fost nimic gândit înainte şi îmi place la nebunie lumina, verdeața din jur şi felul cum privesc acel fruct. Poate sună a narcisism, dar nici vorbă de aşa ceva. Dacă ştiam că o să iasă în felul ăsta îmi alegeam şi eu o ținută mai diafană, mai de poveste, de o Eva mai modernă şi îmbrăcată. Şi-atunci da, mă putem numi lejer Eva-Narcisa  🙂 .
Nici măcat fructul nu l-am nimerit, dar pe mine tot la un măr m-a dus cu gândul. Şi nu la unul oricare ci la mărul din clipul “Don’t speak” care îmi plăcea la nebunie când eram mică. Aveam doar 10 ani, dar ştiam versurile melodiei fără să ştiu engleză, o adoram pe Gwen aşa coafată şi machiată şi îmi imaginam că o să am acel look la maturitate. Fac ce fac şi tot în amintiri din copilărie cad, pare că sunt strâns legată de perioada aia şi poate chiar aşa e. Nu trăiesc din amintiri şi nu am regrete dureroase, dar mie chiar îmi face plăcere să-mi amintesc de copilul care eram chiar dacă nu toți anii au fost aşa roz.
Revenind la Gwen, aşa cum spuneam, îmi placea mult stilul ei în clipul “Don’t speak” şi mi se părea foarte tare că apare şi o scenă biblică acolo. Faceam religie la şcoală şi citisem despre “Adam şi Eva” şi chiar credeam că din ei ne-am înmulțit noi pe Pământ. De fapt, nici acum nu ştiu ce să cred… Acum sunt curioasă dacă generația de azi au auzit de cei doi.

În cele din urmă am reuşit la un moment dat să am părul aşa de scurt, dar nu aşa de alb.
Melodia încă îmi place, ador şi merele dulci acrişoare şi indiferent de adevăr, cred că în fiecare dintre noi există o Eva ascunsă.

Fructul interzis poate fi orice, oriunde şi oricând. În poze pare că râvneam la acel fruct, dar realitatea e alta. Era mult prea crud ca să îl vreau. Era cald, zburau fluturaşi, libelule şi alte gâze iar eu purtam un top alb pe care îl ador (pentru că alb şi pentru că dantelă-broderie) comandat de pe siteul #FashionMia şi o fustă nouă de pe Mohito, un site descoperit recent. Detalii cu toată comanda în clipul meu de pe YouTube.

Tu care dintre Eva eşti? La ce râvneşti? 😀

P.S. Nu am citit “Fructul interzis” dar o am pe listă.

Comments (2)

  1. Hapi

    Esti foarte frumoasa in tinuta asta, ca o italianca prin Toscana…
    Nu pot spune la ce râvnesc că m-ar bana w pres

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Ce comica esti! Sunt sigura ca stiu la ce te-ai gandit :)).
      Multumesc pentru vizita, te pup!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *