Fashion Black Navy Cap and always Happy

Seria outfiturilor continuă săptămâna asta după care o să intru tare în folderul de cosmetice și produse de îngrijire corporală. O să fie haos pentru că nu știu cu ce sa încep și am mult de muncă. Sper că nu o să vă plictisesc (prea tare) cu atâtea ținute.
Pentru azi am pregătit ceva ce îmi place mult, o “postură” de care îmi era dor. În tinerețea mea eram fan băscuțe și sepci dar de-alea mai feminine nu ce-am văzut eu că se poartă acum, cu ditamai cozorocul în față și înalte cât căciula lui Axinte. Alea nu-s genul meu.
Aveam o poză salvată în PC în urmă cu câteva luni cu o tipă ce purta pantaloni evazați, sacou și navy cap. O imagine perfectă de revistă pe care desigur că îmi doream s-o reproduc. Recunosc că nu sunt 100% originală, uneori mă inspir și din alte outfituri, nu pentru că n-am mereu talent să combin hainele ci pentru că îmi place ce văd și-n alte grădini. Ca atunci când eram mică, vedeam setul de doctor sau păpușa Barbie cu părul roșu prin reclame și vroiam și eu. Apoi la câtva timp avea tot cartierul.
S-a întâmplat să dau de mult visata șepcuță AICI și nu-mi venea să cred. A fost prima comandă pe site-ul ăsta dar și cea mai așteptată. Din păcate produsul primit nu e ceea ce-mi imaginam eu, nu știu dacă e așa din fabrică sau a suferit accidente pe drum dar șepcuța mea dragă e puțin strâmbă și nu vrea deloc să stea perfect rotundă. Plus că îmi este cam mare, adică îmi joacă pe cap. Am fost nevoită să bag ceva volum în păr ca să stea așa cum se vede.
Am preferat s-o combin cu ultima rochie comandată de AICI, rochie care mi-a dat bătăi de cap și mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc între albă sau neagră.
Are detalii frumoase și interesante. M-au dus cu gândul la o rochie vintage acele terminații albe și mai ales șnurul de catifea cu care se strânge la spate.
 
Colierul e cel mai frumos pe care l-ați văzut vreodată, nu-i așa? 😀
Când l-am zărit am zâmbit instant și m-a trimis cu gândul direct laa..Hapi. M-am gândit că i se potrivește perfect și nu m-am putut abține. L-am comandat pentru ea dar l-am purtat în ținuta de față pentru că asta e politica site-ului, să prezint lucrușoarele alese. Sper să-l poarte cu drag.
M-am simțit puțin mai mult privită în ziua în care am ales să port combinația asta. 
Vi se pare ceva ieșit din comun? Par extravagantă?

Comments (33)

  1. Andreea Sirba

    Arati ca o pustoaica de liceu! Imi place tinuta, iti vine foarte bine!

    Reply
    1. Federova

      Fix de liceu mi-a adus aminte sepcuta asta ;)). Multumesc!

      Reply
  2. Madalina

    Fede, cum ti-ai facut coafura asta? Mi se pare suuuuper. Este cumva prins la spate parul?

    Reply
    1. Federova

      Mada, nu e nimic complicat. Doar am dormit cu bigudiurile moi ca sa fie ondulat, sa para voluminos, mi-am pus sepcuta si am prins la spate ceu o clemuta ce era prin fata razlet. Treaba asta am facut-o in masina si nici in oglinda nu m-am uitat :P.

      Reply
  3. Butterfly

    Pentru ca esti superba de aceea ai fost privita ♥ Imi place cum ai combinat totul si iti vine perfect :*

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos fluturas, deci nu par extravaganta? 😀
      Pupici

      Reply
  4. flori0304

    imi plac fosrte mult colanti si jacheta 🙂

    Reply
    1. Federova

      Jacheta e una dintre preferatele mele din garderoba, cred ca o sa te saturi de ea de cat o s-o vezi prin outfiturile mele :)).

      Reply
  5. Diana Di

    Cu siguranta tinuta a fost una deosebita si a atras toate privirile 🙂 M-am indragostit iremediabil de rochita, si cred ca o sa mi-o comand si eu dar pe alta culoare, am destule negre. Multumesc! :))

    Reply
    1. Federova

      Mie imi place mult culoarea alb si tot timpul sunt tentata sa-mi cumpar chestii albe dar rochii negre nici eu nu am si-am zis hai s-o iau pe asta. Cu greu m-am hotarat. Imi placea si acel mustar :P.
      Pe care ai ales-o in cele din urma?

      Reply
  6. Mihaela Bolea

    Doamne, cât de frumos e colierul! Cu siguranţă nu i-aş rezista, păcat că nu poate fi găsit şi la noi ♥♥♥.
    Îmi place foarte mult ţinuta aleasă. Acea rochiţă chiar are acel aer chic, retro, de altă dată… ♥
    Băscuţa te prinde minunat, iar modul în care ai ales să porţi rochiţa cu acei leggings şi gecuţă scurtă – superb! ♥

    Reply
    1. Federova

      Multumesc draga Mihaela!
      De ce pacat ca nu se gaseste si la noi? Poti sa-l comanzi daca iti place asa mult. Nu e deloc scump.

      Reply
  7. Deea

    Sexy mama!! Draga mea, arati senzatinal, ti-am mai zis??? Sapca e suuperba si foarte trendy:D.

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Deea, cred ca mi-ai mai zis dar nu ma supar daca te repeti :)).
      Pup

      Reply
  8. ilda76

    Iuuhuuu, sexy Fedee! 🙂
    Marturisesc ca m-a surprins lungimea rochitei dar ai combinat-o in asa fel incat e totul ok! Apoi, ai picioare lungi si frumoase si iti permiti, vorba ceea! 😉

    Imi place intreaga tinuta, tu arati fermecator! Gasesc fascinant felul in care este aranjat parul tau! Vine perfect la aceasta tinuta!

    Pupicei, frumusico! 🙂
    Ilda
    Lavender Thoughts

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Ilda!
      Stiu ca e scurta, in casa fara tocuri nu parea chiar asa dar cand m-am vazut sus, m-am strambat putin. De obicei nu ies cu ceva atat de scurt imbracata decat daca sunt cu al meu. Plus ca e foarte incomod si stresant.
      Si mie imi place cum mi-a stat parul atunci desi l-am prins repede in masina, la plezneala :)).
      Te pup tare!

      Reply
  9. simona

    Cat de frumoasa e rochitaaaa, superba!!! Desi pentru noi e mai mult o bluzita lunga 😛 Imi plac ciorapii tai mult, mult de tot si geaca din piele e superba, e mult mai faina decat ale mele si se aseaza foarte bine pe tine.

    Foarte frumos gestul tau legat de colier, sper sa-i placa si sa-l poarte cu mare drag, e foarte, foarte frumos! 🙂
    Te pup si te imbratisez!!!

    Reply
    1. Federova

      Este ca scurta, stiu. Eu nici nu obisnuiesc sa port atat de scurt dar nah, m-am riscat. Ii spuneam Ildei mai sus ca nu ies imbracata cu ceva atat de scurt decat daca sunt cu el. Altfel nu ma simt bine.
      Chiar ma gandeam ca as mai vrea o geaca de piele/imitatie de piele neagra dar ceva in genul cum ai tu :)).

      Nici macar n-am apucat sa-i trimit colierul, sunt neserioasa dar nah. Cam asa e cu bebe, el iti face tie programul. Sper sa-l poarte, e chiar frumos si pentru ea l-am luat.
      Te pup si eu frumoaso!

      Reply
  10. Mihaela Pojogu

    Privirile sunt in primul rand ca esti frumoasa, eu nu as fi purtat rochia ca e prea scurta. 😀

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Mihaela! Pai si eu m-am lasat destul de greu s-o port dar am facut-o in final. Si cine stie cand o mai iau ;)).

      Reply
  11. coco

    esti superba, nu extravaganta! si colierul la fel 🙂

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Coco! Te pup!

      Reply
  12. Victoria West

    Foarte draguta tinuta.
    Si eu cred ca acel colier o sa-i placa lui Hapi. 🙂

    Reply
    1. Federova

      Multumesc!
      Sper sa-l si poarte, e cute :P.

      Reply
  13. Catalina Toma

    Wow, nu mă mai satur să-ți privesc părul, este așa de frumos!
    Tinuta, per ansamblu, este foarte reușită și-ți vine de minune. Șapca este frumoasă și ți se potrivește și cred că formatul acesta gen Che Guevara este cel mai reușit dintre toate.
    Rochița mi se pare mai degrabă o tunică, ca să nu îi spun o bluză mai lungă, dar ai reușit să o ajustezi grațe dresurilor groase.
    Geaca de la Sheinside arată foarte bine:)

    Te astept si pe blogul meu 🙂
    Cătălina
    http://www.ebonyvintage.blogspot.com

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos!
      Este o rochita in toata spendoarea ei dar deh, ce vina am eu ca noi suntem inalte iar chinezoaicele sunt scunde? Ca banuiesc ca dupa modelul mor sunt facute majoritatea hainelor de acolo.
      Este cam scurta chiar si pentru gusturile mele dar foarte rar port asa si doar cand ies cu sotul.
      Si eu te mai astept pe aici!
      :*

      Reply
  14. Macy

    E draguta rochita, imi place danteluta ei, ii da un aer mai sic 🙂 ai un par foarte frumos, in fiecare postare il admir 😀

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Macy, esti draguta! :*

      Reply
  15. Iulia

    esti foarte porno!

    Reply
    1. Federova

      Nu stiu cum sa iau fraza asta :).

      Reply
  16. Alina Anghel

    Esti foarte porno ala de mai sus sper ca e de bine! Asta e noul sexy?! Daaa, arati de vis, rochita este perfecta, chiar daca e scurta, si iti pune corpul in evidenta! Pupici!

    Reply
    1. Federova

      Alina, daca nu-mi ziceai de “ala de mai sus” nici nu stiam de existenta lui :)). E ciudat ca habar n-am cand l-am aprobat, ce face oboseala din om domnle`. Una peste alta, da, si eu sper ca e de bine.
      Multumesc pentru complimente, pupici draga mea!

      Reply
  17. Ela

    Tinuta aceasta este foarte misto!Imi place rochia dar e cam greu de purtat fiind asa de scurta.Mi-ar fi placut sa fie un pic mai lunga pentru ca eu sunt mai zvapaiata si neatenta si cand nici nu te astepti as bucura ochiul unui barbat pe faza :))))) Stii ce as face?As adauga un fel de jupa pe sub ea ca sa o lungesc dar sa nu ii stric designul.Dantela alba,felul cum vine pe corp o fac foarte feminina.
    Ciorapeii se potrivesc de minune,la fel si cizmele iar bascuta este foarte tare,mai ales purtata asa cu parul prins.

    Te pup!

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *