CREMA HIDRATANTA DE ZI ADVICE PURELY – SPF 15 –

PREFERATA MEA IN PERIOADA ASTA.
Am devenit mai atentă cu tenul (și nu numai) de câțiva ani încoace si desi nu sunt genul care să investească foarte mult în produse pentru îngrijire, indiferent de prețuri, înainte de toate încerc să aleg ceva ce știu că are referințe bune și mi se potrivește. Nu mă pricep să descifrez toate ingredientele dar un search pe google nu mă costă nimic.
Azi vreau să povestesc despre experiența mea cu o cremă pe care nu aș fi cumpărat-o niciodată de bună voie, pentru că, nu cred că aș fi dat de ea. Când aud de Flormar mă gândesc numai la produse de make-up, la minunatele lor oje, la un ruj dulce, la glossul pe care l-am purtat vara trecută și are miros de soare dar mai ales la creioanele contur pentru buze de care sunt veșnic îndrăgostită. Când intru într-un magazin Flormar, cam astea sunt produsele care îmi fură ochii. Până anul ăsta nu am citit pe nicăieri despre produsele lor de îngrijire, am testat câteva mostre prin primăvară-vară iar crema de zi a fost o adevărată surpriză. De la ambalaj până la efecte.
Am numit-o preferata mea pentru că mi-a oferit încă de la prima utilizare acel grad de hidratare de care simțeam că am nevoie. După alte creme mă trezeam ori prea lucioasă la față, ori cu pielea uscată de parcă nu aș fi folosit nimic, ori cu alte surprize albe în cap.

Cu Advice Purely nu am avut emoții că pentru încercasem prin iunie un mini size și rămăsesem cu o impresie bună despre ea. Nici lista de ingrediente nu m-a speriat. Înainte de toate denumirile, la orice produs obișnuiesc să caut poziția Alcoolului și a unor iritanți pe care îi mai dibuiesc. Dacă nu sunt prezenți, atunci e și mai bine.

ADVICE PURELY Cremă hidratantă de zi – SPF 15
 este pentru piele normală sau combinată și face parte din gama Skin Geometry.  

Are textura unei creme obișnuite, se întinde frumos și lasă pielea chiar delicată, adică fină la atingere și hidratată. Nu lasă peliculă grasă, nu încarcă tenul și are un miros foarte plăcut (știu că nu are relevanță dar nasul meu nu pricepe).
Poate mă repet dar chiar îmi place cum îmi lasă pielea după aplicare și mai ales cum mă trezesc dimineața. Porii nu sunt foarte vizibili/deschiși, tenul nu lucește și par odihnită, fresh.
Crema este de zi dar mi-a plăcut așa de mult încât am folosit-o și seara o bună perioadă. Acum însă, pentru seară am început să folosesc un kit despre care o să povestesc altă dată.

Crema Advice Purely intră în pielea repede și mi se pare o bază bună pentru machiaj. Când se mai întâmplă să uit de ea și grăbită fiind aplic un font de ten sau un BB Cream deja mă confrunt cu zone uscate la scurt timp (bărbie, lateralele nasului).
Alt avantaj e că are SPF 15 – cam mic în general dar potrivit pentru perioada asta, zic eu.

După cum s-a comportat pe tenul meu și după cum arată ambalajul de reușit pot să spun că atinge cu ușurință nivelul altei creme de la un brand cunoscut și scump. De-asta am rămas plăcut surprinsă.

Din păcate nu am timp să caut informații despre ingrediente dar google translate “găsește” prezența amidonului de porumb hidrolizat, vitamina F, unt de shea, afine, extract de ciocolată, glicerină și ulei din semințe de struguri.
Alcoolul pare să fie cam la mijlocul listei, iar Laureth-7, care, cred că este un iritant, e la final. Vă rog să mă corectați dacă greșesc!

Ați încercat ceva din gama pentru îngrijire de la Flormar?
Aștept comentariile voastre cu drag.

Pe curând!

Comment (1)

  1. Bagish

    am si eu blush-ul flormr..din pctaae bronzerul nu se prea vede pe tenul meu,insa blushul il iubesc:Xinsa il folosesc de ceva timp,aproape in fiecare zi cand ma machiez si nici macar nu pare consumat:)) Eu n am terminat niciodata vreo oja..Si eu incerc sa termin un mascara-lash plumping de la Yves rocher,dar cred ca o sa se usuce ,ca n am sanse sa l termin:))bafta cu terminatul produselor si sper sa ne arati ce ai terminat:*

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *