| | | | | | |

Martie se începe cu Floral Print

Mi-a plăcut întotdeauna printul floral, încă de mică de când probam și dansam în rochiile înflorate ale mamei în timp ce era la servici.
Anul trecut când era în mare trend nu mi-am satisfăcut pofta suficient iar anul ăsta continuă să-mi ia ochii.
Am purtat de 1 Martie o cămășuță cu terminații florale foarte frumoase pe care am comandat-o AICI în urmă cu o lună. Întâmplător mi-a ajuns coletul fix înainte de începerea primăverii. Calendaristic vorbind pentru că vremea de afară a fost gri, închisă și deprimantă, nici strop de soare primăvăratic din păcate.

Din cauza vremii am folosit blitzul pentru poze iar culorile nu au ieșit așa cum mă așteptam. Am încercat să mai umblu la lumină, contrast și le-am apropiat cât de cât de realitate. Nici nu prea am avut ce să selectez pentru că a fost destul de frig și mai mult de 5 minute nu am rezistat afară. Drept urmare am uitat/omis să fac poze și cu paltonașul deasupra. Dacă era mai cald alegeam un sacou alb.

Cămașă: ASOS, de pe Choies
Pantaloni: Zara
Botine: no name
Geantă: Yoors, italian brand

Cămașa ASOS este dintr-un material puțin sintetic foarte fin și ușor transparent, are nasturii ascunși iar cei de la încheieturile mâinilor și de la gât sunt sub formă de piatră mare albă.
Pare că e exact pe mărimea mea dar din păcate nu-mi vine foarte bine. Din cauza bustului, năstureii stau puțin cam îndepărtați când mă mișc și tot atunci simt că mă ține puțin la axilă. Deci, dacă și-o dorește vreo floricică cu bustul mai mic de 90 cm sau cu mărimea S la cămăși o dau la jumătate de preț.

În ciuda vremii mohorâte, am petrecut momente foarte drăguțe în familie. Țâncul meu mic a împlinit 10 luni și l-am scos în…supermarket :)), la o plimbare cu căruțul de cumpărături. I-a plăcut tare mult, era fascinat de ce se întâmplă. Până acum nu am ieșit cu el în locuri publice închise atât de mari gen supermarket sau mall.
Voi ce ați făcut de 1 Martie?

Momente frumoase vă doresc și vouă, o primăvară parfumată, înflorită, însorită și numai gânduri bune!
Pe curând!

Similar Posts

21 Comments

  1. E tare drăgălaţă ţinuta, eu ador print-ul floral şi o să-l por mereu, chiar dacă nu va mai fi în trend. Iar tu eşti o păpuşică, mereu te admir cu drag. 🙂

  2. incaltamintea alba mi se pare ca nu prea merge… pantalonii stau cam asa si asa… mai ales in partea de jos….. geanta pare ieftina si de doamne de 50 de ani si ceva, BLUZA E SUPERBA. Si tu esti frumoasa. IOLANDA.CU SCUZE MULTE.

  3. Floral print este intotdeauna o idee buna. Sunt subiectiva, este imprimeul meu preferat. 🙂 Intotdeauna ma trage de manuta prin magazine, fie ele fizice sau online.
    Imi place bluza dar as fi preferat printul in partea de sus pentru ca purtand foarte mult fuste si pantaloni cu talie inalta nu s-ar mai vedea deloc, prefer sa port camasile si bluzele inauntru. Cred ca era perfect la piept, sa se poate pune intr-o fusta creion. N-am idee ce culoare ar fi potrivita.
    Esti sigura ca o croitoreasa n-ar putea sa ii dea un pic drumul, nu are rezerva inauntru? E pacat sa o dai.

    1. Te cred ca iti place sa le porti inauntru la ce talie ai. Eu nu prea mai sunt ce am fost si nu se vede tocmai bine, nu mereu. Depinde cat mananc in ziua respectiva :)).
      Nu merge sa i se dea drumul din pacate, chiar nu are rezerva.

  4. esti frumoasa dar pantalonii parca iti fac soldurile late.. sau poate doar mi se pare mie… anca botos.

  5. Eu am ieșit cu baietelul meu in spații largi închise cand nu avea nici doua saptamâni….sper ca nu am greșit….

    1. Anca, nu ai gresit pentru ca fiecare alege ce vrea pentru bebelusul ei. Eu am vrut sa il feresc de spatii publice inchise pentru ca microbii din aer circula altfel acolo, am preferat sa il scot in fiecare zi in parc decat sa il pun in contact cu oamenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *