
A trecut o lună de la vizita respectivă, dar trebuie să scriu despre asta, a fost o experiență prea frumoasă și merită împărtășită cu voi. M-am riscat. M-am riscat și în plină pandemie am fost un weekend la Alba Iulia alături de alți colegi de breaslă. Recunosc că mi-a fost teamă, dar simțeam o nevoie maximă să plec undeva pentru atâtea luni de zile de stat 90% în casă. Nu e deloc ușor. Uneori simt că o iau razna, că nu mai pot să respir, că totul se repetă și nimic nu se schimbă. Eu sunt și gemeni, genul de om care se plictisește foarte repede și adoră schimbările, plimbările, frumosul. Să revenim la excursie. Am plecat dis de dimineață pe 3 octombrie cu un autocar în care s-au respectat toate măsurile de protecție. Am stat singură pe scaun în diagonală față de vecina din spate, am purtat mască tot drumul și-am avut măști și dezinfectant fiecare dintre noi. Fares ne-au asigurat toate astea și le-am primit la urcarea în autocar. Bineînțeles că am plecat dotată de acasă, dar au fost bine-venite și cele primite. Am trecut prin orașul natal Rm.Vâlcea, prin unul dintre orașele mele preferate Sibiu și într-un… Read more >
Federova November 8, 2020 TravelsAlba Iulia, am fost acolo, Cetatea Alba Carolina, crama, Crama Telna, crama Telna experienta, excursie, experienta, fares, Igiu, istorie, Marea Unire, podgoriile de vita de struguri, recomand, travel, travel blogger, travel experience, vin de calitate, visit Romania, weekend Read more >

Din cauza situației actuale prin care trecem cu toții, anul ăsta am ales să nu ieșim deloc din țară. La începutul anului am apucat să rezervăm o escapadă la Paris (pe care am anulat-o ulterior), și o escapadă la noi la mare la Olimp. Aveam de gând să mai rezervăm ceva în Grecia sau în Turcia și studiam ofertele fix înaintea declarării pandemiei. Așa ne-am decis că nu are rost să ne grăbim. Am lăsat rezervarea pentru Olimp care avea… Read more >
Federova September 7, 2020 Personal, Travelsapartments for you Olimp, booking, calatorii, Casa Blanca, CASA BLANCA Olimp, casute bungalouri, casutele albe, concediu 2020, Dabos Beach, Hacienda de mare, litoralul romanesc, olimp, olimp 2020, pareri Olimp, plaja copahavana, plaja Olimp, preturi Olimp, summer days, travel, travel blogger, vacanta 20202, visit Romania Read more >

Pentru că nu am văzut așa multe locuri din regiunea asta, e puțin impropriu spus “cel mai frumos loc” din Emilia-Romagna, dar mi-a plăcut atât de mult Cesenatico încât vreau să-l numesc CEL mai frumos loc. Poate și pentru că am nimerit într-o zi liniștită și însorită de septembrie. Fratele meu a fost și într-o zi de august și mi-a zis că era ceva mai aglomerat, plin de turiști. Mi-ar fi plăcut să stau mai mult acolo sau să revin să… Read more >
Federova October 6, 2017 Outfits, TravelsAmiclubwear, barci, booking, calatorii, canal, Cesenatico, coral dress, Emilia Romagna, holiday, Italia, loc de vizitat in doi, look, Maxi dress, muzeul Marinei, ootd, Style, travel, travel blogger, vacanta Read more >

În apropierea stațiunii Limenaria am descoperit plaja care m-a impresionat cel mai mult în Thassos-Metalia. Nu știu cum de nu auzisem nimic de ea în anii trecuți, cert e că anul ăsta am văzut o poză la cineva și-am zis că vreau neapărat să ajung acolo. Era o poză cu o culme muntoasă roșiatică, culme care se află în imediata apropiere a plajei, în partea stângă cum te uiți spre mare. Am înțeles că sunt mai multe drumuri care duc… Read more >
Federova September 6, 2017 Outfits, Travelsbeach, beachwear, beautiful, blondie, curves, donuts, Fashion, fashion beach, federova, floatz, hips, holiday, island, Lightinthebox, Metalia beach, ootd, sexy, Style, Thassos, travel, view, vintage swimsuit, white swimsuite Read more >