| | | | | | | |

OOTD: Rochie în dungi și hanoracul lui

Planuri schimbate, poze stricate, buze uscate și frig. Toate din cauza vremii care m-a zăpăcit azi, am simțit un aer așa de rece de parcă avea de gând să se întoarcă iarna nicidecum să apără primăvara în plină formă. E mai capricioasă că o pizza delicioasă vremea asta ;)).
Nu ne-a ținut în casă dar nici afară nu am putut să stăm prea mult. M-am încăpățânat și am vrut musai câteva cadre pentru că am promis un outfit cu rochia în dungi, cumpărată recent de AICI.

Nu e vreme de ea dar abia aștept să vină vara și să o port liniștită. E subțirică, dintr-un material ușor și moale, mâneci scurte, curelușe și dungi negre din trend.

 Rochie: AICI
Hanorac: AICI

Știu că nu se înțelege mare lucru din poze pentru că îmi zbura vântul rochia în toate direcțiile, dar dacă vreți să o vedeți mai statică și deloc gălăgioasă, vă invit să dați scroll în jos AICI, unde apar poze cu alte fete ce au purtat un model identic.

Am combinat-o puțin nepotrivit..Oare!? Adică mie mi s-a părut chiar ok să mă încalț cu adidași cu talpă mai înaltă și să-mi pun deasupra un hanorac. Dar my husband, când m-a văzut, mi-a zis zâmbind “Ce faci? Vrei să reinventezi moda? Hanorac cu rochie?” ;))
M-a pus pe gânduri instant și parcă am fost la un pas să renunț la postare.

Hanoracul este bărbătesc, da :)). L-am comandat pentru EL ca mică recompensă pentru tot chinul prin care îl târăsc ca să îmi facă poze când am chef. Și după ce m-am lăudat toată cu ce i-am luat, nici măcar nu i se potrivește mărimea așa că..ghiciți cine o să îl poarte? Eeeu :P.
Deci L-ul lor corespunde la M-ul nostru. Nu știu dacă la toate produsele e așa pentru e prima mea comandă pe site-ul ăsta.

E ceva greșit în hanorac peste rochie și adidași cu talpă înaltă?
Aștept părerile voastre sincere.

O duminică plăcută!

Similar Posts

43 Comments

  1. :)) Esti funny tare! Si eu m-am luat la tranta cu vantul ieri; am vrut sa adaug postarii niste fotografii, la sectiunea: “Aseara vantul batea, badea ma fotografia!”, dar am renuntat! 😛 :)))

    E tare frumoasa rochia, imi plaaaacee! Cu bocancii sunt de acord dar hanoracul…returneaza-l posesorului! Ai tu un sacou inflorat (imi amintesc bine?), ai si unul galben, ai vazut cat de bine se poarta combinatiile astea! Si cu sandale/pantofi colorati va arata bine! Aaahh, astept inca un ootd cu dungata!

    M-au binedispus pozele! Vantul dorea sa-ti puna in valoare pletele blonde; poate mai avea si alte gaduri, nu stiu! 😀

    Kisses!
    O duminica frumoasa! Chiar daca nu-i soare, sunteti voi frumosi si luminosi!

    Ilda
    Laveder Thoughts

    1. Vantul a avut si alte ganduri si bineinteles ca a reusit sa imi puna rochia in cap :)). Vorba vine dar chiar m-am amuzat la unele poze care nu mai exista :D.
      O sa mai fie si alte outfituri mai dragalase dar sa vina vara, nu imi place cum vine rochia asta cu dress si pe buna dreptate mi-am luat bobarnace mai jos :(.
      Te pup draga mea!

    2. Fede, un pont (daca-l doresti, desigur): de la Gatta sunt niste dresuri, 15 den, nuanta Daino – au naturalete, nu se vede atat de bine ca ai dres in picioare!

      Multi pupici! 🙂

  2. mie combinatia imi place mult! nefericita mi se pare alegerea colantilor, trebuia ceva mat, sau semi transparent, parerea mea…

    1. I know :/. Doar in poze i-am vazut in neregula pentru ca in realitate nu se vedeau asa. De la blitz au iesit asa luciosi. Oricum, rochia asta e genul care nu merge cu nici un fel de ciorap, e subtire si fina.

  3. Ce-as fi vrut eu sa bata putin domnul vant si astazi la sedinta foto,sa imi zboare si mie pletele:))
    In schimb,am avut parte de multi stropi,m-am tras in doua 2-3 poze si am fugit in casa.
    Pupici

    1. In vant mai fac poze dar in ploaie chiar nu m-am incumetat pana acum :P. Nu suport ploaia, recunosc.
      Te pup si eu, ia sa vad adaca ai pus pozele.

  4. Mie imi place combinatia, dar sunt eu, stii ca ma imbrac ciudat de cele mai multe ori :))) Dar da, de ce sa nu reinventezi moda? 😛 Fotografia din mijloc, cand ti se ridica rochia din toate partile, este geniala, imi place mult! Fotograful face o treaba buna 😀

    1. Fotograful tremura de frig si ma injura in gand, probabil :)). Nu am facut multe poze tocmai din cauza vremii asa ca nu prea am avut ce sa aleg. Au fost cateva momente cand a stat vantul dar prea putin ca sa ma prinda in poza fix atunci.

  5. Ha, ha! Pozele tale imi amintesc de cununia mea. Rochita flu-flu , dres cu banda, curtea plina de oameni si o pala de vant. Rezultatul? S-a vazut tot de la burta in jos. Fara nici o exagerare. 😀
    Rochita merge si in combinatia asta cu adidasi. Mie mi-au placut intotdeauna combinatiile de fusta / rochie cu incaltaminte un pic mai spre sport. Oricum, e genul de rochie care mi-ar placea si pentru mine. Cat despre partea de sus, un sacou ar da mai bine.
    Dar, cel mai mult si mai mult, conteaza mult cum te simti tu bine. 🙂

    1. In general sunt genul care prefera un sacou sau un cardigan. Sport ma imbrac doar la gratarul din wkd cu prietenii sau poate nici atunci. Am fost nevoita sa introduc hanoracul asta in outfit, trebuia prezentat si cum de al meu e micut, m-am sacrificat eu.
      Imi si imaginez ce mi-ai povestit, ai vreo poza in care s-a surprins privelistea? :)) Cred ca e o amintire tare frumoasa, eu nu m-as fi suparat deloc sa fi fost vant la cununia mea, din contra ;)).

  6. Avem si noi rochita, dar nu indraznim sa iesim in ea 🙂 Felicitari pentru curaj!
    Noi am inghetat weekend-ul asta si cu gecile pe noi 🙁
    Ma enerveaza ca nu mai vine o data caldura!
    Si ca sa iti raspund la intrebare: nu arata urat rochia combinata cu pantofi sport, dar cu hanorac parca nu imi prea place 😛
    Dar e doar parerea mea 🙂

    1. Iti dai seama ca nu am stat afara asa, am iesit pentru poze si atat :)). Rochia clar merge mai la vara. Nici primavara nu as purta-o pentru ca nu imi place cum se vede cu ciorapi. E prea fina si subtire.
      Iar hanoracul am cam fost nevoita sa il bag in cadre dar nu as iesi asa pe strada desi sunt mai deschisa in ale modei.

    1. Sincer, cand am deschis pachetul si am vazut-o in punguta mi s-a parut o carpita dar dupa ce am calcat-o, m-am indragostit de ea. E un bumbac fin si fluid ce pica greu. Chiar imi place!
      Multumesc tare mult!

    1. Poti sa scrii si maine :)). Stiu, asa au iesit de la blitz dar chiar daca puneam altii tot aiurea se vedea, nu e genul de rochie care sa mearga cu ciorapi.

    1. Stii ca eram intr-o dilema, cu negru mat sau astia si pentru ca deja ii aveam pe astia pe mine si imi era lene sa ma schimb, am ramas asa. Dar si mie mi se par nepotriviti, au iesit luciosi de la blitz.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *