“9 luni în apă, 9 luni pe Pământ”

Sună a titlu de basm dar ce urmează să povestesc nu conține nimic fictiv, nimic ireal ci doar experiența mea în rolul de mamă timp de 9 luni de zile.
[mi-a luat o lună să finalizez postarea asta drept urmare puiul meu a făcut ieri 10 luni ;))]

Nu am primit bebelușul la pachet ca să îl testez și nu mi l-a adus nici barza așa că o să urmeze și postarea cu experiența nașterii pe care aveam de gând s-o păstrez doar pentru mine (și ai mei) inițial dar există riscul să uit cu timpul unele clipe și nu vreau. Nici cu detalii despre puiul meu de om nu vroiam să vin dar pentru că au fost multe comentarii pe parcurs cu diverse cerințe despre una/alta de la cititoare mămici și nu numai, am hotărât să fac totuși un rezumat.
Pentru cine nu știe, viața mea s-a schimbat total pe 1 mai 2013 când a ieșit din mine năzdrăvanul elf ce a crescut în burtica mea 37 de săptămâni și 4 zile. Poate sună ciudat dar uneori mi se pare incredibil cum se formează un pui de om într-o femeie.
Eduard are 10 luni deja și efectiv nu știu când a trecut timpul. Parcă mai ieri vă povesteam pe scurt despre ce se întâmplă în viața noastră.
Nu mi-am notat tot ce am fost întrebată dar îmi aduc aminte de o cititoare care era curioasă ce hăinuțe poartă Ed, ce recomand și ce nu, cum ne jucăm, ce mâncăm, ș.a.m.d. O să încerc să trec prin toate subiectele și dacă omit ceva revin cu un later edit.
De asemnea răspund cu mare drag la întrebările și părerile voastre legate despre asta și nu numai. Iubesc comentariile voastre.
Înainte să se nască Eduard am încercat să mă documentez din toate părțile ca să adun cât mai multe informații și să mă ajute în alegerile pe care urmam să le fac. Cu greu am reușit să mă hotărăsc la o listă în care mi-am notat tot ce am considerat eu că voi avea nevoie. Atât pentru bagajul nostru de spital cât și pentru îngrijirea lui. Mi-ar fi plăcut să merg eu să cumpăr lista finală ca să pot citi și etichetele dar într-un final s-a dus soțul meu și bine a făcut. Eu aveam de gând s-o mai amân dar s-a dus la țanc pentru că la 2 sau 3 zile după, am născut. M-ar fi luat pe nepusă-masă deci.
Despre bagajul de spital poate o să scriu în postarea cu experiența nașterii.

Deși ritualul de îngrijire al bebelușului m-a speriat la început pentru că părea dificil și anevoios, produsele folosite nu au fost multe și nici nu o să le înșir dar din ce am incercat pana acum și mi-au plăcut au fost:
– șampoanele de cap/corp de la Chicco (fara lacrimi) și cele de la Klorane. Cred ca din cauza mirosului.
Acum folosesc de la Bioderma un șampon de față/păr/corp foarte bine formulat. Face spumă și curăță delicat ca și celelalte iar mirosul e foarte subtil și plăcut. Oricum e un bidon econom, nu mai știu când l-am cumpărat (parcă prin toamnă) dar sigur apucăm și vara cu el.

– crema de corp pentru masaj la început a fost E-derma, foarte recomandată de medicii pediatrii și nu numai datorită ingredientelor dar după vreo 2 luni am renunțat la ea. Era vară și în combinație cu transpirația/căldura se pare că îi provocase o mică iritație, acele mici brobonite roșii ce apar frecvent la bebeluși. Nu m-am dus la medic. Ei nu fac altceva decât să prescrie o altă cremă iar următoarele pe listă (dintre cele mai recomandate) sunt de la Bioderma și La Roche Posay. Nu-mi convenea să dau în jur de 80 de ron pe o cremă și după 2 utilizări să o abandonez. Și nici nu mi se pare ok să experimentez pe o mogâldeață mică atâtea modele de creme, pielea lor este extrem de fină,  subțire și sensibilă. Până la urmă, oricât de bine formulate sunt, ceva chimicale tot conțin.
Am ales să îi fac masaj înainte de baie cu ulei de măsline natural (adus din “grădina” unor rude din Grecia) după ce l-am fiert în baine marine. A fost o alegere inspirată pentru că pielea lui a revenit la normal foarte repede, făceam și masajul și hidratam și pielea suficient. Indiferent de alegerile pe care le faceți în materie de cremă/ulei de corp, eu recomand masajul înainte de baie.
De ceva timp masajul i-l fac mai mult în cadă cu șampon că altfel nu știu cum, nu mai are stare deloc, abia reușesc să îi pun scutecul dar apoi să îi mai fac și masaj ca la carte?! :/
Pentru iritațiile de la funduleț am ales ungunetul Bepantene de la început și nu am ce să îi reproșez. Vindecă aproape instant și câteodată mai fură și mami din tub :D. De exemplu eu mă irit ca naiba după ce îmi iau mustața și periodic mă încăpățânez și tot mi-o iau cu benzi de ceară. Ehh, Bepantene m-a ajutat mult la vindecarea pielii.
Nu i-o aplic chiar zilnic, uneori după “pupu” și când observ că e roșiatic la funduleț. Pentru că are și ceva antibiotic în conținut, am zis s-o alternez cu crema de gălbenele dar nu mi-a plăcut deloc. Îi lăsa pielea prea unsuroasă și nu mi se pare ok. Când m-am gândit să scap de ea, se pare că și-a dovedit repede eficacitatea. Lui Ed îi apăruse cred că de la mâncare o iritație pe obrăjori iar pielea devenise uscată. Crema de gălbenele i-a ameliorat roșeața neașteptat de repede.
Pudra nu prea se mai poartă pentru că nu prea e indicat ca bebelușii să inhaleze praful acela.

Hăinuțele

Micuțul meu răsfățat a primit constant hăinuțe frumoase cadou așa că eu nu prea am mai putut să îi cumpăr mare lucru.
Nu sunt genul care să investească în haine de firmă pentru bebe dar sunt anumite branduri care scot chestii chiar drăguțe și cu greu te poți abține. Îmi vin în minte doar Zara, United Colors of Benetton, Chicco sau H&M. Nu prea îndrăznesc să le vizitez pentru că mă cunosc prea bine și s-ar putea so dau în bară.

În primele luni a avut ceva hăinuțe de la Mariquita, un brand care îmi place tare mult: bumbac de calitate, modele frumoase, jucăușe și bine finisate.
Simpatice sunt și body urile by Andreea Esca. Tot din bumbac de calitate, au etichete foarte bine gândite si majoritatea sunt albe cu mesaje amuzante pe burtică. Preferatul meu mai jos :)).

Body-uri (care sunt de bază la orice ținută) din bumbac de calitate cu modele drăguțe se găsesc și în unele supermarketuri: Carefour (Tex), Cora (In Extenso) sau Auchan.
Pentru ca am băiețel nu dispunem de prea multe accesorii. Am avut totuși o obsesie pentru băscuțe, șepcuțe iar acum pe iarnă s-a umplut sertarul de căciulițe :)) iar pentru zilele în care vrea să cucerească are câteva papioane. Cel mai drăguț e în carouri bleo primit de la Carmen (bentițe și fundițe) :D.

Lenjerii, prosoape și alte textile utile le-am cumpărat din Ikea și din magazinul Bebe Tei (foarte bun ca raport calitatea preț).
Ikea recomand și nu prea, mie mi-a fost mai comod să cumpăr de acolo o listă întreagă decât să alerg prin mai multe magazine dar unele prețuri sunt chiar exagerate.

Când am auzit că toate hăinuțele trebuie călcate după fiecare splare m-am bosumflat toată. Nu prea îmi plăcea să calc dar între timp s-a mai schimbat situația și singura problemă a devenit timpul.

Chiar și așa, mi-am propus să i le calc până pe la 1 an.
Pentru spălat am folosit de la început Persil lichid special pentru bebeluși și încă sunt foarte mulțumită de el.

Joacă – Jucării

Tot timpul m-am gândit speriată la tema asta pentru că am trăit cu impresia că nu știu și nu sunt în stare să mă “maimuțăresc”, să ma joc cu un bebe/copilaș mic. Dar se pare că totul vine natural, ei ne conduc într-un fel spre jocurile lor preferate, reacționează la te miri ce și ne scot din impas. Al meu râdea de mama focului după ce i-am strănutat în față. Apoi cine credeți că strănuta toată ziua la mișto, doar de dragul lui? Eeu. Ador să-l aud râzând, nu știu dacă treaba asta se întâmplă pentru că e al meu dar mie chiar mi se pare că râde fooarte dulce, are un glas ca mierea, mă unge pe suflet.

Jucariile le sunt utile pentru joacă dar și pentru dezvoltarea lor emoțională, psihică – citisem eu pe undeva. Nu știu alți copilași cum or fi dar al meu se plictisește imediat de ele. Le țin în coșuri și le scot pe rând. Nu are ceva anume preferat. Am tot încercat să îi bag în timpul somnului un ursuleț lângă el dar nu a prins drag de el, nu e așa iubăreț.

Preferatul meu este un urs mai mare pe care se juca el mereu înainte să înceapă să stea în fund dar și după etapa asta.
Când era bebeluș mai mic (pentru mine e bebeluș și acum :D) îi plăceau bondarii și fluturii ce îi cântau deasupra pătuțului învârtindu-se. Îmi era tare drag să-l văd cât de cuminte și atent îi urmărea. Când a mai crescut și l-am lăsat să-i atingă și să se joace cu ei a fost extrem de bucuros, era fascinat de ei.

Pentru capitolul joacă am apelat și la colacul de baie, foarte fain după părerea mea. Din cauza lui mă oftic că nu avem piscină interioară proprie :)). L-aș fi ținut zi de zi la înot. I l-am pus începând cu 2 luni jumate. Acum nu prea îi mai vine, e foarte energic în cadă și mai mult îl incomodează.

Ce consider că mi-a fost cel mai util până acum: 

  • Măsuța pliabilă de schimbat ce are cădiță de baie imediat sub ea plus o etajeră pentru diverse lucruri. Eu țineam scutecele acolo. Mi-a fost foarte utilă mai ales în primele săptămâni de viață pentru că sunt operată și îmi era destul de greu să stau aplecată iar masa era exact la nivelul meu. Am renunțat acum ceva timp la ea pentru că bebelușul a început să nu mai aibe stare și nici loc pe ea sau în cadă. Am ales o poză de pe net cu un model aprope identic. 

  • Sacul de dormit. Până prin septembrie nu a fost nevoie să-l învelesc în timpul somnului pentru că era destul de cald dar apoi a venit frigul și cum bebe doarme singur în pătuțul lui, am apelat la un sac de dormit. E mult mai sigur. Am auzit fel și fel de accidente, chiar mi-a povestit o cunoștință că și-a găsit bebelușul acoperit pe față și țipa de mama focului că nu mai putea să respire. În sacul de dormit nu are ce să pățească și poate să doarmă singur în siguranță. În primele zile nu i-a plăcut deloc dar s-a obișnuit cu el repejor, nu-l încurcă nici să se ridice în picioare în mijlocul nopții :)).Îmi sunt dragi și păturicile pufoase și frumos colorate dar le folosesc doar pe timpul zilei atunci când îl supraveghez sau doarme cu mine.
  • Camera video de supraveghere. Eu am insistat de la început că vreau să dorm cu puiul meu și punct. Îmi era frică să îl las să doarmă singur în cameră plus că mă simțeam și eu singură dar îl simțeam și pe el singur și era atât de mic și fragil că îmi venea să plâng când îl priveam. A fost cumințel, dormea mult și frumos și plângea doar când îi era foame. Dormitul cu el a fost stresant și dificil iar eu aveam nevoie de odihnă ca să mă refac după cezariană și să produc și lapte evident.  După doar câteva zile am hotărât cu soțul meu să-l învățam totuși în pătuț cu toate că eu nu prea am fost de acord și ca să dorm liniștită mi-a luat o cameră video ca să-l pot supraveghea non-stop. Sunt multe modele pe piață, noi avem ceva de la Samsung și sunt foarte mulțumită de calitatea ei. Adică am putut să văd și cum se mișcă burtica când am avut chef pentru că verificatul respirației din când în când l-am trăit și eu și cred că îl trăiește orice proaspătă mămică :D.

    Monitorul îl țin lângă mine în pat, stă stins și se activează când camera simte mișcare sau vreun zgomot în încăpere. Îl iau după mine când fac curat, când gătesc iar bebelușul stă cuminte și se joacă în pătuț sau în țarc. Așa văd în permanență ce face, ce bagă în gură sau ce vorbește pe limba lui.

Diversificarea

Despre subiectul ăsta aș putea să scriu până joi dar o să-l scurtez atât cât pot.

Am așteptat începerea diversificării ca pe o mare sărbătoare, cu camera pe trepied, cu cea mai colorată bărbiță și cu ținută nouă pe bebeluș :)). Nu mă așteptam niciodată să iasă așa dar a fost un mare eșec și o mare dezamăgire pentru mine. Nu-i plăcea ce se petrece, nu vroia să deschidă DELOC gura iar eu înțepeneam pe scaun ba cu telefonul pe desene animate, ba cu jucării înșirate și tot nimic. Până când am descoperit metoda cu siringa și cam așa am scos-o la capăt. Nu l-am forțat deloc, nu plângea, nu întorcea capul. Efectiv nu deschidea gura și sunt sigură că motivul a fost erupția dințișorilor, câte 2 la câteva săptămâni. 
Începutul a fost chiar greu: nervi, multă multă răbdare și risipă de alimente.

Până la 6 luni bebelușul a fost alăptat la sân exclusiv. Despre alăptare am scris AICI câte ceva. 

La 6 luni fix am început să-i dau morcovel. Personal, nu aș începe diversificarea mai devreme de 6 luni pentru că sistemul digestiv este foarte sensibil (în cazul bebelușilor cu probleme de greutate altfel stau lucrurile).
Nu am ascultat strict de un pediatru anume, am întrebat în stânga și în dreapta una-alta, am citit, am ascultat diverse păreri și mi-am făcut un plan propriu de diversificare. Eu zic că am fost conștiincioasă în privința asta. Am început cu legumele rădăcinoase în prima lună iar apoi am continuat cu fructele, carnea, cerealele și gălbenușul de ou. Fiecare aliment i l-am dat crescând progresiv 2-3 zile și am aștepat să îi văd posibilele reacții.
Din păcate nu am putut să îi dau lactate deloc pentru că la 6 luni și câteva zile s-a dovedit a fi alergic la proteina din lapte de vacă. Singura sursă de lapte a rămas în continuare mami până la 9 luni când am încercat să îi introduc puțin câte puțin Nan 2. Se pare că între timp s-a vindecat pentru că până acum nu am observat nici o reacție negativă. 

Nu sunt deloc de acord cu laptele artificial dar și alăptarea are un sfârșit și încet încet trebuie să încheiem capitolul ăsta.

Alimentația lui se bazează în general pe fructe și legume majoritatea preparate bine termic, în cuptor (mai rar), prin fierbere sau la aburi (cel mai des). Am încercat să îi găsesc produse românești cât mai naturale în mare parte dar e destul de dificil.
Nu i-am dat până acum carne de pui din comerț, am avut și sper să mai am mult timp, o sursă de undeva de la țară.
Ficat cam o dată pe săptămână, gălbenuș de ou și pește de 2 ori. În felul ăsta încerc să-i asigur necesarul de vitamine și minerale pentru funcționarea optimă și dezvoltarea organismului.
Cerealele sunt de bază în piuerurile de fructe, dimineața dar și seara. NU recomand cerealele instant ce se găsesc în comerț prin rafturi în cutii colorate, prafurile alea “pline de vitamine”.

Eu am preferat pseudocereale bio: mei, hrișcă, quinoa, amaranth dar i-am oferit și ovăz, orez, mălai și urmează griș și altele. L-am ferit de făinoase, îi dau doar 2 biscuiți bio (din făină de grâu) pe săptămână de la Hipp. Acum că nu mai are alergie la proteina din lapte o să incec să-i prepar eu biscuiți de casă, chiar mi-e drag să-i fac.

În primul an de viață am zis că o să folosesc aparatul de abur în mare parte pentru că e simplu și rapid și facilitează mult prepararea rețetelor. Carnea de pui/vită o fierb pe foc minim o oră dar legumele, peștele, câteodată și fructele le prepar la abur. Toate i le amestec și pasez cu blenderul.
Atâta timp cât stau acasă prefer să mă ocup mai cu atenție de alimentația lui. Sunt conștientă că la un moment dat o să mănânce ce vrea el dar până atunci încearcă mami să-i prepare mâncărici mai sănătoase.
Fără sare, zahăr sau condimente prafuri. Îndulcesc cu fructe (2-3 curmale în budinca de orez de exemplu) iar condimentele sunt mărarul, pătrunjelul, busuiocul, etc, de preferat verzi și proaspete.
Pentru că bebelușii  au nevoie și de grăsimi nu mă sfiesc să-i pun o linguriță de ulei de măsline la masa principală de legume cu carne.
Aventura continuă iar mami e în căutare de rețete în permanență.

Nu mi se pare greu rolul meu de 10 luni de zile de când a început, nu am întâmpinat mari dificultăți dar nu vreau să zic nici că e o experiență cu toate roz de catifea. În ciuda micilor greutăți, sunt momente foarte frumoase alături de pui: primul zâmbet, oftatul în somn, primul ma-ma, ta-ta, râsul în hohote, pupatul singur în oglindă și muulte altele de neuitat.

Nu vreau să dau de înțeles că am prins puțină experiență și gata m-am apucat de dat sfaturi. Am scris toate astea din dorința cititoarelor dar și pentru că îmi este un subiect drag.
Bine că nu am început un blog de mămică așa cum mă bătea gândul cândva. La cât de mult îmi place să vorbesc despre asta sigur nu aș mai fi avut timp și de postări de beauty.

Sper că cine a fost interesată de subiect și a rezistat să citească până la capăt, să găsească informații utile. De asemenea completările, sugestiile sau întrebările voastre sunt binevenite oricând. 
Și dacă nu ați citit sunt sigură că fluturașul meu a reușit să vă fure un zâmbet cu pozele lui.

Pe curând!

Comments (38)

  1. Descude

    Chiar si asa,in situatia de a nu fi mamica,tot am citit cu sufletul la gura:D
    Strumful tau e adorabil!
    Pupicei

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Descude! Ma bucur ca ti-ai facut timp pentru asta, pup!

      Reply
  2. Csipkes Monika Gabriella

    Iti multumesc pt minunatul articol! Eva a noastra ieri a implinit 5 luni… si ma gandesc oarecum cu teama la ce va fi dupa o luna: incepem si noi diversificarea… Pana acum a fost totul roz si comod (in afara de primele doua saptamani de acomodare), hranind-o exclusiv la san – atunci o sa vedem noi… M-as bucura tare mult, daca mi-ai trimite planul tau de diversificare – ne-ar fi intr-adevar util! (https://www.facebook.com/csipkes.monikagabriella?ref=tn_tnmn) Felicitari, si sa cresteti mari, sanatosi, si la fel de frumosi! :*

    Reply
    1. Federova

      E tare frumusica fetita ta, sa-ti traiasca! O sa i-o prezint lui Ed :)).
      Sa stii ca nu am un plan notat undeva, asa cum am scris si in postare, am adunat mai multe pareri si am hotarat sa-i ofer ce cred eu ca e mai sanatos pentru el. Cel mai indicat este sa intrebi medicul depiatru. Dar daca vrei sa te inspiri iti recomand 2 site-uri pe care le frecventez eu tot timpul:
      http://diversificare.ro/recomandari/2012/03/schema-de-diversificare-perfecta/
      http://povestidemama.ro/schema-de-diversificare-a-lui-vlad-ce-am-facut-si-n-as-mai-face/

      Reply
    2. Csipkes Monika Gabriella

      Iti multumesc mult! :*

      Reply
  3. Allesandra

    Foarte utila postarea 🙂 Sper sa mai postezi pe tema “bebe” 😀 La sfarsitul lui aprilie facem si noi cunostiinta cu bebele nostru si am niste emotii …. Te pup

    Reply
    1. Federova

      Hihi, deci o sa fie taur ca si puiul meu. O sa mai postez din cand in cand, mi-e drag sa vorbesc despre subiectul asta si sa pun poze cu el :D.
      Te pup si eu! Nastere usoara inca de pe acum!
      Daca ai orice fel de intrebari, stii unde ma gasesti.

      Reply
  4. IoanaLar

    Ma bucur ca ai scris. Noi mamicile sigur am citit pana la sfarsit postarea. Sa stii ca esti norocoasa ca ai avut taria de a-l invata sa doarma singur. Minunea mea are 3 luni si doarme in patutul lui dar in camera cu noi. Cum I’ll adormi? Noi tb sa-l leganam in brate si acum ca avem 6 kg nu mai este asa fun. Ador momentele petrecute cu baietelul meu si, la fel ca tine, incerc sai ofer ce este mai bun pe lumea asta.

    Reply
    1. Federova

      Si eu sunt la randul meu interesata de subiectele astea si sunt in continua cautare de ponturi, retete, etc.
      Al meu doarme singur mai mult noaptea dar tot ma trezeste de 2-3 ori pana dimineata.
      Nu sunt de acord cu leganatul desi am incercat sa il adorm asa si nu a mers. Mai mult il enervez cand incerc (fara san). Imi spunea o prietena ca pediatra i-a sugerat sa nu-si mai legene fata pentru ca poate fi daunator, poate capata nu-stiu ce sindrom si ii deregleaza ceva la creier. Pana la urma sunt niste miscari bruste si repetate iar ei sunt atat de mici si in formare. Pe de alta parte, noi generatia noastra cred ca majoritatea am fost leganati si suntem intregi. Aparent :)).
      In timpul zilei il adorm destul de greu, uneori nici sanul nu functioneaza. Inca sunt in cautarea unei metode. Al meu nu vrea nici suzeta, nu e atasat de nici un lucru ca sa pot sa i-l dau ca stimulent. Doar sanul e febletea lui ;)).
      Iar seara i-am schimbat programul recent. La 10 cel tarziu ii dau un biberon de lapte formula si apoi adoarme, il pun in patut si fug.
      Multa sanatate va doresc! Sa-mi mai scrii, sa-mi povestesti ce mai faceti :D.

      Reply
    2. IoanaLar

      Astazi puiul meu a adormit singur in patut…eram asa fericita ca imi venea sa-l albesc de la pupacit. Apropo de diversificare, mamici, daca va intereseaza va fi in aprilie un curs de diversificare. Foarte interesant si util ..am cunoscut-o pe dna dr la un workshop. Intrati pe diversificare.ro si inscrieti-va. Veti gasi pe site o serie de retete.
      Multumim de urari, sa cresteti mari si sanatosi.

      Reply
    3. Federova

      Ma bucur ca faceti progrese. Al meu dorme foarte putin ziua. Daca il pun in patut maxim o ora rezista iar daca doarme cu mine in pat nu ne miscam 2-3 ore :)).
      Nu stiu cum sa-l obisnuiesc mai mult in patut si ziua ca noaptea nu sunt probleme. Doar ma trezeste de 2-3 ori dar adorme rapid inapoi. Noroc cu sanii.
      Stiu de site-ul diversificare,ro, il frecventez des, ma inspira foarte mult in prepararea mancaricilor dar nu am vazut unde se face inscrierea. Poate poti sa lasi un link :D. Multumesc!

      Reply
  5. Mihaela Pojogu

    Sudocrem, pe langa cele mentionate de tine, e foarte bun si nu contine antibiotic, il recomanda si Pasagera.

    Reply
    1. Federova

      Uite ca am uitat sa mentionez de Sudocream. Am avut niste mostre si inca mai am dar le tin una in gentuta de vizite/deplasari si una o tin la noi in camera. Se mai nimereste sa il schimb si la noi. Aparent pare bunicica dar mirosul ei extrem de puternic parfumat nu m-a convins sa cumpar o varianta full size.

      Reply
  6. Alexandra

    Ai un bebe tare frumos,seamana foarte mult cu tine.Mi-a facut placere sa citesc aceasta postare desi nu sunt mamica si nici nu planuiesc sa devin in urmatorii cativa ani( am doar 22 ani),dar imi plac foarte mult copiii,poate chiar o sa devin medic pediatru peste 2 ani.Consider ca este foarte importanta alimentatia copiilor si te felicit pt. modul in care ai ales sa iti cresti copilul.

    Reply
    1. Federova

      Chiar m-ai socat ca ai citit fara sa fii mama si fara sa planuiesti asta dar apoi m-am linisiti :D. Deci o sa fii medic pediatru. Bravo tie, te felicit si iti doresc mult succes in ceea ce faci! Este o meserie frumoasa.

      Reply
  7. Ana

    Federova, eu am citit cu drag postarea asta si o astept cu nerabdare si pe cea despre nastere( cand te hotarasti sa o scri). Recent am aflat si eu ca sunt insarcinata si vreau sa asimilez cat mai multe informatii, asa ca citesc cu placere orice ai de scris despre subiectul acesta si sunt convinsa ca nu sunt singura.
    Ai un baiat deosebit de frumos si m-a facut intr-adevar sa zambesc cu fiecare poza pe care o vizualizam. Pupicei

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Ana! O sa mai scriu din cand in cand cate ceva, cu siguranta. O fac mai mult de dragul vostru sa stii. Imi place sa-mi si arat odrasla dar blogul e mai mult de beauty si nu vreau sa o iau pe aratura :P.
      Pup si eu si felicitari! Multa sanatate va doresc!

      Reply
  8. Clej Adelina

    cat e de scump <3. si noi tot klorane am folosit,e super,acum o spal cu un gel de la YR din gama bio cu vanilie,si asa bine miroase,hainutele nu i le-am calcat niciodata,is pe langa subiect total ;)),cat despre mancare si eu sunt mai “stricta” sa zic asa chiar daca are 2 ani si 4 luni.incerc sa ii pregatesc mancare cat mai buna si mai sanatoasa,la fundulet foloseam sudocrem numai daca era iritata,in rest nu ,ca nu respira pielea bine prin scutec da sa o mai incarc si eu,masaj nici o sansa ca se misca incontinuu:)),hainutele i le spalam cu Dalin,era ceva dero pt copii,si colacelu ala de baie e super,toate mamicile ar trebui sa il aiba in casa,pe langa ca le intareste muschii,ii si oboseste sa doarma noaptea 😀

    Reply
    1. Federova

      Asta cu colacelul asa e, chiar ar trebui sa aibe toate mamele. E super fun si util pentru micuti. Hainutele asa se sterilizeaza, prin calcat. Mie imi par si mai frumoase dupa ce le calc, recunosc :)).
      O sa incerc si eu sa ii gatesc cat mai sanatos cat de mult pot. Noi oricum nu prea obisnuim sa mancam prostii, suntem destul de vigilenti in comparatie cu alte familii.
      Eu sufar ca nu pot sa ii fac masaj dar nu am de ales. Poate spre vara cand o sa stea mai gol prin casa si il prind mai bine. Sper :P.
      Multumesc ca ai impartasit cu mine un scurt rezumat din ritualul tau de crestere a copilului. Mi-a facut placere sa citesc.

      Reply
  9. Anonymous

    Ce-ti seamana! Multe bucurii in viata sa-ti aduca!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc tare mult!

      Reply
  10. ilda76

    Am citit cu mare placere, Fede! Din mai multe motive: pentru ca mi-am amintiti de Dia in diverse etape de crestere si de “incercarile” unicei si nepretuitei experiente de a fi mama, pentru ca tu si, implicit, bebe al tau imi sunteti dragi!

    Sa fiti sanatosi, dragilor, sa va bucurati mereu impreuna!
    Pupicei!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    Reply
    1. Federova

      Multumesc tare mult Ilda! Imi dau seama cu cat drag trebuie sa iti amintesti de Dia. Pana si eu incep sa-mi amintesc de parca sunt mama de nu stiu cati ani. Asa simt cateodata ;)).
      Si voi imi sunteti dragi doar stii, imi plac familiile unite si frumoase!
      Multa sanatate!
      Pup cu drag!

      Reply
  11. darlyst

    Foarte interesant si util articolul. Ma bucur tare mult ca ai scris, am citit cu mare placere si maxim interes. Nu stiam ca hainutele bebelusilor trebuie neaparat calcate. 🙂
    Ai o frumusete de baiat, sa fie sanatos si sa creasca mare, mare.

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos! Da, in felul asta sunt sterilizate. Au pielea foarte sensibila si subtire si in felul asta ii mai ferim de microbii de pe textile, substantele din dero. Eu sunt constiincioasa, inca ii calc hainutele si nu ma deranjeaza deloc.

      Reply
  12. Ana-Maria Tatucu

    Am citit de dimineata articolul tau, foarte frumos ai adunat toate amintirile…desi cred ca aveai material sa mai faci un blog :).

    Reply
    1. Federova

      Cu siguranta aveam material sa scriu muult si bine. Dar stii bine care e problema noastra de fapt: timpul liber.
      Ma bucur ca ai citit, probabil ca ti-ai adus aminte de Mihaita mai mic :D.

      Reply
  13. Georgiana

    Si eu am citit cu mare drag, chiar daca mai am mult timp pana sa devin mamica 🙂 Sincer, totul pare foarte frumos din ce-ai scris tu, sau poate doar am simtit o parte din entuziasmul tau, desi sunt sigura ca e si foarte greu. Sa fiti sanatosi si sa va bucurati unul de altul! 🙂

    Reply
    1. Federova

      Ce dragut din partea ta sa citesti. Multumesc Georgia!
      Nu e nici usor dar nici greu, depinde cum vede fiecare lucrurile. Eu chiar nu ma plang. Depinde si de ajutorul celor din jur, de disciplina si de multe alte lucruri.
      Cand am zis ca mi-e greu am oftat si mi-am dorit sa pot sa dorm, nu mi-a venit sa urlu sau sa plang.

      Reply
  14. Iasmy

    Imi place monitorul foarte mult. E super util. Nici nazdravanul meu nu mai prea sta sa ii schimb pampersul, trebuie sa ma lupt cu el :-D.si seara cand e ora de culcare el are in continuare chef de joaca si mi se ridica in fund nu sta intins :-))). mi-a placut postarea,imi place sa citesc despre alti bebelasi si experientele altor tinere mamici. poate asa ma apuc si eu sa scriu mai mult pe tema asta. te pup, sa iti traiasca puiul,sa fie sanatos si sa creasca mare!

    Reply
    1. Federova

      Asa de tare ma amuza al meu cateodata cand ii dau san ca sa il adorm ziua si dupa ce isi face plinul si eu sunt impacata ca in sfarsit adoarme, el, fara sa dea drumul la san, se ridica cu fundul in sus. Apoi se pune in genunchi, se uita la mine si rade si iar se apleaca sa mai traga de el si tot asa. Bineinteles ca rad in hohote asa de tare ma amuza, imi vine sa-l mananc.
      Astea sunt momente care nu se intorc, momente unice ce le traim doar noi mamele.
      Si mie imi place sa citesc despre alte experiente.
      Apropo, am vrut sa ma abonez la blogul tau si nu am gasit casuta :(.

      Reply
  15. Bianca Roxana

    Normal ca am ajuns la sfarsit!
    Pupici fluturasului, e cel mai frumos bebe!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc!

      Reply
  16. Mihaela Bolea

    Constat cu tristeţe că nu mi s-a salvat comentariul trimis acum două seri… Dar, revin 🙂
    Cu mare drag te-am citit, Fede. Astfel de postări, şi nu numai, îmi merg direct la suflet, deşi nu le citesc din postura unei mămici sau chiar a unei viitoare mămici… aşa cum ţi-am mai zis, din postura unei mătuşici ce are un nepoţel de doi anişori şi aproape 2 luniţe de iubire. Îţi recunosc, în mare parte chiar sunt familiarizată cu cele pe care ni le-ai împărtăşit cu atât de multă deschidere, asta apreciez din suflet. Nu mi-a fost dat să văd foarte des o asemenea deschidere sufletească faţă de un subiect atât de personal, şi totuşi, atât de firesc din viaţa oricărei femei, a oricărei familii. Cu mare drag continui să parcurg fiecare rânduleţ pe acestă temă, sper să ne mai încânţi cu postări în genul acesteia. Voi să fiţi sănătoşi, să crească bebe mare şi sănătos, iar în rest, când îţi permite şi timpul, să ne mai bucuri şi pe noi cu parte din bucuriile pe care le trăiţi zi de zi alături de minunea voastră de băieţel.
    Pupici cu drag, o primăvară frumoasă şi-nsorită, după placul sufletelor voastre! ♥♥♥

    Reply
    1. Federova

      Nu stiu de ce nu s-a salvat, nici in spam nu am gasit.
      Stiu ca ai un nepotel dar nu ma asteptam sa citesti, totusi ;)). Vad ca iti sunt tare dragi prichindeii.
      Cu siguranta o sa mai postez cate ceva despre asta dar nu foarte des.
      Mie imi place sa citesc si alte experiente, orice mamica cred ca e in cautare de informatii cat mai multe in permanenta. Pediatrii nu sunt intotdeauna foarte convingatori din pacate.
      Te pup si eu si-ti transmit aceleasi ganduri frumoase! O primavara faina!

      Reply
  17. alina madalina

    frumos frumos frumos!!!

    Reply
  18. Anonymous

    Buna federova ! M ar interesa cum i ai gatit pseudocerealele (mei , quinoa,hrisca samd) sa ii placa si sa le pape bine

    Reply
    1. Federova

      In mare parte le-am amestecat cu fructe dar si cu legume, in loc de orez cu legume de exemplu am pus mei.
      Zilele astea vreau sa incerc o reteta de biscuiti cu faina de hrisca. Nu am gasit nimic online dar incerc sa le combin eu.

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *