|

Colorful Fur and White Lace

Mi-a rămas gândul la ținutele doamnelor ce și-au făcut prezența la decernarea premiilor Academiei americane de Film, aseară. Încă de la prima oră au circulat o sumedenie de articole pe baza acestui subiect, sunt sigură că nici voi nu le-ați ratat. Fără doar și poate preferata mea a fost Jennifer Lopez care a ales o rochie de prințesă marca Elie Saab Couture. Au mai fost câteva rochii care au strălucit de-a dreptul dar nici nu vreau să le mai văd, să-mi fac mai mult rău. A nu se înțelege că râvnesc la ele dar mi-ar plăcea să iasă și din mâinile mele așa ceva. Nu doar că mă cred designer dar îmi permit să și visez public 😆 .DSC_0038

Revenind cu picioarele pe pământ, adică la ținuta pe care am purtat-o sâmbătă în parc, pot să spun că m-am simțit foarte confortabil. La soare chiar aveam impresia că e primăvară, nu se simțea nici firicel de frig, doar plăcere și o adiere de vânt. Așa aș fi lenevit undeva într-un leagăn sau într-un hamac ore întregi.

Mi-am dorit o fustă albă pencil de la Zara (Ramo mi-a făcut poftă) numai că modelul respectiv a dispărut de pe stoc fix înainte să dau comanda. Am găsit repede alt model pe alb și la fel de drăguț zic eu. Am ales mărimea 40 dar a suferit o mică modificare pentru că îmi era destul de largă în talie. Cred că am trecut la mărimea 38 în ultima perioadă, happy me 😀 .
Mi s-a părut atât de delicată încât am combinat-o cu o cămășuță pe măsura ei. Mult timp mi-a mai luat să comand cămășuța asta, mi-a plăcut încă de anul trecut de când am văzut-o la mai multe bloggerite dar am tot zis pas de teamă să nu fie prea transparentă. Mânecile și decolteul croșetat o fac să fie atât de finuță și pe placul meu însă nu am scăpat de ce îmi era teamă – de transparență. Dorina mi-a spus că a purtat-o cu maieu și se vedea ok. Eu n-am încercat încă, dar dacă o să vreau s-o port vreodată la știu-eu-ce-ocazie, cu siguranță o să aleg un maieu cu bretele spaghetti.DSC_0078

Cămașă/Top: Choies, HERE (alt model superb pe VERDE)
Fustă/Skirt: Zara, Kurtmann (model asemănator AICI)
Vestă/Vest: Choies, HERE (la doar 13,90 $)
Cizme/Boots: Milanoo
Palton/Coat: Sheinside

6 k 1 2 DSC_0039 3 DSC_0085 DSC_00224Mă bag puțin în mașina de cusut. Tocmai m-a trăznit o idee drăguță și dacă-mi iese v-o arăt 🙂 .

Pentru frumoasele poze mulțumesc celor mai drăguțe surori care m-au însoțit la plimbarea de sâmbătă. Aștept cu drag părerile și sugestiile voastre!

Pe curând!

Similar Posts

33 Comments

  1. Foarte frumoasa fusta si iti sta bine in alb, mie imi place mai mult cum vine blondelor decat legendarul negru. Nu m-am uitat daca mai este si ma tenteaza insa am in plan altceva de pe kurtmann si va trebui sa mai astepte.
    Bluza mi-am comandat-o si eu, maine merg sa ridic coletul. A trebuit sa aleg dusty pink, aveam 10$ voucher si era singura care se incadra.
    Sper sa mai vad fusta impreuna cu cizmele si in alte tinute, arata perfect. Chiar iti vine bine cloche-ul,in functie de restul ansamblului merge si la job si la plimbare.

    1. Nu stiu cat de bine imi sta dar mie imi place albul orice ar fi.
      E tare frumusica bluza pe dusty pink, eu m-am hotarat cu greu ce nuanta sa aleg. Alba n-am vrut din prima pentru ca imi era ca e mai transparenta ca toate. Ehh, ce mai conteaza? Macar nu are decolteu adanc ca sa zici ca e obraznica.
      Cred ca o s-o comand si eu pe dusty pink, astept s-o vad si la tine intai.
      Si mie mi-a placut mult cum se vede fusta cu cizmele alea, sunt perfecte pentru fustele pana la genunchi.
      Te pup!

  2. Ce dragute au iesit pozele! <3
    Multumim pentru cuvintele frumoase! ^_^
    Mi-a placut mult tinuta ta, ti-am zis si atunci si iti mai zic si acum 🙂
    Cizmele sunt preferatele mele 🙂
    Te pup!

  3. Chiar ai un zâmbet foarte frumos! ♥
    Îmi place tare mult contrastul creat între albul bluziței/fustiței și vestuța în culori atât de plăcute ♥
    Iar paltonașul e o drăgălășenie întruchipată ♥
    Pupici, zi frumoasă, iar dacă ți-a ieșit ce ți-ai propus, chiar aștept cu drag să ne arăți și nouă ♥

    1. Multumesc draga Mihaela!
      Mi-a placut si mie contastul desi n-as fi ales vesta daca nu ar fi fost rece afara. Era musai sa iau ceva peste, eram prea golasa 😀
      Te pup si eu! A iesit si nu prea, adica ma asteptam la altceva dar nah..probabil ca o sa postez la un moment dat.

  4. Uuuh ce draguta esti tu 😀 si ce dragute sunt pozele.. Si ce vreme faina e la Bucuresti :))
    imi place tinuta, mai putin vesta si parca nu se potriveste cu restul tinutei, dar important e sa iti placa tie 😀

    Kiss Kiss

    1. Multumesc, multumesc, multumesc! 😀
      A fost frumos in weekend dar de luni s-a terminat. De maine cica se mai ridica temperaturile. Usor usor se crapa de primavara.
      Mie mi-a placut vesta, a colorat putin tinuta. Noh, acum nu trebuie sa placa la toata lumea ce-mi place mie, logic. Nici mie nu-mi plac tenisi aia colorati iar tu ii adori din cate stiu 🙂

  5. Cat de draguta esti! Esti superba, si te prinde de minune albul! Mereu imi face placere sa iti vad postarile, desi nu comentez atat de des 🙂

    Te pup :*

  6. cu maieut “spagehtti” am purtat bluzita si era culoarea pielii, deci chiar nu se observa 🙂
    E foarte draguta si poate fi purtata in multe cmbinatii. Imi place mult cum ai asortat-o cu fustita, de cizme nu mai zic, imi plac enorm :))
    abia astept sa iti vad creatiile, in special fustitele :))
    Te pup! :*

    1. Maieut culoarea pielii nici nu am, nu cu bretele subtiri de fapt. Hmm, trebuie sa caut. Ms de sugestie, nici nu ma gandisem la asta dar parca si Ilda a sugerat ceva asemanator.
      Ma bucur ca ti-a placut tinuta mea, imi place sa primesc sugestii, critici, parerea conteaza 🙂
      Nu stiu ce sa zic de creatii, sa vedem intai daca iese ceva.
      Te pup!

  7. Frumoasa, frumoasa foc!!!
    Imi plac ambele piese albe ale tinutei si te prind de minune! Bluza cu frunze verzi are poezia unei salcii! Iar despre fustele Zara… le tot pandesc pe unele,la Kurtmann! 🙂
    Vestuta mi-a placut mult de cand am vazut-o purtata peste jacheta neagra! Ma gandeam, ei nu au o prezentare cum trebuie pe site, nu mi-ar fi inspirat incredere acolo dar asa… arata super!
    Eu am de la Jolidon un maiou cu bretele spaghetti, cu sutien inclus! Sigur vei gasi ceva de acest gen daca te deranjeaza transparenta materialului!

    Draga mea, imi place tot ce vad! Are un usor aer retro tinuta, arati minunat!

    Pupicei pentru trei fete ce au iesit la pozat! 😀
    Ilda
    Lavender Thoughts

    1. Multumesc, multumesc Ilda!!
      Au inceput sa-mi placa fustele dar numai pana la genunchi, nu stiu de ce, o fi de la varsta? 🙂
      O sa ma uit la Jolidon desi am ceva foarte finut pe alb. Dorina imi sugereaza maiut culoarea pielii si ma gandesc ca ar fi mai potrivit. O sa vad.

      Te pup si eu si te pupa si fetele cu siguranta!

    1. Abia astept sa vad ce ti-ai comandat. Cred ca le stiu toate fustele albe dar asta e singura care m-a multumit ca lungime ca de furmoase sunt toate :).
      Pup si eu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *