Cel mai frumos fard lila: L’Oreal Color Infaillible – Paradise Orchid

Am dezvoltat o pasiune pentru un fard lila – Paradise Orchid de la L`Oreal, de când l-am achiziționat îl folosesc aproape la fiecare machiaj. Câteodată îmi propun să-l mai las deoparte și să mai consum și altele dar într-un final zic hai să aplic măcar în colțul ochiului puțin.
L-am văzut acum vreo luna abandonat într-un raft în DM (Drogerie Markt), mi s-a făcut mila de el și l-am adoptat.

La casă am avut surpriza să primesc cadou un rimel Million Lashez. Era ofertă la L’Oreal: la orice produs achiziționat în valoare minimă de 40 ron se oferea rimelul cadou.

Nu prea îmi place ambalajul fardului, stau mereu să filetez, să dau căpăcelul la o parte, să-l pun înapoi cu atenție, etc.
Rolul căpăcelului negru din interior este să nu se împrăștie/strice fardul și să stea mereu presat când cantitatea lui scade, deci e bine gândit.
Oricum nimic din toate astea nu mă împiedică să-l iubesc. N-am mai avut de anii de zile un lila așa frumos de care să mă îndrăgostesc.
Nu prea mă mai atrag fardurile sidefate, nu că nu îmi plac dar le evit pentru că am impresia că accentuează imperfecțiunile feței. La fel și cu rujurile.
Însă movuliul ăsta deschis are un sidef metalic, fin ce dă strălucire machiajului. L-am folosit pe toata pleoapa, combinat cu alte nuanțe sau aplicat doar în colțul ochiului. Mi-a plăcut în toate variantele. L-am mai purtat și AICI.

Are o rezistență bună, n-am observat să-i scadă intensitatea nici măcar la finalul zilei după ore bune de purtat.
Fardul tip pigment este semi-presat iar textura e ușor spumoasă la atingere, ca un fard pulbere umed. Nu știu cât de bine m-am exprimat. Am mai avut ceva de genul ăsta acum câțiva ani dar era un fard no name luat din Spania, nu l-am mai văzut pe niciunde.
Nuanța Paradise Orchid are un efect duo-crome (ca și celelalte din colecție), ambele nuanțe din el (lila spre roz și mov) având un finisaj metalic, iridescent ce se îmbină superb.

Mi-ar fi plăcut să am și alte nuanțe, ceva turcoaz, un roz aprins de vară, o prună și un albicios :D.

Linia mov trasată la baza genelor superioare este făcută din fardul MUA Pearl Eyeshadow, nuanța 9 iar rimelul folosit este Maybelline – Volum Express, Look Puma.

Comments (35)

  1. Miu Miu

    Eu nu port nuanta asta, dar tie iti sta cel putin minunat :X mereu cand ma gandesc la tine te vad lila :))) u stiu de ce, do not ask :)))

    Pupici

    shoeper-women.blogspot.com

    Reply
    1. Federova

      Hihi, stii ca mi-a mai zis cineva asta? Nu stiu nici eu de ce. Imi place movul in toate nuantele lui dar nu sunt obsedata (inca) de el, adica n-am asa multe articole incat sa ma simt asa :D. In vestimentatie de exemplu predomina mai mult mint-ul.
      pupici

      Reply
  2. ilda76

    Arata fermecator la nuanta de verde a ochilor tai!
    Chiar ma intrebam cu ce e trasata linia de la baza pleoapei superioare (am crezut ca e tus sau creion)…

    Foarte frumoase poze si colaje, asa cum ne-ai obisnuit!
    Pupici, Fede!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos draga Ilda! Si fardul ala de la MUA l-am tot purtat. Cred ca din cauza irisului meu verde am devenit eu asa iubitoare de mov, am avut tot timpul impresia ca ma prinde. Si incet incet s-a extins pasiunea. ..acum visez la un perete lila, o lenjerie de pat, draperii si poate si seturi de farfurii :)).
      Te pup!

      Reply
  3. Kleo

    chiar este superba nuanta 🙂 am si eu un crem mat din gama asta

    Reply
    1. Federova

      Am vazut pe google ca si alea mate sunt reusite ca intensitate.

      Reply
  4. simona

    Foarte frumos intr-adevar, te-am vazut in poze purtandu-l des 🙂 Pentru ochii tai verzi o alegere mai buna, oricum nu se putea 😛
    Pupici!

    Reply
    1. Federova

      Si eu am observat ca am casunat pe el :P. Ma asteapta o gramada de farduri noi si eu tot pe asta pun mana. Zici ca are magnet, nu alta.
      Maine poate am timp de un machiaj frumos si poate imi si iese de data asta :D.
      Pupici!

      Reply
  5. Olivia

    Intr-adevar, superba nuanta! in plus, iti sta tare bine! 😉

    Ce fond de ten ai folosit? arata foarte frumos pe tenul tau.
    Merci!

    Reply
    1. Federova

      Buna Olivia! Nu cred ca te-am mai vazut pe aici :P.
      Ca baza de machiaj am folosit un BB cream Marionnaud despre care o sa vorbesc in curand. Sincer n-am fost prea multumita de poze, le-am facut mai in graba pentru ca trebuia sa plec si am uitat de pudra. Se vede ca am si transpirat putin, imi lucea tenul partial :|.
      Acum ca ai zis ca arata frumos, ma simt mai bine 😀
      Merci si eu!

      Reply
    2. Olivia

      Multumesc pentru raspuns, da – de curand ti-am descoperit blogul. 😛 Imi plac foarte mult postarile tale! Sa scrii la fel de frumos in continuare!

      As fi zis ca ai folosit un fond de ten din acela cu tenta dewy – cum e Nars Sheer Glow, daca il stii. Nu m-am gandit ca si un BB cream poate arata asa frumos.;) Abia astept sa scrii despre el. Sunt curioasa care este.;) M-ar tenta.. 🙂

      Un w-end frumos!

      Reply
    3. Federova

      N-am auzit sau citit despre fondul ala de ten dar mi-ar fi placut mie sa am un Nars :P.
      Ms, la fel si tie!

      Reply
  6. Hapi

    Imi place cum arata fardul sidefat la tine.
    Ce baza de machiaj folosesti?

    Reply
    1. Federova

      In ziua cu machiajul asta am folosit un BB cream Marionnaud. O sa vorbesc in curand despre el.
      Iti place sau de ce intrebi?
      Nu sunt chiar reusite pozele, uitasem de pudra si eram pe fuga asa ca m-am ales cu ceva luciu :|. Eu prefer tenul mat ♥.

      Reply
    2. Hapi

      Da imi place,e lejer, proaspat
      Si eu il prefer mat dar vara …e mai natural fara pudra

      Reply
  7. Silvia Postolatiev

    Multumesc pentru aprecieri si mesaj!
    Un fard cu o nunata care avantajeaza ochii de culoare deschisa, in special.

    Interesant review si se pare ca a meritat achizitia, daca ai beneficiat si de rimmel.

    Silvia, pupici!

    Reply
    1. Federova

      N-ai de ce Silvia, e o placere sa te urmaresc :).
      A meritat achizitia numai ca rimelul nu ma da pe spate, daca nu-l folosesc combinat cu un Maybelline, nu obtin efectul dorit.
      Pup si eu!

      Reply
  8. Sadie

    Arata delicios!

    Reply
    1. Federova

      😀

      Reply
  9. Coman Cleopatra

    wow cat de bine te prinde!Iar dunga aceea de tus movuliu e perfecta!Imi place de asemenea si aspectul natural al sprancenelor dar si stralucirea sanatoasa a tenului tau care arata grozav!
    Esti gratioasa si feminina!
    Te pup cu drag! :*

    Reply
    1. Federova

      Dunga aceea mov e facuta din Pearl Eyeshasow nuanta 9 de la MUA. Ar trebui sa-mi iau niste tusuri. Carioca eventual, cu alea ma inteleg eu bine.
      Cred ca o sa-mi vopsesc sprancenele in curand :D.
      Multumesc frumos draga Cleo!
      Pup si eu!

      Reply
  10. Catallina

    Ador culoareeeea! Eu am ceva de genul de la Senebteen si il iubesc:). Sunt fana lui de ani buni

    Reply
    1. Federova

      Aoleo, mi-e si jena sa recunosc ca n-am auzit de Senebteen pana acum. Nu ai scris tu gresit, nu? Poate imi lasi si un link.
      Pupici

      Reply
  11. bydee-make-up

    Are o nunata foarte frumoasa.
    Si eu sunt fan lila. 🙂
    Pupici

    Reply
    1. Federova

      Stiu ca sunt multe fane lila prin blogosfera. Am si prietene ce adora nuanta asta. Am observat ca persoanele cu ochii deschisi sunt fane in mare parte :P.
      pup si eu!

      Reply
  12. Mihaela Pojogu

    Poate a vrut sa zica Seventeen, Catalina. Te prinde bine culoarea pe mine mai putin, la fel ca si griul si alte nuante deschise sidefate sau metalice.

    Reply
    1. Federova

      La Seventeen m-am gandit si eu. Griul nici pe mine nu ma prinde si tin minte ca prin liceu eram fana gri metalizat, numai asa ma machiam cu Ruby Rose :)).

      Reply
  13. Alina Anghel

    Iti sta super bine cu nuanta asta! Tare mi-ar placea sa te vad si cu albastrul ala inchis, din mijloc din ultima poza 😀
    Rimelul mi-a placut in prima faza, dar a inceput sa se usuce destul de repede si se faramita cand iti era lumea mai draga. Te pup!
    P.S. Nu mai te scuza atat, pozele sunt perfecte 😉

    Reply
    1. Federova

      Ms Alinuta draga! Si pe tine te-ar prinde bine lilaul si toate nuantele de mov la ce ochi frumosi ai! Imi place albastrul ala, nu stiu cum sa-i zic: regal, marine sau pruna? :))
      Am o pastiluta asemanatoare intr-o trusa, chiar mi-ai facut pofta de un machiaj.
      Te pup si eu!

      Reply
    2. Alina Anghel

      Cred ca regal 😀
      M0ar prinde … daca ma machiezi tu, poate :)) Ca eu cam dau rateuri la greu in ultima vreme … mana neantrenata se pierde :))

      Reply
    3. Federova

      E valabil si la mine sa stii :)). Pai crezi ca io mai am chef sa ma machiez dimineata la 7 cand ma trezesc zombie? Nu! Asa plec in parc, spalacita :D. Ma ascund sub ochelari si merg teleghidata.
      Inainte nu ieseam nemachiata nici in fata blocului dar uneori chiar n-am putere si parca sunt mereu in criza de timp. Dimineata nu stiu cum sa fug mai repede ca sa prind racoarea iar seara sa nu ma apuce noaptea.
      Noh, sunt zile si zile.

      Reply
  14. Sara

    Fardul este atat de frumos, ai dreptate cand spui ca este unul dintre cele mai frumoase nuante de mov ever!

    Pop Culture&Fashion Magic

    Reply
    1. Federova

      Este unul dintre cele mai frumoase farduri ale mele, am specificat ca sa nu mi-o fur :D.

      Reply
  15. Randal

    This is gorgeous!

    Reply
  16. ViataFaraGriji

    Am facut si eu o afacere tot in DM, tot cu un fard L’Oreal Color Infaillible, dar gri. Cat crezi ca am dat pe el? 5 lei, redus de la 45!!!
    L-am folosit deja in combinatii care m-au incantat 🙂

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *