Până una altă vreau să postez un outfit de acum câteva zile, cel cu salopetă nr.2. V-am zis într-o postare trecută că presimt cum salopetele și kimonoruile vor fi slăbiciunea mele în vara asta.
Prima am nimerit-o drăguță rău sau cel puțin mie îmi place. A doua am vrut-o lungă și e a treia oară când mă risc să comand de pe siteurile chinezești ceva lung și niciodată nu nimeresc exact mărimea pe care o vreau eu. Mie îmi place să atârne până jos, să târ cu ea indiferent că e fustă, salopetă sau fustă-pantaloni. Să nu se vadă încălțămintea, să mă împiedic de ea numai lungă să fie. De data asta am ales special mărimea XL ca să mă asigur că așa e și TOT n-am nimerit-o. E clar că în marile fabrici de acolo se lucrează pe manechine scunde rău, altfel nu-mi explic ghinionul meu repetat.
Modelul ăsta îmi place atât de mult încât voi purta salopeta chiar și așa dar cred că fără tocuri, cu sandale joase poate.. Seamănă perfect cu un model vechi de la H&M de acum câțiva ani și dacă nu mă înșel era aceeași nuanță de maro. Eu nu prea am haine de vară maro, asta e culoare pentru anotimpurile reci în garderoba mea dar acum am sesizat cât de bine se vede în contrast cu pielea bronzată.
s-a scurs timpul, gata.
Vă arăt rețeta în curând pe blog.
O săptămână perfectă să aveți!
Chiar e foarte faină salopetă și îți stă tare bine cu ea! Îmi plac mult cerceii! De unde sunt?
Multumesc frumos! Cerceii i-am primit cadou deci nu stiu unde s-ar putea gasi asa model. Si mie imi plac mult.
De data asta cat ai stat? Sa stii ca eu am dormit atunci asa, nu m-am mai spalat, si se uscase asa de bine ca nu am patat absolut nimic :)) Una peste alta u las sa se duca de tot ma mai exfloiez de 5 ori si vineri bag un bronz ca nu se mai poate :)))
Te pup, blondi.
Am stat doar 2 ore dar nu a fost suficient. Parca nu s-a asezat uniform ca data trecuta. Chiar nu pot sa dorm asa, am facut varza lenjeria de la mare, ti-am zis :)). Hai ca de aia nu-mi pasa dar de asta de acasa mi-e mila :D.
Pup si eu!
Si eu mi-am luat 3. 🙂 Foarte faina! :X
http://the-may-day.blogspot.ro/
wow, 3? Foarte bine, deci nu sunt singura maniaca :D.
Buna, te ingrasa putin salopeta, dar esti ok. Liliana
Stiu si nu ma deranjeaza deloc :). Orice haina larga ingrasa putin.
Draga mea Zana….azi nu mai esti a florilor…azi ai devenit Zana ciocolatei cu lapte…..e superba aceasta salopeta de cocktail….eu nu ma prea impac cu maro-urile la haine,dar exista vreo 2 nuante care imi pica mie bine la suflet…iar aceasta ciocolata cu lapte ma farmeca de-a dreptul.Si te prinde foarte bine nuanta…pupicei de ciocolata :*
Uohh, ce de complimente de ciocolata cu lapte :)), nu m-as fi gandit la asta. Mi-ai facut si pofta la ora asta, noroc ca m-am spalat pe dinti si nu mai pup nimic. Pana dimineata :D.
Te pup si eu doamna draga!
Îmi place foarte mult cum îţi stă! ♥
Abia aştept să ne spui ce autobronzant foloseşti, dar şi care-ţi sunt secretele de aplicare şi menţinere a acestui bronz frumos şi sănătos ♥
Pupici!
Nu m-am gandit la asta dar uite ca ar fi un subiect interesant. Nu am secrete de impartasit, prima data mi-a iesit superb bronzul, a doua oara nu mi-a mai placut.
Folosesc St.Moritz momentan.
Te pup!
Acum sesizez și eu pentru prima oară cât de frumos este evidențiată pielea bronzată de hainele maro. E bine de știut! 😀
Salopeta e foarte frumoasă și îți vine extrem de bine! Și cerceii îmi plac foarte mult, iar geanta e superbă!
Tu ești o frumoasă, foarte bine îți stă cu părul prins așa!
Am mai avut eu acum vreo 5 ani un costum de baie maro dar uitasem ca pune bronzul in evidenta ;)). Nici nu am fost eu prea inchisa la culoare de-a lungul timpului ce-i drept.
Multumesc tare mult pentru complimente!
superba salopeta, superba doamna! te pup
Multumesc draga Stela! Parca nu-ti placea :D. Pup si eu!
Fede, nu am lasat eu comentariu la postarea asta??? Eu imi amintesc ca am scris, privind extaziata cat de bine iti vine, cat de sexy e nuanta de cafea cu lapte! Iti mai spuneam ca daca ma “zgandarise” (ca dorinta) salopeta scurta, inflorata, atunci aceasta m-a convins de-a binelea!
Arati uluitor de sexy! Superbissima donna!
Te pupacesc cu drag!
Ilda
Lavender Thoughts