| | | |

OOTD: Verde mentă din nou

V-am arătat într-o postare mai veche (asta) ce cămășuță drăguță verde pal am primit de la Sheinside și am zis că o să revin cu un outfit când îmi va fi bună. Ehh, minunea s-a întâmplat. Am scăpat de burtică, am mai slăbit și cămășuța mi-e bună în sfârșit.
Aș putea spune că verdele ăsta (culoarea oului de rață, verde pal) e una din culorile mele preferate. Recent mi-am achiziționat în nuanța asta chiar și un trening sport și abia aștept să-l port. Iar zilele trecute mă învârteam pe un site și-mi fugeau ochii tot după o cămășuță, înflorată ce-i drept dar cu verde mentă la bază.

În final am ales să port cămășuța de la Sheinside cu blugi, sandale și fără accesorii prea multe și colorate. În altă zi am purtat-o cu pantaloni lungi albi de vară. M-am simțit elegantă în ea de fiecare dată, e lejeră și finuță dar problema e că după câteva ore bune de purtat începe să se simtă cât de sintetic e materialul, în special în zona axilei :D. Și ăsta e motivul pentru care o voi purta doar la ocazii.

Acum îmi stă gândul la o rochie Sheinsidethis one; ca și verdele ăsta trendul înflorat chiar m-a acaparat.
Cămășuța: AICI

Voi cum vă înțelegeți cu green mint?

Similar Posts

  • În palton roșu

    Niciodată nu am fost atrasă de roșu și tot timpul am avut senzația că nu mă prinde, eu având pielea cu subton roz. Dar mami avea tot timpul alta părere și parcă înflorea la față când mă vedea în palton roșu. Am avut un palton roșu acum vreo 10 ani, dar am renunțat la el…

  • | | | |

    OOTD: Fashion mami la o lună după naștere

    Nu-s chiar atât de fashion precum sună titlul dar mami sunt de o lună în toată regula și nu-mi vine să cred. Nu are relevanță, nu mă laud dar vreau să spun că sunt happy pentru că în prima luna după naștere am scăpat de muulte kg fără eforturi și nu mă așteptam. Bine, am cam…

  • Ședință foto de pe bloc

    Am rămas datoare cu postarea asta, cu ultima comandă de la femmeluxe și uitându–mă acum peste poze bag de seamă că nu prea se mai potrivesc cu vremea de primăvară de afară. Dar ținutele sunt chiar de primăvară, în ciuda zăpezii de pe bloc. Sunt bucuroasă că s-a mai încălzit afară, dar nu foarte mult pentru că în alți ani am avut mari surprize în martie și am senzația că nu scăpăm nici acum. Revenind la ținute, pot să zic că a fost o comandă reușită, dar se putea și mai bine. Mi-am ales un trening sport lejer nude, dar se pare că l-am ales prea lejer totuși. Nu prea nimeresc mărimea în ultima vreme. Mă simt bine în el, recunosc, mai ales că nu se vede că m-am mai îngrășat… Hanoracul este scurt, se termină brusc în talie, dar noroc că sunt pantalonii cu talie înalta și nu se vede nimic…

  • Denim Skirt

    După cum spuneam în postarea anterioară, încep seria ținutelor cu noile mele achiziții. Bineînțeles că de penultima comandă Kurtmann, am uitat. Mi-am luat un maieu super comod și fain și versatil de la Bershka și o fustă din denim Zara. Nu aveam nici o fustă conică din denim și chiar îmi doream. Modelul ăsta l-am…

  • Outfit de biciclistă

    Înainte să vă arăt ce outfit de biciclistă am purtat, vreau să vă povestesc puțin din ziua aia. Încă de acasă mi-am făcut planul să îi cer bicicleta prietenei mele special pentru poze. Recunosc că îmi era și dor de o tură cu bicicleta, dar nu prea era momentul să mă bucur de asta la…

62 Comments

  1. Arati minunat, Fede!:)

    E superba camasuta, tu o pui in valoare! Grozav contrastul cu nuanta gentutei!
    Big like!

    O duminica frumoasa iti doresc!
    Pupici!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    1. Multumesc frumos Ilda!
      Esti draguta in complimente ca intotdeauna :P.
      O saptamana minunata sa ai! Duminica mea a fost linistita, agitatie doar in parc :P.
      Pupici!

    1. Ahh, de alb nici nu vorbesc. Am avut o perioada cand ma imbracam numai in alb, e culoarea mea preferata, ma leaga amintiri frumoase de alb..

  2. Chiar vroiam sa te intreb cu ce ai purta o pereche de short mint. Ca ma tot invart in jurul lor si nu stiu la ce sa ii asortez 🙂 Iti sta super!

    1. – camasuta/tricou negru sau alb
      – maieu alb mai lalai, sacou inflorat deasupra
      – maieu alb/galbui sau cu imprimeuri si geaca de blugi deasupra
      – tricou roz prafuit sau maieu alb simplu si sacou rozuliu deasupra.
      Incaltari si accesorii in culori calde, pale.
      Nu ma pricep dar ti-am enumerat cam cum i-as asorta eu. Acum depinde si de modelul si materialul sortului.
      Te pup!

    1. Adela, ce vizita placuta, m-ai luat prin surprindere! Multumesc! Nu am nici o oja Orly si am auzit numai laude la adresa ei. Cred ca ai o colectie impresionanta :P.

    1. Am avut o perioada cand negru nu exista in dulapul meu de haine, aveam un fix cu el. Bunica imi zicea ca aduce ghinion, ca imi sta urat in negru, ca pare ca as purta doliu, etc. Apoi…dupa ce a murit bunica mea :(, am purtat doliu si asa a inceput negrul sa-si faca aparitia in garderoba mea.

    2. Imi pare rau. 🙁 La mine negru a fost o optiune naturala, mi-a placut dintotdeauna. Nici nu mai sesizez ca ma imbrac doar in negru, cine nu ma cunoaste se mai mira. 🙂 Uite, de exemplu mamei mele nu ii vine bine deloc in negru, indiferent cum l-ar purta, dar pe mine ma prinde. Am si cate ceva rosu sau violet prin garderoba, dar imagineaza-ti ce inseamna pentru mine sa gasesc ceva in dulap cand totul e negru. Mi-am montat spot pe usa ca sa pot vedea ceva acolo. :))

  3. Imi place cum iti sta cu camasuta aceasta, dar sincer parca nu te vad in rochita aceea. Nu stiu daca te-ar avantaja, ea e frumoasa, dar e pentru cele care au 30 de kilograme ude 😛
    Sper sa nu te superi ca mi-am dat cu parerea…

    1. Doamne fereste, cum sa ma supar?! Eu tot sunt curioasa cum mi-ar sta in ea dar nu stiu daca o sa mi-o achizitionez. Nu cred ca as avea unde s-o port.

  4. Nu pot sa zic ca ma omor dupa acest trend dar mi se pare foarte fresh si abordabil de catre oricine.

    Camasa este splendida!

    Te pup!

  5. o Doamne …nu mai ai burtica deloc….baiatul meu are 2 luni jumatate si tot cu ditamai burtica am ramas……e drept ca avea burtica dinainte de a ramane garviduta…….din cauza tratamentului de fertiliyare…..esti o frumoasa …pupici.

    1. Ai un baietel de 2 luni jumate?? Ce dragut, sa-ti traiasca!
      Stai linistita ca se duce, la unele persoane se duce mai greu, la altele mai usor. Eu am fost tare stresata ca raman huge :)) dar se pare ca am avut noroc. Zic noroc pentru ca n-am facut nici un efort ca sa slabesc, am mancat tot ce-am vrut cand mi-a fost foame, sport nu am voie sa fac si nici alte prostii, cum ar fi sa consum pastile/suplimente/ceaiuri de slabit. Nici nu sunt de acord cu asa ceva, n-as lua nicicum.
      Alaptezi? Cred ca si asta conteaza foarte mult.
      Te pup! Multumesc de vizita proaspata mamica!

  6. Nu alaptez…….ma rog ….am incercat dar pentru ca aveam foarte putin lapte a trebuit sa renunt sau a renuntat bebe la el in favoarea laptelui praf( de…ala curge singur) …insa am ramas cu multe kilograme in plus din cauza tratamentului de fertilizare pe care l-am facut ( aproape un an de zile ) . Ma rog…..asta se remediaza in timp….ceea ce conteaza este ca suntem sanatosi ….am o frumusete de baiat si o fetita de 6 ani ca o printesa. Te pup si eu si profita de momentele astea pentru ca trec repede si sunt nespus de frumoase ….aproape euforice.

    1. Eu sunt de parere ca laptele vine daca ai rabdare sa-l stimulezi. Nu spun asta din ce am citit/auzit ci din experienta mea. Mie nu mi-a curs deloc pentru ca aveam canalele infundate si m-am muls cateva zile, nu m-am lasat. Stateam o ora cu pompa ca sa scot cateva picaturi si lesinam de durere pentru ca am ajuns sa fac si rani. Apoi incet incet s-au desfundat de nu ma mai tineam la lapte. L-am pus pe bebe sa traga si bineinteles ca nu vroia. M-am chinuit si cu faza asta vreo 2 zile pana s-a obisnuit lenesul mic si incet incet am ajuns SA ALAPTEZ normal si slava Domnului nu-i dau lapte praf. Sufar mult ca asta a mancat in primele zile de viata dar nah…nu s-a putut altfel.
      Te pup si eu si nu-ti fa griji de kg in plus, cu ambitie si rabdare scapi de ele daca chiar te streseaza. Important e sa fim sanatosi inainte de toate. Sa-ti traiasca copilasii si sa te bucuri de ei! Eu sunt inebunita dupa al meu :D.

    1. Buna! Nu sunt vopsita! Ce se vede blond mai deschis sunt niste urme de culoare de acum cativa ani dar pana pe la ureche e culoarea mea naturala 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *