Review – Cel mai rezistent ruj Max Factor ~ Lipfinity + oja Max Effect Alluring Coral

De câte ori citesc Lipfinity îmi sare gândul la definitively iar traducerea se apropie de adevăr. Încă mă apucă râsul când îmi aduc aminte ce față am făcut când am văzut că nu mi se curăță rujul cu demachiantul meu obișnuit.

Era prima zi de teste a domnului Lipfinity, noul ruj de la Max Factor, plus o ojă Max Effect.
Am analizat cu grijă cele două componente din care este format rujul, m-am documentat despre cum se aplică și m-am jucat în oglindă.
Am aplicat baza, am așteptat câteva zeci de secunde până am simțit că mă strânge puțin după care am revenit cu balsamul într-un strat generos.
Rezultatul final arăta foarte bine, buze colorate într-o nuanță cuminte, caldă și plăcută iar aspectul era lucios și hidratat. Arăta de parcă aș fi folosit un ruj hidratant dar se simțea ca și cum n-aș fi purtat nimic.
Datorită experiențelor anterioare eram aproape convinsă că o să se vadă uscat pe buze și că o să mă trezesc cu cojite la un moment dat.

În ziua aia ieșisem la un grătar deci am mâncat, am băut, m-am șters folosind servețel de hârtie uscată și crezând că s-a dus rujul după toate astea, am dat și pup la bebelin de nenumărate ori.
Când am mers la baie, am avut un șoc. Rujul era aproape intact, se vedea puțin lispa doar pe mijlocul buzelor înspre interior, plus puțin uscate. Să mă șterg clar nu aveam cum așa că mi-a trecut prin cap să reaplic balsamul și problema s-a și remediat.
Am rămas plăcut surprinsă și deja mă simțeam mândră că testez un așa ruj. A trecut ceva timp de când n-am mai avut un ruj rezistent la transfer dar ultrarezistent clar nu am avut niciodată.

Seara când am ajuns acasă mă priveam în oglindă și nu-mi venea să cred că încă eram rujată. Șocul a apărut când am văzut că demachiantul meu preferat, adică loțiunea micelara Sensibio H2O Biodermă, nu-i face față. Am frecat de am reușit să-mi roșesc buzele și tot degeaba. Mi-am adus aminte de uleiul de cocos care m-a scăpat cândva și de ultimele extensii de gene, și de tușul rezistent la apă și-am apelat imediat la el. Mare ușurare a fost să văd cum se curăță imediat. Deja îmi imaginasem cum ar fi să mă trezesc dimineața cu buzele gata făcute :)).

Nuanța pe care o dețin este 006 – Always Delicate dar mi-ar plăcea tare mult să încerc ceva mai aprins, un corai poate sau un fuchsia.

Glossul: bază foarte pigmentată conține o combinație de polimeri aderenți ce fixează culoarea pe buze și o componentă flexibilă ce asigură că elementul aderent este suficient de moale pentru a nu crăpa pe buze.
Balmsamul: top coat hidratant ce conferă strălucire.

Nu este un ruj hidratant dar nici nu cred că există ruj rezistent la transfer care să și hidrateze. După câteva ore de purtare, buzele au tendința să pară uscate dar nu se vede urât și nu e o senzație deranjantă. Reaplicarea balsamului remediază situația imediat.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Nuanța ojei 61 Alluring Coral a fost o surpriză pentru mine. Nu am avut până acum cărămiziu coral dar nici nu mi-a lipsit niciodată. Este una dintre nuanțele favorite ale mamei mele și tot timpul mi-am satisfăcut curiozitatea băgându-mi nasul în cutiuța ei cu oje. Cu siguranță o să i-o dăruiesc.
Se aplică ușor pe unghie, se usucă repede și are un finsih frumos, lucios. Am aplicat-o în 2 straturi dar se vedea bine chiar și după unul.

Stă bine și la capitolul rezistență. Abia după vreo 2 zile a început să sară pe la colțuri și cred că vă imaginați cât de solicitate am eu mâinile.
Îmi place că e lucioasă și e mică, foarte ușor de transportat deci, perfectă pentru vacanțe.
Ce, voi nu vă luați ojă după voi în vacanță?
O să vă mai arăt și alte produse care îmi plac de la Max Factor, mai am o serie de poze de făcut și gata.

Mai știți și alte rujuri atât de rezistente și bune?

Dacă vreți să fiți la curent cu noutățile și ofertele Max Factor, urmăriți pagina lor de facebook.
Rujul și oja pe care vi le-am prezentat fac parte din ultima colecție de primăvară-vară despre care vă povesteam AICI.

…pe curând!

Comments (25)

  1. Camelia

    Mie intotdeauna rujurile de genul asta mi-au uscat rau buzele si n-am mai avut nici un chef sa fac teste in ultima perioada.

    Reply
    1. Federova

      Deci ai nevoie de hidratare intensa :P. Si eu am perioade cand ador alt gen de lipstick.

      Reply
  2. FromMegwithLove

    e foarte placuta nuanta ojei! sa o folosesti in continuare cu placere <3

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Meg dar cred ca o sa i-o daruiesc mamei. Stiu ca ii place mult nuanta asta :P.

      Reply
  3. Miu Miu

    Ce poze frumoase, si ce frumos e rujul. Te prind nuantele astea de maro/peach.

    Ai postat inainte mea, fusesi mai rapida :))) Daca m-ai tinut de vorba, asa imi trebuie. Glumesc, iubita.

    Te pup.

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Miu! Lasa ca tu oricum postezi mai des decat mine.
      Pupici!

      Reply
  4. TheMay Day

    Exact genul de nuanta de ruj pe care o iubesc. Mi-am luat si eu ceva similar recent, de la Farmasi. Iar oja e perfecta pentru birou, o nuanta placuta si cuminte. 🙂 Te pup!

    http://the-may-day.blogspot.ro/

    Reply
    1. Federova

      Nuanta asta de ruj este si printre favoritele mele sa stii iar nuanta ojei eu o vad eleganta. Poate pentru ca o asociez cu mami si de-aia. Ei ii place mult.
      Te pup si eu!

      Reply
  5. Adina Podgorencu

    Nuanța rujului este foarte plăcută! Ador nuanțele nude-peach iar oja îmi place, i-aș aplica și un top coat matefiant 😀

    Cu drag,
    Adina
    http://www.letsbegorgeous.com/

    Reply
    1. Federova

      Inainte obisnuiam sa aplic top coat dupa toate ojele aplicate dar acum nu mai sunt in stare. Imi fac unghiile doar seara foarte tarziu si nu stiu cum sa termin mai repede ca sa dorm ;)).
      Te pup Adina!

      Reply
  6. Mihaela Bolea

    Tare delicată e nuanţa rujului, asta-mi inspiră (la propriu) ♥
    Un fuchsia îmi doresc să încerc şi eu, chiar şi cu preţul unor buze mai puţin hidratate 🙂
    Şi oja e tare frumoasă! ♥

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Mihaela, si mie imi plac tare mult!

      Reply
  7. Camelia Andrasescu

    Frumoasa nuanta sa o folosesti cu mare drag! Eu am avut varianta veche si imi usca buzele ingrozitor! L-am aruncat fara regrete dupa doar doua utilizari. Asa cum spui si tu tine culoarea pana seara! Nici eu nu prea folosesc nuanta aceasta de oja, desi arata bine si e placuta!
    Pupici draga mea!

    Reply
    1. Federova

      Hmm, chiar nu stiu varianta veche dar te cred. Totusi l-ai aruncat prea devreme, trebuia sa ii mai acorzi o sansa, poate cine stie.. :P.
      Te pup tare!

      Reply
  8. Xcentrica

    Arata genial rujul asta, insa la aceiasi problema m am gandit si eu cand am inceput sa citesc postarea, ca sigur se va crapa si va usca buzele. Daca spui ca nu e asa o sa l incerc si eu, imi place muult de tot nuanta. Kisses dear! :*
    http://www.xcentrica.ro

    Reply
    1. Federova

      Sper sa iti placa! Daca ti-l iei sa imi spui cum ti se pare.
      Kiss

      Reply
  9. YourBeauty.ie

    Foarte frumos rujul, trebuie sa il incerc. Mereu se pare ca sar produsele Max Factor cand intru in Boots.

    Reply
    1. Federova

      Hmm, nu stiu cum poti sa sari de ele :P.

      Reply
  10. Georgia Boanoro

    Eu am rujul lichid de la Bourjois care este foarte rezistent dar il demachiez totusi mai usor; imi place mult culoarea aceasta nude, as incerca-o…chiar zilele trecute ma uitam la rujurile Max Factor, dar nu am stiut ce sa aleg, asa ca reviewul tau mi-a fost de folos. Lacul are un luciu foarte fain, in plus, pe unghiile tale cu forma perfecta, orice ar arata bine…e totusi prea cumintica nuanta!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos Georgia, am unghiile mici tot timpul dar nu ma deranjeaza, asa imi plac.
      De la Bourjois zici? M-ai facut curioasa de el.

      Reply
  11. Adina N.

    Foarte tentant acest ruj 😀 Imi plac la nebunie produsele de make-up rezistente! Va trebui sa il incerc si eu! :*:*

    http://visiononfashion.blogspot.ro/

    Reply
    1. Federova

      Este si ma bucur tare mult ca il detin.
      Pup

      Reply
  12. Victoria West

    Mie imi plac foarte mult fondurile de ten Max Factor, dar din pacate produsele MF nu se vand in Canada. Bineinteles ca as fi putut sa cumpar online din America, dar pentru un singur produs (sau un colet mic de produse) nu m-am obosit niciodata, m-ar fi costat shippingul, vama si taxele mai mult decat produsele in sine, si nici sa cumpar prea multe produse odata intr-o comanda mai mare nu vroiam, ca sa nu expire etc.

    Reply
    1. Federova

      Max Factor e o iubire mai veche de-a mea si in materie de fonduri de ten. Pudra o cumpar de ani de zile si in curand o sa si povestesc pe blog. Am mai zis eu de ea in postari mai vechi.

      Reply
  13. Andreea

    Poti incerca si rujurile rezistente la transfer de la L’Oreal infailible sau pe cele de la boys’n Berries 😀

    https://truthbetold2024.wordpress.com/2016/08/31/pe-ce-rujuri-rezistente-la-tranfer-merita-sa-dam-banii/

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *