Impresii de la workshopul cu Alex Abagiu
Am petrecut câteva ore frumoase alături de finalistele Școlii de Beauty Blogging și cititoarele alese. Apropo de asta, am avut foarte puține înscrieri și nu o să înțeleg în veci de ce. E o experiență interesantă, e ceva ce vă scoate din rutina unei zile normale, e altceva.
Am avut un șoc când am văzut că s-a înscris Simona, chiar am crezut că e o greșeală. Am vrut să mă însoțească la seminar și am ales-o deși nu mă așteptam să vină. Drumul Timișoara-București nu e tocmai scurt, plus că seminarul a fost luni la prânz când toată lumea lucrează. L`Oreal s-a ocupat de costuri, Simona a făcut o nebunie iar eu m-am bucurat enorm s-o cunosc.
M-am gândit că seminarul o să dureze în jur de 2 ore dar spre surprinderea mea a durat ceva mai mult, am avut pauză de masă și apoi discuții libere, întrebări. A fost o zi lungă și interesantă alături de niște fete frumoase și de reprezentantul oficial L’Oreal Paris în România.
Pe scaunele ce urma să le ocupam ne așteptau cumințele niște agende machiate pe care ar fi trebuit să ne luăm notițe. Unele fete și-au luat, altele nu. Mie mi-a fost milă să scriu pe ea dar pe viitor o s-o folosesc cu drag.
Alex a fost destul de generos în prezentarea unor secrete de make-up și trenduri de sezon. În ordinea prezentării, pe videoproiector rulau imagini bine gândite și frumos aranjate în așa fel încât să reținem și să înțelegem mai ușor informația. Mi-am adus aminte de facultate și mi-a plăcut senzația.
M-a surprins faptul că deși este make-up artist oficial L`Oreal nu a vorbit strict despre machiaj și strict despre produsele L`Oreal ci a trecut prin toate trendurile (de stil, culoare, make-up, fashion, accesorii și hairstyle), vorbind la general.
Nu știam până atunci că viața unui trend ia naștere din subcultură și nici că influențatorii lui pot fi vizibili și invizibili.
Am aflat cât de dificil este să machiezi un ten matur, ne-a povestit experiențe din alte colțuri ale lumii și cum a ajuns el să-și personalizeze ustensilele cu care lucrează. Nu mi-a fost mare mirarea să aflu că are în trusă chiar și pensule de pictură pentru că și eu am fost cândva tentată să încerc una.
Pe lângă sfaturile legate de machiaj și alte beauty trenduri, ne-a dat de înțeles…sau mie cel puțin, că blogurile care tratează mai multe teme nu ajung prea departe și nu dau bine cititorului iar sfatul lui e să ne hotărâm la o singură temă și s-o aprofundăm, să tratăm un subiect cap-coadă în profunzime, nu să scriem câte puțin din toate (=ghiveci). Asta a stârnit în mine o furtună și de atunci mă tot întreb, la ce temă mă pricep eu cel mai bine și pot continua blogul doar cu ea? Îmi e imposibil să găsesc răspunsul dar totuși mă liniștește un gând. Orice aș posta, că vorbesc despre prăjitura nereușită și dulce, despre un ruj, goodies sau noua mea rutină de îngrijire – toate au ceva în comun, ceva ce iubesc să fac și nu tratez niciodată cu indiferență – fotografia, materialul vizual care cred eu că are o mare importanță.
Revenind la subiect, Alex Abagiu s-a dovedit extrem de pasionat în ceea ce face, deține multe informații utile, trucuri inteligente și este foarte umblat mai pe românește. A lucrat cu persoane foarte cunoscute și are ce povestii. N-am simțit că mă plictisesc nici măcar o secundă din acel seminar.
Vorbind de inspirație a ajuns să ne poveseasca de modul cu care au devenit și mai renumite unele modele cu ajutorul aplicației Instagram, folosindu-se de propriul stil, de originalitate și inteligență în creativitate.
Nu pot să vă reproduc istoricul cifrelor legate de repeziciunea cu care s-a răspândit aplicația Instagram (povestit de Alex), cert e că tot globul pământesc o are, în afară de MINE :)). Dar ia ghiciți voi cine și-a făcut cont recent?
Da, deci Alex nu are talent doar în arta machiajului ci și în arta povestirii și a convingerii.
Apropo, puteți să mă urmăriți pe Instagram aici: http://instagram.com/ifederova. Nu sunt prea activă pentru că sunt foarte selectivă și perfecționistă cu privire la poze. Și încerc să mă abțin cât pot cu postatul pozelor ce nu-mi aparțin :D.
Finalul seminarului a fost la fel de interesant și relaxant. Noi fetele, cu burțile pline după pauza de masă :)), am avut ocazia să-l întrebăm pe Alex cam orice.
Interacțiunea și dialogul cu noi cred că a fost partea mea preferată deși eu am îndrăznit să vorbesc.. mai deloc. Din păcate am început să mă simt puțin grăbită/stresată [motive personale – bebe mâncăcios :))] iar mintea ocupată cu aspectul ăsta, nu a mai fost în stare să compună vreo întrebare. Nu știu nici acum ce-aș putea să-l întreb dar recunosc că mi-ar plăcea să mă machieze odată.
La plecare am primit câte o punguță cu goodies: rimel, eyeliner negru, o cremă de zi destinată tenului și un ulei de păr.





Woooai , cat de frumos 🙂 Cele mai dragi fete din blogosfera in acelasi loc 😛 Simo si Fede , hehe 🙂 Frumoaselor , toate ati fost frumoase
Multumim draga MoGio! Pupam!
esti superba!!:*
Multumesc! :*
Ce-mi place mie la maxim în blogosfera de beauty sunt prieteniile care s-au format. ȘI mie blogul mi-a adus prieteni frumoși din lumea handmade. Îmi dau o stare de bine și vă invidiez uneori că sunteți toate în același loc cunoscând oameni faini și testând produse noi 😀
Ce bine arătați voi două și ce fain că Simona a putut ajunge prin capitală ca să vă cunoașteți personal. Recunosc că și mie mi-ar place să o cunosc o dată. Frumos! Frumos că a fost și Alina cu voi 🙂
Apropo de sfaturile lui Alexandru Abagiu privind direcțiile pe care ar trebui orientat un blog de frumusețe; am observat o îmbunătățire a fotografiilor tale, mai ales după apariția lui bebe elf în burtică. Îți doresc succes, indiferent de direcția pe care vei merge mai departe. Eu sunt aici, și te citesc.
Ioana, multumesc frumos pentru aprecieri!
M-am bucurat foarte mult s-o cunosc pe Simo sa stii si intr-adevar e un lucru frumos ce se intampla referitor la prieteniile ce se leaga în blogosfera.
Imbunatatirea fotografiilor se datoreaza mult camerei mele foto pe care am cumparat-o cand eram insarcinata.
Ma bucur ca ma citesti! Te astept oricand aici!
Ce camera ti-ai luat?Te intreb pentru ca sunt in cautarea unui aparat foto si sunt atatea pe piata incat mi-e greu sa ma decid.Eu vreau un DSLR dar toata lumea imi spune ca nu l-as folos la adevarata lui valoare si ca mi-ar fi mai util un aparat compact:)
Te intreb si pe tine pentru ca tu intelegi perfect ce inseamna o camera buna pentru un blogger:)
Nu ai ce sa faci cu un DSLR, pe langa faptul ca e mare si grea iti trebuie si ceva pricepere in manevrare. Astea-s doar pentru fotografi dupa parerea mea.
Am un Sony NEX-5R Mirrorless, e ceva intre compacta si DSLR, o varianta de mijloc mult mai simplu de manevrat. Si are si o marime potrivita, pot s-o car linistita unde am chef. Sunt foarte multumita de ea desi inca nu am descoperit-o complet.
Multumesc mult pentru raspuns,chiar mi-e de ajutor…stiind si pasiunea ta pentru fotografie:)
Prezenta Simonei e o reala surpriza 🙂
Daa, chiar a fost!
Ce de fete frumoase pe metru patrat!:) Aratati senzational!
O voi intalni pe Simo macar o data in viata aceasta, imi doresc cu ardoare!
Mi-a placut postarea ta, am citit-o gandindu-ma ca mi-ar fi placut sa fiu si eu acolo! Ma bucur ca v-ati simtit bine si ca a fost reusit evenimentul!
Pai, fiind atat de curand, cred ca ne spui impresii despre mascara sau eyeliner!:P
Pupicei, Fede!
Ilda
Lavender Thoughts
Pai daca iti doresti cu siguranta se va si intampla.
Chiar ar fi fost dragut sa fi si tu si alte fete din provincie dragi mie.
A fost un eveniment foarte reusit, de calitate pot spune.
Nu ai ghicit despre ce produs o sa povestesc dar o sa vezi in curand. Nu-l prea pot numi review.
Pupici
Ma bucur ca te-am vazut si in realitate 🙂 Esti mult mai frumoasa 🙂 Te pup.
Si tu esti o draguta! Ms si pup!
Ma bucur ca ati avut parte de o experienta interesanta 🙂 Cred ca si eu as fi facut la fel ca tine, adica nu as fi pus intrebari pentru ca sigur atunci as fi fost in pana, dar sunt convinsa ca dupa ce as fi plecat de acolo ar fi pornit o avalansa de posibile intrebari :)))
Cat despre faza cu blogul care sa fie strict despre nun lucru si nu un ghiveci, recunosc ca mie imi plac mai mult ghivecele, adica azi cad o idee de outfit, in care maine nu o sa incap din cauza ca am urmat reteta de prajitura bomba calorica :)), ma mai inspir din jurnalele de calatorie si tot asa, ai prins tu ideea. Te pup
Data viitoare o sa mi le notez, daca o sa mai am ocazia bineinteles.
Si mie imi plac ghivecele :)), maine de exemplu am chef de un outfit :P.
pup
Cât de frumoase sunteţi, vă urmăresc pe toate cu mare plăcere! 🙂
Tind să cred că ne vei spune mai multe despre uleiul de păr 🙂
Wow, esti ghicitoare cumva?? 😀
Ma bucur ca ne urmaresti. Voi, cititoarele noastre dragi ne faceti viata pe blog mult mai frumoasa!
Hei, gând la gând, cu bucurie! 🙂
Mi-am dorit mult sa te cunosc si mi-am dorit sa ma inscriu,dar era imposibil sa imi iau liber daca as fi fost aleasa:)
Sunt invidioasa,ai cunoscut-o pe Simona:D
PS:Esti dulce si delicata!
Pup
Uff, bine ca nu te-ai inscris ca altfel ma bagai rau in ceata :)). Era o mare problema sa aleg intre tine si Simo, cred ca va iubesc la fel.
pupici
Multumesc!
O,Doamne…multumesc!
te rog sa ma ierti daca intrebarile mele sunt prea personale. Cum ai reusit da dai jos kg dupa sarcina??? ti-a mai ramas burtica dupa cezariana???? arati foarte bine, esti slaba. Sara.
Stai linistita Sara, nu ma deranjeaza nici un fel de intrebare.
Am mai spus prin comentarii si repet: nu am facut mari eforturi si nici dieta nu am tinit. Am alaptat, am fost putin la sala (acum sunt in pauza dar reiau in curand) si am fost atenta la alimemtatie. Am evitat grasimile, bauturile carbogazoase, dulciurile, mezelurile, fast food-ul si prajelile.
Eu ma bucur ca te-am cunoscut, esti foarte frumoasa si stii si cum sa iti pui in valoare calitatile. 🙂 O sa te urmaresc si pe Instagram.
Multumesc frumos draga Ana!
Si mie mi-a placut foarte mult si sper sa se mai repete experienta curand 😀
O singura chestie as avea de adaugat, suntem finaliste nu semifinaliste in concurs.
Vaii, ce greseala, vezi ce inseamna sa scrii obosita?
Multumesc pentru atentionare!
Ce postare frumoasa ai facut, Fede! Pentru mine au fost doua zile pline din incarcatura emotioanala, in primul rand datorita faptului ca am reusit in sfarsit sa va cunosc, pe tine si pe Alina si in al doilea rand pentru seminarul propriu-zis, mi-am dorit de foarte multi ani o interactiune cu Alex Abagiu si uite ca am reusit sa bifez si asta pe lista.
Mi-ar fi placut sa cunosc mai multe fete, recunosc ca am avut mari asteptari in privinta aceasta, dar ziua si ora la care s-a tinut seminarul justifica absenta lor.
Din pacate timpul a fost extrem de scurt, insa sper din suflet sa avem ocazia sa repetam experienta si sa ne cunoastem mai bine. 🙂
Te pup si te imbratisez!
P.S. Fetele mele dragi, sper sa avem ocazia sa ne cunostem si in realitate cat de curand, mi-as dori foarte, foarte mult!!!!!!!! Va pup pe toate!
Imi pare rau ca a fost din scurt, altfel puteai sa aranjezi o intalnire cu toate fetele dragi tie de aici. Dar lasa ca poate o sa mai fie ocazii.
Mi-ar fi placut si mie sa vorbesc mai mult cu tine, a zburat timpul repede. Daca stateai in Bucuresti sunt sigura ca ai fi fost o foooarte buna si apropiata prietena de-a mea. Te-am simtit aproape de sufletul meu cumva :D.
Pupici!
tu si Simona sunteti doua zane cu un par superb!
Yay, multumim frumos Diana!
Ai foarte multe activitati… Presupun ca te ajuta cineva cu bebelusul. Cum te descurci? Da, esti frumoasa, rafinata. Bine zic fetele aici :))) laura pop.
Multumesc Laura! Ma ajuta bunicii lui, stau cu el oricand este nevoie. Altfel as avea viata de casnica sau l-as sacrifica pe tati din cand in cand.