| | | | | | | | |

Costumul alb – un must have în garderobă

Alb – culoarea mea preferată, always and forever. Îmi aduce aminte de perioada liceului, în special de clasa a 12-a când 90% din hainele mele din dulap erau albe. Mi-au rămas în cap cuvintele bunicii veșnic revoltată pe hainele negre și închise la culoare și încet încet m-am transformat, cu gândul să îi respect ultimele ei dorințe.
Alb îmi place și azi, dar nu doar în haine ci și în lucruri și obiecte.
Am pregătit o ținută care îmi place tare mult numai că nu stă pe mine exact cum aș fi vrut, dar combinația asta de sacou alb și pantaloni scurți e una din favoritele mele și cred că o să mai apar așa. Promit să nu plictisesc.
Costumașul l-am găsit AICI și l-am comandat fără să stau pe gânduri deși pozele de pe site nu prea m-au ajutat să îmi fac o părere despre el. Abia când l-am primit am avut surpriza să constat că e de fapt din 3 piese ceea ce mi se pare genial la prețul pe care îl are. Plus că materialul e in și are în conținut fire strălucitoare, argintii.
E potrivit pentru orice ocazii, are croială bună, e elegant și chic în același timp, pantalonii scurți sunt destul de cuminți și prea puțin transparenți. Mi-ar fi plăcut să bag maieul în interior pentru că ei sunt cu talia puțin mai înaltă și dau chiar bine daaar, am ales mărimea M și îmi plesnea năsturelul pe burtă. Și tot nu mi-am refăcut abonamentul la sală, lazy me. 
Faza amuzantă e că, atunci când i-am încercat imediat cum am primit coletul, NU intrau pe mine. Supărată foc că nu știam ce să fac și cum să-l îmbrac așa separat, la câteva zile după, m-am plâns la al meu că nu intră pe mine, că nu mă încap. Eu: “uite, hai să-ți arăt” :)) și când colo…nah că au intrat. Toată un zâmbet instant. De slăbit n-am slăbit sigur dar cred că eram ușor transpirată la prima încercare și nici nu am forțat deloc.
 Detalii Outfit 
Costum/Blazer with shorts: AICI
Gentuță/lil` bag: AICI
Ceas/Watch: Oasap
Sandale/Sandals: ASOS (gift from Amo)
Lanț/Necklace: Bershka, via Kurtamnn
Cred că e un must have în garderobă, că e un costumaș format din fustă și sacou sau pantaloni scurți/lungi și sacou, e potrivit pentru orice eveniment, își păstrează tot timpul eleganța și nu se demodează niciodată. 
Pe viitor mi-ar plăcea o fustă conică și sacou scurt tip peplum. Mai greu de găsit modele compuse în mintea mea. 
Pentru mămici: gentuța din outfit e perfectă pentru momntele când abandonez căruțul într-un colț și alerg după copilaș prin parc. Are loc cheia, șervețelele și telefonul, cele mai importante lucruri din geantă. Am căutat mult un astfel de model mititel și practic și încă mai caut pentru că nu sunt împăcată  cu imprimeul “reptilos”, care se integrează cam greu într-o ținută obișnuită de zi. 
Aștept părerile voastre cu mare drag.
O săptămână frumoasă!

Similar Posts

  • Outfit de toamnă (nude & animal print)

    De curând mi-a ajuns comanda de la Bonprix de unde mi-am ales un outfit de toamnă și de cum am băgat-o în coș, m-am imaginat îmbrăcată așa prin pădure. Știu că în perioada asta e fascinantă natura, în pădure mai ales, unde toți copacii își schimbă culorile, scapă de frunze și se vede într-un mare fel. Din păcate n-am ajuns într-o pădure mare așa cum îmi doresc eu, dar chiar și asta de lângă noi din parc arată superb. Iar eu cu rochița mea animal prinț cred că m-am încadrat perfect. Părea mai degrabă o combinație de primăvară – toamnă, erau locuri verzi și proaspete și erau locuri colorate și uscate. M-am simțit foarte bine în scurta vizită pe care am făcut-o. Și am fost super confortabil îmbrăcată. Rochița este dintr-un material ușor elastic, are mâneci scurte, curea încorporată astfel încă să scot talia în evidență și este dintr-un material grosuț, perfect pentru toamnă. Pur și simplu o ador datorită modelului, dar și datorită cromaticii. Mai multe modele de rochii faine găsiți AICI. Am asortat-o la fix cu botinele crem pe care le-am luat în aceeași comandă. Îmi doream de mult timp un astfel de…

  • Outfit de duminică

    A început o nouă săptămână și iar stau și mă întreb când a trecut weekendul și de ce n-am apucat să bifez tot ce aveam pe listă. La plimbarea de duminică am reușit să pozez un outfit și încep săptămâna pe blog, cu el, deși erau alte postări la coadă 🙂 . Am ales să…

  • From Jupiter with Love…

    Când mi se face dor de mare, cumva universul conspiră, se ivește ceva și aterizez eu ca o floricică la mare, în razele soarelui frumos și nociv. Cu ce ocazie am ajuns într-o marți la mare, vă povestesc altă dată. Pozele de față sunt făcute luna trecută la Jupiter, în weekend-ul prelungit despre care am…

  • Dear autumn…

             Dragă toamnă,          Aș fi vrut să fim mai apropiate, tu să fii mai caldă și eu mai rece. Aș fi vrut să te văd în splendoarea ta mai des. Să mă joc cu mulțimea de frunze ofilite așa, ca în alți ani, să adun câteva pentru acasă și să mă încarc cu…

  • | | | |

    Rochia pulovăr, confortabilă sau nu?

    Am zis să închei săptămâna cu un outfit, așa cum am început-o dar până m-am mobilizat și relaxat în fața laptopului a și trecut de 12 și iar e luni. Mereu am fost atrasă de genul ăsta de pulovare peste fund, aveam impresia că e piesa vestimentară ce salvează ținuta într-o situație de criză de…

  • ~ Infinite Love ~ “Esența pe care o folosești te definește..”

    ”Esența pe care o folosești te definește. Nu sticla, nu eticheta, nu prețul, ci esența”. M-a pus pe gânduri fraza asta pentru că tot timpul am preferat parfumurile scumpe de firmă și am fost de părere că își merită toți bani. Nu m-am zgârcit niciodată la parfumuri, am dat 6 lei pe ojă, 13 pe…

16 Comments

    1. Multumesc frumos! N-am mai purtat sacoul asta, am primit costumasul acum vreo 2 saptamani si ceva dar in pozele astea e imbracat pentru prima data. Cred ca zici de altul ;)).
      Pup!

  1. Si mie imi place albul, desi la mine e cam noua obsesia 😀 vreau si eu pantaloni albi, dar sunt cam nauca, nu sunt atenta pe unde ma asez si mi-e sa nu ii stric. Poate candva, cand ma mai maturizez si eu :))
    Tie iti sta superb in tinuta asta, o mamica de invidiat, ce mai! Imi place gentuta tare mult, desi niciodata nu am fost adepta acestui tip de imprimeu, dar se potriveste bine cu restul tinutei.
    Pupici!

  2. E foarte frumos, dar e altul nu e ala pe care il am eu :)) Astia sunt nebuni ti-am zis eu ca primele comenzi se aprovizioneaza dintr-un loc si apoi din altul. Iti sta foarte bine mami. Te pup

    1. Ms Miu Miu! Mie mi se parea identic dar al tau. Sacoul e putin diferit in rest pare mai larg al tau dar mari diferente nu vad. E nasol ca nu trimit aceeasi chestie. Daca o cititoare vrea si ea si comanda dupa ce l-am urcat eu in slavi si apoi primeste cine stie ce carpita, oare la cine vine ea sa faca scandal? ;))
      Pup si eu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *