Concluzii la final de tratamente corporale + poză cu burta (la 11 luni după naștere)

După numărul de comentarii am constatat că sunt destul de puține persoane interesate de procedurile corporale ce le-am urmat în ultima perioadă și despre care v-am tot povestit. Cu toate că am fost întrebată de nenumărate ori ce mănânc, cum mă întrețin sau ce fac ca să revin la corpul de dinaintea sarcinii.
Mi-ar fi plăcut să mă laud că mănânc foarte sănătos dar nu e așa. Din păcate sunt pofticioasă, gurmandă iar câteodată bucătăria se transformă în biroul meu. Pot să zic că sunt atentă și încerc să evit multe prostii dar mai mult de atât nu. Eu nu știu ce e aia dietă și nici nu am de gând să aflu. Poate că vă așteptați să declar că sunt vreo rea raw, că tot e la modă, dar nu, nici asta nu mă pasionează. Dacă eram născută pentru așa ceva, nu-mi mai dădeau caninii :)).
Ce mă tentează pe viitor e o cură de detoxifiere. De curioasă ce sunt vreau să văd dacă pot să trăiesc o săptămână doar cu lichide (sucuri naturale, supe) și dacă are vreun efect asupra corpului. Mă interesează în special efectele asupra greutății evident :D.

Am ales să urmez o serie de proceduri corporale combinate  totuși cu abonamentul la sala de fitness.

Poate pare simplu dar după o sarcină nu e deloc ușor să iți recapeți tonusul, fermitatea pielii, să scapi de celulită și mai ales de sunculițe.

Am ales împreună cu doamna consultant de la salon Aria Estetic:

  • radiofrecvența (8 ședințe) – procedură aplicată doar în zona burții (abdomen) – am detaliat AICI
  • masaj local anticelulitic (8 ședințe) – aplicat 30 de minute doar în zona burții înainte de radiofrecvența
  • vacuum (8 ședințe) – aplicat pe picioare, fund, aripioare și burtă – am detaliat AICI

Distanța între proceduri era de 3-4 zile deci nu le faceam pe ambele o dată ca să evitam eventuale surprize cu lactația. Nu am observat să-mi scadă deloc (de asta mă temeam oarecum) iar bebe a fost și este la fel de pofticios :D.

Nu am slăbit în kg dar după doar câteva ședințe deja simțeam diferențe: curbura la mijloc altfel, tonus mai bun atât la burtă cât și la picioare și fund. Dacă aș fi fost drastică cu alimentația, cu siguranță puteam să mă laud și cu câteva kg pierdute. Dar eu nu domne`, când mi se face poftă de carbonara, păi îmi fac imediat, când îmi scade brusc glicemia fug la congelator după înghețată, multe chestii nu pot să le mănânc fără pâine, etc etc. Păcate culinare, ce să mai..

Să revenim.

Sunt de părere că astfel de proceduri chiar funcționează asupra corpului dar recomandat e, pentru efecte mai bune și de durată, să fie asociate cu o alimentație mai echilibrată și mai ales cu sport.
Salonul Aria Estetic și-a lăsat o amprentă plăcută asupra mea și voi apela la el ori de câte ori voi avea chef de o relaxare sau un răsfăț.
Amabilitatea și zâmbetul sunt la ordinea zilei acolo iar personalul se mulează exact după pacient. Când am avut chef de vorbă, am râs și-am discutat vrute și nevrute iar când am fost obosită și lipsită de vlagă, a fost liniște.

Îmi place mult și locul unde este amplasat salonul, foarte ușor de ajuns și aproape de mine, la parterul unui bloc pe Calea Călărași nr.173, lângă Universitatea Hyperion.

Prețuri sau alte detalii găsiți AICI, pe site-ul lor iar dacă vreți să fiți la curent cu promoțiile și noutățile, îi puteți urmări pe pagina de facebook AICI
La final, cu emoții vă atașez o poză cu burtica mea în prezent, după setul de proceduri și o lună și ceva de sală. Nu arată cum vreau dar arată bine față de ce a fost. Nu am vrut să atașez și poză cu before deci va trebui să mă credeți pe cuvânt și dacă nu mă credeți, țineți cont de faptul că acum 11 luni am născut și luasem în greutate aproape 18 kg. 
Înainte de sarcină aveam 55 kg iar acum am 59. Momentan merg la sală de fitness și atât, 2-3 ședințe pe săptămână.
Pe curând!

Comments (36)

  1. ramona

    OOO, arati super! Ce inaltime ai?

    Reply
    1. Federova

      Multumesc mult! Am 1,69 cm :).

      Reply
  2. Descude

    Nici eu nu arat ca tine,si nu am nascut!
    Felicitari,arati fenomenal!
    Pups

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Descude! Eu cred ca arati mult mai bine.
      Te pup!

      Reply
  3. FromMegwithLove

    eram curioasa despre aceasta postare, azi noapte nu era disponibila, desi o vedeam in news feed. eu zic ca arati foarte bine, chiar nu se vede ca ai un bebe acasa!
    bravo!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Meg! Nu era gata si am publicat-o din greseala :D.

      Reply
  4. Mihaela Pojogu

    foarte bine ca vrei, ca poti, ca faci ceva pentru tine. Looking good!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc tare mult draga Mihaela!

      Reply
  5. Ioana

    E fooooarte bine, bravo! Nimeni n-ar zice ca ai un bebe 😉 si eu mai am 3 kg in plus dupa nastere- bine, eu vreau sa merg mai jos de greutatea initiala, dar pentru mine e esentiala miscarea, am observat cat de mult face si pentru fermitate, pentru tonus, pentru buna dispozitie. Am devenit dependenta, desi evitam sala inainte, nu reuseam nicicum sa ma imprietenesc cu ea 🙂 So I raise my glass for hot mommies! 😉

    Reply
    1. Federova

      Haha, ce expresie frumoasa de final! :))
      Mie intotdeauna mi-a palcut sala, de cand am descoperit-o in urma cu 5-6 ani am mers periodic. Cel mai mult ma atarge dispozitia buna pe care mi-o transmite. Ma simt bine mergand la sala chiar daca de multe ori dupa o sedinta, ma simt batuta 3 zile :P.
      Eu as vrea sa revin la greutatea intiala, adica 55 chiar daca ma simteam cam slabuta.

      Reply
  6. darlyst

    Arati super, super bine! Tinand cont de faptul ca ai nascut eu zic ca ai un corp de milioane.
    Nici eu nu pot renunta la paine desi am observat ca nu imi face bine deloc.

    Reply
    1. Federova

      Multumesc! E greu cu painea, recunosc. Am zile cand pot trai fara ea dar la un moment dat mi se face pofta de nush ce antreu care nu merge fara paine si iar ajung la ea :(.

      Reply
  7. Anonymous

    arati foarte bine ! ce inaltime ai , Fede? Imi place mult la tine ca esti atat de sincera ! te pup, Laura.

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Laura! Am 1,69.

      Reply
  8. Anonymous

    Si eu vreau sa incerc cateva tratamente corporale, ma gandeam la electrostimulare si impachetari. Electrostimulare ai incercat pana acum? De vaccum imi e cam teama, am pielea sensibila si mi-e sa nu imi apara vanatai. Cred cu tarie ca sport+mancare cat de cat sanatoasa si mai putina, nu pana imi simt burta grea+tratamente corporale de orice natura= corp de nota 10!
    Gaby
    Tu arati super, in plus…pielea ta pare ft tonifiata.

    Reply
    1. Federova

      Electrostimulare am incercat acum cativa ani dar am combinat sedintele cu alte sedinte de vacuum, power plate, impachetari, si altele. Am avut rezultate foarte bune dar ti-am zis, au fost combinate. Plus mers la sala.
      Daca stii ca ai pielea sensibila nu te risca, poti sa mergi la o sedinta sa incerci totusi si sa vezi cum rezisti.
      Impachetarile imi plac foarte mult, mai ales cele cu cafea si miere :D. As incerca si parafango.
      Multumesc mult!

      Reply
  9. Mihaela Bolea

    Felicitări din suflet pentru tot acest parcurs! Arăţi impecabil! 🙂

    Reply
    1. Federova

      Multumesc draga Mihaela! :*

      Reply
  10. ilda76

    Feedee deznuudaaa! 🙂
    Pai, marturisesc ca nu ma asteptam la atat de deznuda, dar nu ma supra deloc! Sa nu te aud ca te mai plangi, ca una, ca alta! Arati perfect! Pai asta e poza pe care sa o iau ca motivationala, sa spun: vreau sa ajung si eu asa! 😛

    Chiar mi-a placut sa citesc postarea ta!
    Ma bucur ca nu-s singura gurmanda fara leac! 😀

    Pup, draga Fede!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    Reply
    1. Federova

      M-am gandit mult inainte sa o postez, sunt destul de timida in general dar am zis ca e echivalentul unei zile de stat la plaja printre atatia straini. Ca ma vad cititoarele mele dragi sau o multime de oameni la plaja, nu e mare diferenta deci nimic rusinos. I hope..

      Nu, nu esti singura gurmanda in mod sigur. Eu sunt no.1 :)).
      Te pup si eu!

      Reply
    2. ilda76

      Cine s-a gandit la a fi rusinos??? Daca as arata si eu ca tine, zau ca n-as avea probleme in a pune poze cu mine in costum de baie! You rock, girl! 😉

      Reply
  11. Deea

    Pai tocmai, ai 11 luni de la nastere si arati senzational! Sunt sigura ca nu aveai nevoie de acele tratamente,arati excelent si inainte dar nah…daca ai vrut neaparat…! Oricum, felicitari! :*

    Reply
    1. Federova

      Aratam bine si inainte, imbracata :D. Acum arata cat de cat bine si dezbracata. Crede-ma, kg ca kg, scapi repede de ele daca vrei dar aspectul pielii, carnea moale sunt al naibi de greu de lucrat.
      Multumesc Deea! :*

      Reply
  12. Camelia Andrasescu

    Arati super, ma bucur ca impartasesti cu noi aceasta experienta! Si eu ma tot gandesc sa fac ceva tratamente, dar nu prea sunt stilul. Mi-a luat sotul meu acum un an si jumatate un abonament la un salon in Timisoara si nu am facut decat doua sedinte, nu mi-a placut deloc, nici atmosfera, nici personalul complet nepregatit! M-am gandit atunci sa scriu pe blog despre aceasta experienta, dar pana la urma am renuntat! Bani multi pentru servicii foarte proaste. Ma bucur ca tu ai avut o experienta pozitiva! Te pup!

    Reply
    1. Federova

      Daca ai avut asa experienta neplacuta, cu greu mai ai tragere de inima si mai calci prin saloane. Asa sunt eu cu parul, foarte greu ma duc sa ma tund pentru ca rar am nimerit sa fiu tratata pe placul meu. Eu zic sa mai incerci, daca nu te tenteaza asa mult tratamentele, macar un masaj de relaxare sau alt rasfat incearca! Eu zic ca o sa-ti placa si o sa merite. Dar inainte de toate intereseaza-te de salon, personalul conteaza foarte mult.
      Te pup si eu!

      Reply
  13. coco

    super bine, felicitari!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc coco!

      Reply
  14. Diana

    Jos palaria!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Diana!

      Reply
  15. Anonymous

    Ramo, se pare ca nu doreste sa ne marturiseasca ce inaltime are…. . duminica placuta, laura.

    Reply
    1. Federova

      Am fost foarte ocupata weekendul asta Laura si nu am avut timp de blog. Chiar daca raspund mai tarziu, raspund la un moment dat.
      Am 1.69 cm. Sunt inalta si e mai greu sa-mi lucrez corpul la sala, din pacate. Dar sunt optimista.

      Reply
  16. sigina

    arati minunat! e foarte bine sa ai grija de tine, chiar daca metabolismul tau e brici si nu ai nevoie de regim special, trebuie totusi sa ai grija cum mananci, pentru ca n-o sa ai arderile acestea o vesnicie. sarcina si lactatia nu sunt un moment pentru cure, asa ca daca inca alaptezi, poate ar fi bine sa mai astepti cu cura de sucuri si sa incerci sa mananci mai multe cruditati (si asta are efect detoxifiant). iar daca renunti la zaharul rafinat, e excelent. eu cred ca arati fenomenal, nu te stresa, ca imediat ce o sa inceapa bebe sa alerge o sa dai repejor kilutele jos. 😀 sanatosi sa fiti&happy, ca frumosi sunteti :*

    Reply
    1. Federova

      De la un timp intr-adevar arderile nu mai sunt cum erau. Alta data slabeam imediat 2kg. Acum nici macar de 1 nu mai pot sa scap. Am stagnat la 59 de la Craciun. Inainte de sarbatori reusisem sa ajung la 57 dar am luat-o razna cu atatea preparate si ciocolata de sub pom :(. Greseala mea.
      Asa am zis si eu, sa astept sa termin cu alaptatul si apoi sa ma interesez mai in detaliu despre detoxifiere.
      Cu zaharul e greu, imi comandasem stevia de pe iHerb dar coletul meu intarzie de 2 luni jumate si mi-am pierdut speranta. Mananc si dulciuri multe ce-i drept. Mai ales facute de mine :(.
      Multumesc tare mult pentru sfaturi! Sa-mi mai dai, esti un exemplu bun pentru mine, ti-am urmarit evolutia si cred ca esti tare mandra de tine :P.
      Te pup tare!

      Reply
  17. Madalinutza

    Wow, asta e tot ce pot sa spun, Arati super bine, nici nu se vad urme de bebe. Dar spune-mi si mie cum te organizezi cu bebe, casa si SALA? Cand mai ajungi?

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Mada! De 2-3 ori pe saptamana ajung. De obicei fug in timp ce bebe isi face somnul de pranz de 2-3 ore si il rog pe bunicul sa il pazeasca :D. Cu treburile casei e destul de greu, sunt tot timpul in miscare, nu stau o clipa :).

      Reply
  18. kleopatra

    Felicitari!! Arati de milioane. Tare as vrea sa arat si eu asa bine cu bebe acasa 🙂
    Mie mereu imi e frica sa incerc orice presupune o cat de mica agresiune asupra pielii deoarace e foarte sensibila. Am acel tip de piele care se invinesteste extrem de repede si mi-e groaza de capilare sparte pe te miri unde.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *