Tag Archive: my style

Outfit de toamnă (nude & animal print)

De curând mi-a ajuns comanda de la Bonprix de unde mi-am ales un outfit de toamnă și de cum am băgat-o în coș, m-am imaginat îmbrăcată așa prin pădure. Știu că în perioada asta e fascinantă natura, în pădure mai ales, unde toți copacii își schimbă culorile, scapă de frunze și se vede într-un mare fel. Din păcate n-am ajuns într-o pădure mare așa cum îmi doresc eu, dar chiar și asta de lângă noi din parc arată superb. Iar eu cu rochița mea animal prinț cred că m-am încadrat perfect. Părea mai degrabă o combinație de primăvară – toamnă, erau locuri verzi și proaspete și erau locuri colorate și uscate. M-am simțit foarte bine în scurta vizită pe care am făcut-o. Și am fost super confortabil îmbrăcată. Rochița este dintr-un material ușor elastic, are mâneci scurte, curea încorporată astfel încă să scot talia în evidență și este dintr-un material grosuț, perfect pentru toamnă. Pur și simplu o ador datorită modelului, dar și datorită cromaticii. Mai multe modele de rochii faine găsiți AICI. Am asortat-o la fix cu botinele crem pe care le-am luat în aceeași comandă. Îmi doream de mult timp un astfel de model, cu tocul cât mai mic și scurte. Îmi plac că au cele 2 catarame care le dă un aer country. Sunt super comode și mi se pare că îmi fac piciorul mic, hihi.  Încălțăminte drăguță gășiți AICI pe Bonprix. Ultima piesă, dar nu cea din urmă este cardiganul ivory pe care îl ador… Făcusem obsesie pentru… Read more >

Tricou cu pernuțe, rochie cu o singură mânecă și alte cele…

În ultima perioadă am fost numai pe drumuri și abia m-am mobilizat să fac pozele astea, unele sunt făcute la Rm.Vâlcea iar altele la Olimp, cum am nimerit, cum am avut și eu puțin timp liber. Și după cum se observă în unele, sunt făcute cu telefonul, pe post de telecomandă pentru că nimeni nu mai are timp și răbdare să îmi facă poze. Dacă nu mi-a dat și mie Dumnezeu o sora, mă descurc cum pot. Să vă povestesc… Read more >

Tricourile decente și rochia sexy ♥ ~ Femmeluxe

Colaborarea asta cu femmeluxe uneori mi-a dat bătăi de cap pentru că de multe ori simțeam că nu am ce să aleg, unele haine mi se păreau ori mult prea sexi pentru mine, ori prea pornache ori cumva nepotrivite, mulate, “ieșite din tipar“. Dar utima dată am găsit o grămadă de tricouri faine colorate, cu mesaje și mă gândesc să îmi mai comand încă unul cu scrisul “California“, atât de mult îmi place. Oscilam dată trecută între verde mentă și… Read more >

Când stilul vestimentar devine minimalist ~ femmeluxe

Nu zic că s-a întâmplat asta, dar cu ultima comandă făcută pe femmeluxe am constatat că am fost atrasă mai mult de lucrurile simple, culori neutre, faine și ușor de asortat. Și asta m-a pus pe gânduri…oare mă îndrept către un stil minimalist? Și cu toate sacourile mele colorate cum rămâne? Noo, cred că este doar o perioadă. Oricum, pe lângă toate alegerile simple a fost totuși și ceva pompos și anume o cămașă din dantelă roz piersică, transparentă cu… Read more >