N-am mai făcut de mult topul gelurilor de duș preferate și chiar îmi era dor. Am mai mult de 5 geluri desfăcute și nu a fost deloc ușor să mă rezum doar la 5 dar iată-le (ordinea este aleatorie):
Atoderm de la Bioderma care este de fapt un ulei de duș. I-am făcut review AICI și merită toate laudele nu doar pentru că este un produs blând, care curăță și hidratează în același timp dar este hipoalergenic, non-comedogenic, fără săpun, fără coloranți și fără parabeni. Perfect pentru toată familia. O perioadă l-am folosit doar pentru curățarea tenului 😀 .
Tesori d`Oriente Aegyptus, crema de baie care lasă pielea impregnată cu parfum lemnos și condimente orientale. O folosesc pe post de gel de duș pentru că rar se întâmplă să fac baie în cada cu spumă. Nu usucă pielea iar parfumul oriental se păstrează destul de mult pe piele. Pentru intensificarea mirosului apelez la sprayul din aceeași gamă care îmi place la fel de mult.Gel de duș Pupa, Tonificante Anti-fatica, în traducere Tonifiant, înviorator. Sper să nu mă înșel 😀 . Este primul gel de duș Pupa pe care l-am încercat și am fost foarte încântată când l-am primit pentru testare. Are un ambajal “farmaceutic”, dacă pot să-i zic așa. Arată chiar ca un produs SPA, că tot face parte din gama Home-Spa. Mirosul lui super fresh îmi aduce aminte de briza mării. Consistența lui de gel mi-a dat bătăi de cap pentru că este foarte gros și iese destul de greu din tub. Sunt nevoită să-mi folosesc toate puterile ca să îl storc atunci când am poftă de el în duș. În rest, numai de bine.
Gelul de duș Sabon din gama Dead Sea se numără printre preferate tot datorită mirosului. Nu știu să îl descriu dar pare o combinație reușită de eucalipt cu sare. Nu usucă pielea și face spumă dar am întâmpinat aceeași problemă, iese greu din tub. Deși are pompiță și pare mai ușor de manevrat îmi ia o veșnicie să scot din el atunci când folosesc.Trebuie să apăs de vreo 15 ori pe pompiță pentru o cantitate suficientă care să îmi ajungă pe tot corpul. E bine că se consumă greu.
Gelurile de duș Vidal. Îmi erau necunoscute până anul trecut când primul bidon mi-a fost dăruit de mami. Nu mai văzusem în nici un magazin, doar la ea în duș. Recent s-a deschis un chioșc aproape de domiciliu. Mult prea mic ca să îmi trezească interesul dar mi se îndrepta privirea spre el, ori de câte ori treceam pe lângă el. Și într-o zi s-a nimerit ușa deschisă și cum mă uitam eu în trecere, m-am oprit brusc. Rafturi întregi de Tesori d`Oriente mi-au sărit în ochi și imediat am trecut la verificat. Fix lângă nenumărate arome de Vidal. Abia așteptam s-o sun pe mami și să-i spun că nu e nevoie să-mi mai trimită. Am încercat și șampon aceeași firmă și mi-a plăcut foarte mult. Îmi usca puțin părul dar mă bucuram de volum și un parfum superb. La fel de bine miros și gelurile de duș, a ceva dulce, floral, oriental. Încercați și aromele pentru bărbați dacă aveți ocazia. Chiar merită. Și nu mai zic că e vreo 12 lei bidonul de 1l 😯 .
Curioasă din fire, aștept și lista voastră cu gelurile de duș preferate 😆 .
Sabon deschide magazin si la noi, abia astept!
Pai…YV pe primul loc! :))
Cat este cel de la Pupa, ai idee?
De la Tesori D’Oriente nu am incercat momentan nici unul, dar e pe lista.
Pupici
Fede, am accesat postarea din Fb si am venit cu o intrebare pe buze: e in acest top vreun gel-ulei de dus Sabon??? Ma declar multumita! :)) Chiar daca nu il stiu pe cel din gama mentionata de tine… Apropos, am incercat din acea gama o masca faciala ce merita recomandata!
Dar cu Vidal-ul cum o fi? Poate ca sunt si la mine prin urbe si nu stiu, ma voi uita cu atentie!
Hugs, my dear friend!
Ilda
Lavender thoughts
Eu acum folosesc unul Dove si unul Ivory.
Nu am un gel de dus favorit. Imi place tot ce are un miros fresh. Pasiune am facut petru unul de migdale si unul de citrice. Dar nu am dat importanta firmelor. Dove nu ma incanta. Nu imi place senzatia aia de teflon pe piele.