Ce-mi lipsește din garderobă

Oricât de multe haine ai avea, tot lipsește ceva din garderobă, am dreptate? Sigur am, pentru că mă văd pe mine. Nu am o tonă de haine, dar abia mai au loc și deși par multe, chiar imi lipsesc multe. Mi-am făcut o listă și de câte ori m-am uitat peste ea, am mai adăugat una-alta. Acum am zis stop, hai s-o public, să vedem ce reușesc să bifez în câteva luni. Mi-am dat și termen. La o scurtă ordine prin dulap, am dedus eu că nu am suficiente pulovere și că nu știu unde sunt multe dintre ele. Clar trebuie să fac ceva în privința asta. Ce am selectat mai jos sunt pulovere în nuanțe pe care NU LE AM.

Am observat că moda perluțelor ce se purtau astă vară, peste tot, se continuă și acum. Și bineințeles că mă atrage. Îmi plac 3 pulovere pe cât de simple pe atât de delicate și frumoase. M-am gândit chiar să-mi recondiționez ceva mai vechi, e o metodă super simplă și relaxantă, zic eu.

Și în încălțămintea pe care o am vreau să intru neapărat, să văd ce mai am de dat. Trebuie să fac loc și acolo pentru că mi-am dat eu seama că nu am cizme roșii (sunt pe drum acum), nu am nimic cu motive florale (și uitați-vă cum arată modelele de mai jos), visez la o pereche de botine verzi cu toc decent iar animal print…am o singură chestie în toată casa. Și nu e de încălțat.Accesoriile precum beretele, fularele, mănușile, sunt de bază în sezonul ăsta iar lista mea nu e deloc mare. Mi-ar plăcea niște mânuși fară degete, dar mai lungi puțin. Câteva berete sau bascute (nu multe, doar albă, neagră și roșie), un șal mai colorat și mare și șosete lungi până la genunchi, care merg perfect pe sub cizme.Pe ZAFUL am văzut că sunt prețuri decente iar week-endul ăsta au anunțat mari REDUCERI. În magazinele fizice m-au cam speriat prețurile beretelor, sincer.

De pe ZAFUL mi-am mai luat chestii și am fost mereu mulțumită de produse, așa că pregătesc imediat o comandă, să vad cât atârnă la transport și dacă e convenabil, le și comand. 2-3 chesti, maxim maxim. Am zis.

Vouă vă lipsesc chestii din garderobă? Vă tentează vreo sesiune de shopping în perioada asta?

Comments (13)

  1. Oana

    Botinele sunt superbe…..dar eu nu cred ca iti lipseste tie ceva din garderoba :)))

    Reply
  2. Beauty by Sunshine

    Botinele sunt tare faine! Pe mine ma tenta sa-mi cumpar o bereta cu perlute din Parfois.

    Reply
  3. kleo

    cizmulitele negre cu floricele sunt preferatele mele, arata foarte bine

    Reply
  4. Luca Raluca

    Puloverul roz pudrat este preferatul meu! Spor la shopping’☺️

    Reply
  5. Mihaela Curea

    Ce mi-a lipsit am completat azi, o pereche de pantaloni si o bluza alba cu accesorii! Mi-as mai dori o rochita si un palton gri.

    Reply
  6. yonella

    produsele de la Zaful merita toti banii, mai ales daca alegi incaltaminte. Mi-au placut foarte mult modelele alese de tine

    Reply
  7. violeta balaban

    Botinele inflorate si cateva pulovere cu perlute am si eu in wishlist , sper sa nu fie prea tarziu cand mi le voi comanda. Pe Zaful intotdeauna au lucruri frumoase.

    Reply
  8. Loredana

    As fi in stare sa imi cumpar toate puloverele pe care le intalnesc! Culori diferite, modele deosebite…chiar ieri mi-am mai luat 2 😀

    Reply
  9. Rokolla

    Imi doresc niste ghete scurte cu broderie. Am vazut ca sunt foarte in trens in aceasta perioada si-mi doresc si eu

    Reply
  10. Eva Luna

    Toate alegerile tale sunt superbe, dar nu cred ca-ti lipseste nimic din garderoba. Ce am vazut pana acum, superb! <3

    Reply
  11. Debora Tentiș - farmacistonline

    Ce-mi lipsește mie? Multe îmi lipsesc! Că fac economii ca să pun în altă parte. Așa că îmi lipsesc pluvorele de toate felurile, botinele și fularulde mai jos 🙂

    Reply
  12. Diana

    Perlele, my new crush! Nu stiu cat o sa ramana in trend, dar eu le adooor!

    Reply
  13. Dana Stancu

    Botinele cu motivechea de piele de șarpe arata superb.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *