Manichiură: stickere 3D peste China Glaze – Lavender Lingo

Scormoneam acum câteva zile prin gentuța cu oje și-am dat de mica mea colecție de stickere pentru unghii: cu floricele, steluțe, inimioare roz :-)) și chestii 3D. Wow! Nici nu-mi aduc aminte când le-am cumpărat și de ce :-D. 
Am zis să scap totuși de ele folosindu-le și ce m-a atras a fost doar setul 3D. Par nereușite din fabrică și după cum le-am lipit pe unghii parcă le-am stricat și mai rău. Așa în ansamblu îmi place cum se vede, parcă ar fi niște coronițe de regină. Analizate în detaliu deja mă enervează.
Următorul set, pentru că mai am unul la fel, sper să-l folosesc mai cu talent :D.

Știu că am unghii urâțele iar lumina, deși lipsă, nu m-a ajutat deloc să ascund unele defecte.
Nu obișnuiesc să-mi tai cuticulele, nu-mi place și prefer doar să le împing.

Am folosit un top coat Avon, un lac sclipicios Visions (vechi, antic :-D) de la Oriflame și ca bază importantă lacul de unghii China Glaze – nuanța LAVENDER LINGO (primită cadou de la o Sweetie :P) în 4 straturi. Daa, atâta răbdare am avut altfel nu voia să fie complet opac.

Sunt genul de femeie care nu poate sta o zi cu unghiile necolorate dar de obicei prefer o nuanță și atât, rar am chef de modele. 
Nu m-a atras niciodată modelul caviar, catifea pe unghii sau crackle. În schimb întotdeauna o să iubesc french-ul simplu. Asta, ca o mică paranteză…

Stickerele mi se par ușor de folosit și bune pentru începătoare dar pentru un rezultat “curat” e nevoie de ceva răbdare și atenție iar mie mi-au cam lipsit.

Sper că alți ochi nu le văd așa urâtel cum le văd eu acum. Nu mă pricep nici să editez poze, am umblat doar pe la contrast/luminozitate și cam atât.

V-au atras vreodată stickerele pentru unghii sau preferați o simplă/singură nuanță? 
Ce manichiură ați adoptat în ultimul timp?

Comments (40)

  1. simona

    De aici de la mine se vad chiar foarte bine. Imi place mult modelul, eu nu am vazut nimic de genul acesta in comert, dar mi-ar placea sa folosesc. Mai pun si eu cate o floricica pe una sau doua unghiute, dar nu prea stau ca mie imi sare foarte repede orice oja 😛

    Reply
    1. Federova

      Am de gand sa folosesc si floricelele in curand, poate asa mai imping putin primavara de la spate, sa vina mai repede ;)).
      Ma bucur ca se vad bine :D.

      Reply
  2. Alina Anghel

    Nu stiu cum ti se par tie in realitate, dar in poze sunt WOW! Imi place cum si combinat totul! Pup!

    Reply
    1. Federova

      Ce ma bucur de asa reactii, n-ai idee! Cred ca m-am uitat prea mult la poze si le-am gasit prea multe defecte. Pup si eu!

      Reply
  3. Milena

    ti-au iesit superbe unghiile, give yourself some credit! imi place la nebunie, mi-as lua stickere dintr-astea daca as gasi pe undeva 😀 te pup!

    Reply
    1. Federova

      Am impresia ca se gasesc oriunde ;)). Ma bucur ca plac pentru ca aveam emotii in privinta lor. M-am tot gandit si m-am tot razgandit, nu stiam ce sa fac, sa mai public pozele sau nu?!
      Te pup!

      Reply
  4. Josephine B

    Arata absolut superb :X :X M-am indragostit de manichiura ta!

    Reply
    1. Federova

      Vorbesti serios?! Asa laude de la perfectionista de tine?? I’m blushing!

      Reply
  5. fashion doctor

    arata chiar superb! pupp

    Reply
    1. Federova

      Ms Modnitza! Pup!

      Reply
  6. LAURA

    Superba manichiura Fede ! Pozele tale sunt divine , dar asta e la toate postarile de altfel 🙂 Deja m-ai facut sa poftesc la stickere pt unghii , nu am mai folosit de ceva timp si vazand cat de frumos ti-a iesit tie, parca as incerca si eu . Super super unghiutele , nu-mi mai pot lua ochii de la ele <3 Pupici !

    Reply
    1. Federova

      Ce complimente de suflet :P, multumesc frumos Laura! Ia sa incerci, sigur esti mai indemanatica decat mine. Pup!

      Reply
  7. Daniela Macsim

    Wow, arata…pretios!♥

    Reply
    1. Federova

      Huh, nu ma asteptam la asa reactii. Iti dai seama cum le vad eu? Cred ca le-am privit prea mult si de-aia..

      Reply
  8. Andreea♥

    Arata foarte bine,imi plac. Weekend placut!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc la fel Andreea!

      Reply
  9. Deea

    Ce frumoase sunt!! Puteam sa jur ca le-ai facut la vreun salon, printr-un proces tehnic complicat si elaborat:)). Superbe!

    Reply
    1. Federova

      Ei da, hai ca m-ai facut sa si rad :)), ma mai duc eu la salon sa-mi fac unghiile la Pastele cailor. Ms! Pup!

      Reply
  10. MoGio

    Am si eu acelasi gen de modele , adica de la aceeasi ” firma ” . Eu nu vad nimic urat la unghiile tale , sunt unghii ingrijite . Nici eu nu imi tai cuticulele , am pielea foarte sensibila si imediat ma ciupesc , curge mult sange , si ma dor multe zile dupa aia 🙂 Asa ca le imping , ma dau in fiecare zi cu crema .. si sunt multumita . Imi place modelul , l-am vazut pe fb si am zis ca e pictat 🙂

    Reply
    1. Federova

      Pai sa ne arati si noua modelul tau :D.
      Ultima data mi-a taiat o manichiurista cuticulele, cand am fost la salon prin ianuarie si-am zis ca gata, nu mai pup. Am avut vreo 4 degete avariate. Eu fac o mica bubita, rana face coaja si ma doare zile intregi, le am foarte sensibile. Si oricum sunt destul de mici cuticulele mele, nu consider ca e musai nevoie sa fie taiate.

      Reply
  11. bydee-make-up

    Si unghiutele si modul de prezentare arata foooarte frumos. 🙂
    Pupici

    Reply
    1. Federova

      Ma bucur ca place! 😀 kiss

      Reply
  12. Ramy's Blog

    arata foarte bine! saptamana trecuta mi-am luat si eu niste stickere, Inca nu le-am folosit…. nu sunt prea priceputa cu unghiile, sa vedem… cat despre poze, am tot citit pe la fete ca le editeaza etc…. eu habar nu am, nu am scimbat niciodata nimic, le public asa cum vin ele :))) dar o sa ma interesez sa vad ce pot face…problema ar fi timpul….lipsa lui…

    Reply
    1. Federova

      Cica nu trebuie sa fii prea priceputa ca sa folosesti stickere, e nevoie de rabdare si multa atentie. Eu nu prea am fost multumita de rezultatul meu, aproape ca nu mai vroiam sa public postul asta dar dupa reactiile voastre se pare ca arata totusi dragut. Ma bucur tare mult ca place.
      Am citit si eu la Josephine “tips & tricks” despre cum sa-ti editei pozele numai ca mi-e lene sa invat, sa-mi prind urechile prin Photoshop :|. O s-o fac la un moment dat dar incet incet, cu pasi de furnica :D.

      Reply
    2. Andreea

      Arata dragut dar pe cat de dragut arata in poze in general manichiura cu sticker,atat de ne-natural mi se pare face to face.Te pup :*

      Reply
    3. Federova

      Spre surprinderea mea, am primit complimente si face to face si-am fost intrebata daca sunt cumva pictate ;)). Sa speram ca au fost complimente sincere.
      Te pup si eu!

      Reply
  13. Papadiile Ruxandrei

    Arata foarte bine, eu nu observ defecte. 😉

    Reply
    1. Federova

      Eiii, noroc ca am mai micsorat pozele nah :D.
      Sunt perfectionista, le vroiam mai “curate”.

      Reply
  14. Ioana-Carmen

    arata foarte bine! imi place mult sa vad la altii dar eu sunt total nericeputa la chestiile astea :/

    Reply
    1. Federova

      Asa zic si eu de multe ori, admir la altii ;))

      Reply
  15. Miu Miu

    Ce draguta e manichiura asta :X Mie imi place :*

    Reply
    1. Federova

      Ms Miu Miu, ma bucur “sa aud” asta de la tine :D.

      Reply
  16. Carmen

    Scumpa mea, in primul rand vreau sa iti spun ca unghiile tale arata chiar f bine. Forma este frumoasa, cuticulele nu se vad iar ele arata..ingrijite.
    Stickerele imi plac, asa sa le vad la tine. Mi se pare totusi o manichiura incarcata (cel putin pentru gustul meu) insa imi place cum arata.
    Eu, sincera sa fiu, in ultimul timp am avut unghile scuuurte scuuurte , si eventual putin lac incolor. Atat:) De unde atata timp ?:)
    Lasa ca vezi tu :)))
    va pupic!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc pentru complimente draga mami! ;)) Sa stii ca imi imaginez ce va urma asa ca profit cat mai am timp si-mi fac de cap cu toate lacurile posibile.
      Eu tot timpul am fost adepta unghiilor mici, nu ca nu mi-ar placea sa le am si lungi dar pur si simplu nu le pot tine.
      Va pup si eu!

      Reply
  17. bambina

    Arata foarte bine modelul :X E girly si feminin 🙂

    Reply
    1. Federova

      Thanks! 🙂

      Reply
  18. FromMegwithLove

    dragut!!

    Reply
    1. Federova

      Ms Meg!

      Reply
  19. descude

    Eiii,Fede…adica ce au unghiile tale?Arata foarte ingrijit,cuticulele la fel(nici eu nu le tai),iar modelul este minunat.De remarcat sunt si pozele,dar stiu deja ca tu ai un talent pentru asta;)
    Te pup,stiu ca am omis sa iti urez sarcina usoara,ma gandesc uneori la tine…abia astept sa fiu mamica:D

    Reply
  20. Larisa Duță

    Aceasta este o manichiură reușită. Îmi place foarte mult !

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *