| | |

OOTD: Touch of Autumn

Tristă dar zâmbitoare, melancolică, romantică, rece și călduroasă, ruginie și posomorâtă…nu pot să descriu toamna altfel. De când o știu e așa și în fiecare an vreau să am dovezi. Simt nevoia să imortalizez un moment al ei, o frunză uscată sau gălbuie, un copac gol sau cerul cenușiu și trist.
Încă mi se pare impresionant cum se schimbă natura și ce înfățișare capătă.
Copacii scapă de frunze iar noi adăugăm haine pe noi dar hai să lăsăm toamna să-și facă liniștită numărul în spectacolul naturii și să revenim la ale noastre.
De vreun an și ceva am început o pasiune pentru cardigane, acele pulovere grosuțe și lejere care se închid sau nu în față.
Cu toate că urăsc să fiu înfofolită, îmi place la nebunie să suprapun piesele vestimentare.
Am reușit să fac câteva poze în prezența toamnei purtând ultima achiziție în materie de cardigane.
L-am găsit AICI și l-am așteptat cumințică gândindu-ma la fel și fel de combinații cu el.
Când în sfârșit l-am primit, mi-a dispărut toată imaginația. Cardiganul meu mult așteptat se prezenta cam huge. N-am fost foarte atentă când am plasat comanda și am uitat că e one size pe site dar one size pentru mine înseamnă o masură de mijloc, nu ceva XXL ;)). Oricum revin la vechea zicală: “mai bine mare decât mic”, pentru că merge modificat/strâmtat evident.
Și pentru că în ultimele luni mi-am tot lăsat finanțele pe la croitorie, m-am enervat și-am zis că îl modific și singură. I-am făcut o mare pensă (așa se numește?:D) în spate pe mijloc și gata. Nu se vede dar un ochi critic poate să-și dea seama pentru că mânecile mă dau de gol. La ele nu am umblat deloc.
Nu are nici un sistem de prindere în față, nu mă deranjează asta dar era mai răcoare și am preferat să îi pun o curea lată la mijloc. Gluga a fost atracție de la început.
 

 În altă zi l-am purtat și fără curea.

Ce faceți în weekend? 
Pup tare!

Similar Posts

34 Comments

    1. Si mie mi-a placut ceva ce ti-ai luat tu, tot un cardigan pe alb sau ivory era :)). Cu greu m-am abtinut sa nu-l comand….deci mai avem putin si postam aceleasi chestii :)), da` noi nu ne cunoastem, nu vorbim si nu stam aproape in nici un caz.

    1. Eh, e cam maricel dar eu ma simt tare bine in el, recunosc. Ce combinatie? E casual, tinuta de parc. Stiu ca am tot aparut cu botinele alea dar ma simt minunat cu ele. Pe cuvant ca am si alte incaltari :))
      Pup!

  1. Ce frumos e, ce frumos e…!!!!! Eu nu-l vad deloc mare, de obicei cam asa e modelul la genul asta de cardigan, nu?
    Si pozele sunt absolut superbe!
    Te puup, sa ai o sambata minunata!

    1. Ms draga Simo! Asa ma gandeam si eu ca ar trebui sa fie modelul. Mie oricum asa imi plac, mai mari, mai lejere. Am ramas asa de cand am fost insarcinata si-am descoperit hainele largi :)).
      Te pup si eu! Weekend placut printre genute albastrui :P.

  2. Care maricel??? Niciun maricel!
    Arata pe tine intr-un mare fel!

    Na, ca fac si versuri!:P :))
    Fede, e geniala ideea de a-l prinde cu acea centura in talie!
    You’re looking…one in a million! Din crestetul capului pana-n varful degetelor de la picioare!:)
    E trasnet combinatia! Turqoise-ul ca pata de culoare…Yeeiiii!

    Pup, cu drag!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    1. Nu ma mira faptul ca te pricepi si la rime, doar esti dna profesoara :D.
      One in a million, yay ce compliment, l-am mai auzit la cineva si incep sa cred ca sunt ;)).
      Pup si eu Ilda!

    2. Pai ai face bine sa crezi, ai toate motivele…chiar esti!:)
      M-au vrajit fotografiile, am omis sa raspund intrebarii tale!
      Plicticos raspuns: administrative! Trebuie, suntem in urma!
      Dia are program frumos, in schimb, merge la un party!

      Kisses, Fede!

    1. Pfiu ,chiar ma gandeam ca nu am mai scris de mult la sfarsitul postarii cum scriam inainte botine: de la X, pamtaloni:Y, etc. Cred ca ar trebui sa scriu din nou. Deci pantalonii sunt dintr-un magazin no name si au fost vreo 20-30 de ron. Mi-a placut mult materialul, moale si elastic si mai ales culoarea lor. N-am mai avut pana acum pantaloni in nuanta asta si e una dintre preferatele mele.

    1. Mie imi plac la nebunie culorile deschise indiferent de anotimp si stiu ca sunt blonda, spalacita 😛 dar nu ma feresc, atata timp cat ma simt bine in ele altceva nu mai conteaza.
      Indrazneste si tu, o sa-ti placa! 😉
      Pupici

    1. Eh, cred ca si peisajul a fost de vina. E de admirat toamna, pacat ca dispare atat de repede jocul asta de culori. E o placere sa te plimbi prin parc in perioada asta, numai soare sa fie :).

    1. Sa stii ca desi era racorica si aveam un tricou pe sub el, imi era chiar cald. Nu intamplator mi-am ridicat manecile. Cred ca si curaua aia lata la mijloc incinge.
      Multumesc Ana!

    1. Pai chiar e preferatul meu stilul asta..daca pot spune asa. Dar depinde si de stare de cele mai multe ori. De sezon, de vreme, de tendinte, totul ne influenteaza..
      Pup si eu!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *