Dintotdeauna am știut că nuanțele de roz și cărămiziu complimentează frumos ochii verzi, dar îmi aduc aminte de asta mai mult toamna când apare moda cu nuanțele tomnatice peste tot. Așa că, spre sfârșitul anului trecut am cam abuzat de trusa de farduri de la Kyolan și dacă tot am făcut și câteva poze, am zis să vă povestesc câte ceva. Pe lângă trusa de farduri am mai încercat și alte produse de machiaj marca Kryolan. Nu știam nimic de brandul ăsta până la o vizită la sediul Top Line, unde se și găsesc produsele. Atunci am aflat că sunt produse profesionale și sunt folosite în special pe platourile de filmare, în studiourile de televiziune sau pentru ședințele foto.
Trusa pe care o dețin este un trio ce conține un fard în nuanță naturală, un fard roz sidefat și un fard cărămiziu sidefat, cu particule aurii. Fardul deschis în nuanța pielii îl folosesc în general pentru arcadă și pentru estomparea culorii în pliu deși uneori am impresia că e doar un fard transparent. Mi-ar fi plăcut să fie ceva mai pigmentat.
Cel roz îl folosesc în general în zile în care nu am chef de un machiaj strident sau complicat iar cel cărămiziu îmi place să-l combin uneori cu ceva deschis sau să îl port singur, pierdut. Astea două sunt foarte pigmentate, se aplică ușor și sunt super rezistente.
Trusa conține și pe mică pensulă din păr sintetic, dar sincer nu am încercat-o. Sunt obișnuită cu pensulele mele așa că am ignorat-o tot timpul, fără să vreau.
În afară de trusa asta am mai folosit și un fond de ten sub formă de paletă trio și mi-a plăcut la fel de mult. Acum am încetat să-l mai folosesc, dar vara trecută țin minte că îl aveam și în geantă în timpul zilei, pentru retușuri. Paleta conține 3 nuanțe de fond de ten, dar eu am folosit doar 2 dintre ele, cele mai apropiate ca nuanță, tenului meu. Au o consistență foarte cremoasă, acoperire extrem de bună și efect matifiant. Când l-am folosit prima dată țin minte și acum, că mi-am aplicat un strat generos fără să-mi dau seama și aveam senzația că port o mască, așa uniform era. Am și poze de atunci, dar nu le-am pus pentru că au ieșit puțin ciudat din setările camerei, cred. Mi se vede tenul de porțelan, prea perfect. La început l-am întins cu burețelul, dar apoi mi s-a părut mai comod cu pensula sau cu degetele. La capitolul rezistență stă mai slăbuț, în sensul că trebuie musai fixat cu o pudră. Altfel mă trezeam că se mai transfera pe telefon. Să oxideze nu am observat deloc. Iar după vreo 8 ore de purtare tenul începea să îmi lucească subtil în zona T.
“Fondul de ten Ultra Foundation conține ingredienți activi avansați Perfect compatibili cu nevoile pielii. Formula sa nu conține uleiuri minerale, special pentru ca pielea să absoarbă rapid machiajul.”
Și al treilea produs pe care vreau să-l menționez este High Gloss, un gloss de buze cu pigmenți speciali pe bază de Mica, ce oferă buzelor o strălucire extraordinară. Este un gloss roșu cu o textură groasă și pare foarte pigmentat. Eu nu mai pot să port altceva de când am descoperit rujurile rezistente, așa că glossurile nu prea mă atrag. Ăsta nici atât, deși arată foarte bine nu îmi place pentru că se transferă ușor și se simte pe buze. Dar pentru un pictorial, de exemplu, cred că e foarte potrivit și super glossy.
Iar acum la final vreau să spun că mai am o trusă de farduri trio de la KRYOLAN, dar în nuanțe mate. Este primită cadou la evenimentul #BBloggerSecretSanta și pentru că dar din dar se face, m-am gândit s-o ofer uneia dintre voi. Trebuie doar să îmi lăsați un comentariu mai jos cu numele și adresa de e-mail și să parcurgeți următorii pași:
♦ Like paginii de facebook TOP LINE
♦ Like paginii mele de facebook, Fed3rova
♦ Subscribe pe Youtube și follow pe Instagram
Pe 30 ianuarie o să anunț câștigătoarea aici.
Sper că v-a plăcut machiajul meu, aștept părerile voastre și bineînțeles, înscrierile.
Pe curând!
Te urmaresc cu placere cu numele Ciofu Monika
monika1.ciofu@yahoo.com
Youtube:Monika Ciofu
Instagram :ciofumonika
Avramescu Evelina Mihaela
email: avramescu75@yahoo.com
Te urmaresc cu drag ,imi plac articolele tale. email-gabryela67@yahoo.com ,instagram-rotarugabrielatatiana,youtube-Gabriela Rotaru
Te urmaresc cu numele Popa Oana-Gabriela, instagram oana_gabriela21, YouTube Popa Oana-Gabriela, email Oanapopagabriela555@gmail.com
Instag:ilieandreea90
Youtube:Andreea ilie
E-mail:princessyour35@yahoo.com
Te urmăresc cu numele Daniela și George Deaconu
Instagram:Danielasigeorgedeaconu
YouTube Deaconu Daniela
Email:danielaconstatin86@yahoo.com
Elena Ghelbere, elenaghelbere@yahoo.com, instagram elenaghelbere, YT Ghelbere Elena
Urmarire pe toate siteurile cu numele Naty Mihaela 🙂
Inca mai putin dintr-un fdt ca acesta si imi place foarte mult, pentru ca are acoperire mare. Mi-ar placea sa incerc si fardurile, au exact culorile pe care le folosesc zilnic si imi plac foarte mult pentru ca sunt si mate. Multumesc pentru sansa oferita!
Te urmaresc cu placere cu numele Andreea Ungureanu
andry1284@yahoo.com
Youtube:Andreea Ungureanu
Instagram :atenaki36
Fb: Crina Dany Ella
Insta : elladrews
Yt : Crina Drews
E-mail : crina.crinuta10@gmail.com
Buna ! Te urmăresc astfel : Facebook: Dana-Maria Popescu
YouTube: Dana-Maria Popescu
Instagram: danapopescu85
Email: daniela.schinteie@yahoo.com
Pupici
Buna Dana, felicitari! O sa primesti un e-mail, te rog sa verifici si in Spam!
NUME: STILPEANU DANIELA GEORGIANA
MAIL: DGEOLYNA@YAHOO.COM
FB: STILPEANU DANIELA GEORGIANA
INSTA: IAMDANELLA
YOUTUBE: DANIELA GEORGIANA
Fb:Doina Denisa Dumitru
Instagram:Doinasiminea
Youtube:Doina Dumitru
Fb:Doina Denisa Dumitru
Instagram:Doinasiminea
Youtube:Doina Dumitru
Email:visultau21@yahoo.com
Aura Moise 😉
moiseaureliasimona@gmail.com
Facebook : Oana Moraru
Insta : bebbytza
Mail : oanalovelove@gmail.com
Yt : Bebbytza Bombonika Tha
Te urmaresc cu mare drag.
Youtube : Vali Chertes
Instagram : valeriachertes
Facebook : Valeria Chertes
Email :valichertesi@gmail.com
Instagram: claudiageorgiana08
Facebook:Claudia Georgiana
Facebook Dani Dragomir
You tube Dana Dragomir
Instagram danadragomir82
Email danadragomir82@gmail.com
De urmaresc de mult!Si pe cei de la Top Line la fel!Mult succes! Trusa aceasta este superba si machiajut ti a iesit super dragut! 🙂
Marilena Rosioru pe facebook
marilenarosioru si pe instagram
Marilena Rosioru si pe youtube 🙂
marylen_92@yahoo.com
waaa, ce tare! nu m-am inscris de ceva vreme la un concurs dar la asta nu rezist. ador produsele Kryolan <3
like-urile pe pagini erau date de mult, iar pe tine nici nu mai stiu de cand te urmaresc peste tot 😀
Florina Pandrea peste tot
pupici
Facebook :Janeta Ivan
Youtube: Janeta Ivan
Instagram:ivanjaneta
Te urmaresc cu mare drag de foarte mult timp.
Facebook:Nico Gigi Pahonea
Youtube:Nicoleta Pahonea
Instagram:nicogigipahonea
Imi plac foarte mult produsele prezentate.
Facebook: Roxana MIhaela
Instagram”: rroxana.rxn
Youtube: Roxana Mihaela
youtube adina radu
instagram raduadina87
fb adina radu
Nume: Adina Gavriloi
Mail: gavriloiadina@yahoo.com
Mi-a plăcut machiajul și nuanța de roz sidefat din paletă.
Insta: @adinagavriloi
FB like, Youtube: Adina Gavriloi
Foarte frumoase combinatiile .
Mihaela Marcu. Adresa mail marcu.mihaela90@yahoo.com
Pe you tube sunt mihaela marcu
Pe instagram mykydutza_me
Arata minunat!
Sandu Madalina
madalinasandun58@gmail.com
Buna si la multi ani,un An Nou cat mai bun cu bucurii si impliniri !!
Pe FB sunt Mirela-Liliana Ion; sunt abonata la contul de Youtube cu numele Ion Mirela-Liliana si urmaresc contul de Instagram cu username-ul “miricika”.
Adresa de e-mail este in casuta corespunzatoare !!
O zi minunata iti doresc !!
Buna! Ti se potrivesc culorile tare bine ?
Mail: mirilush@yahoo.com
Stefania Petcu
te urmaresc cu numele de monika erzsebet
monikaerzsebet@yahoo.com