Rochia Roz Somon

Abia acum după ce am primit noua mea rochie, mi-am dat seama că am început să trag la roz somon ca albinuța la floricele. M-am reîndrăgostit de nuanța asta mai ales după ce m-am pârlit puțin și-am văzut cât de bine se vede pe o piele bronzată. Sunt bine informată și foarte conștientă că bronzul la soare sau solar e foarte nociv și accelerează îmbătrânirea prematură a pielii, dar îmi era atât de dor să mă văd altfel decât sunt, să mai scap puțin de “royal skin” cum spunea cineva pe facebook, încât n-am rezistat.
Știu, există autobronzante, chiar mi-a expirat unul în baie, dar mi s-au aprins călcâiele după soare și n-am avut ce face. Am stat în weekend foarte puțin, în jur de 30 de minute sâmbătă și cam la fel duminică. Am pielea sensibilă de când mă știu și de soare mi-a fost teamă mereu, așa că niciodată nu m-a uitat Dumnezeu expusă. Nu am aplicat absolut nimic înainte, m-am încăpățânat la maxim pentru că anul trecut m-am întors de la mare la fel cum am plecat și parcă mi-a părut rău. Crema ce o aveam la mine era cu 30 SPF și dacă o aplicam, nemă bronz. M-am hidratat foarte bine în următoarele seri, roșeața s-a dus deja iar nuanța pielii s-a mai închis. Bineînțeles că nu m-am lecuit, mai vreau o tură, dar acum să vedem când și cum. O să-mi iau totuși o cremă cu factor de protecție ceva mai mic.

Acum că v-am povestit isprava mea din weekendul trecut, să ne întoarcem la roz somon.
Probabil vă amintiți fusta tutu făcută de mine care a făcut ravagii luna trecută. Apoi, la scurt timp am primit pantofiorii cu ținte în aceeași nuanță iar săptămâna trecută mi-am ales rochița Bershka fără să-mi dau seama că e același roz plăcut. 😀 Bate spre portocaliu în pozele făcute cu blitz dar ea e roz somon în realitate. E genul de rochiță care te cucerește instant începând de la nuanță și până la material și croială. Nu are fermoar, nasturi sau altceva și fiind elastică intră foarte ușor pe cap, e genială. Plus că nu se calcă, sau cel puțin eu n-am considerat că e nevoie dar cred că mai contează și cum stă în dulap. Eu de pe sârma de uscat am luat-o și-am pus-o direct pe umeraș. Nu știu ce s-ar întâmpla dacă aș ține-o împachetată dar chiar nu pare genul care să se șifoneze.
Nu e tocmai un material subțire de vară dar a devenit foarte repede preferata mea. Sper să mai găsesc modele similare și chiar puțin mai lunguțe. 1

Rochie/Dress: Bershka, Kurtmann
Geantă/Bag: LovelyWholeSale (la cel mai bun preț)
Pantofi/Shoes: Milanoo
Ochelari/Sunglasses: LulLuc

4 DSC02359 DSC02387 3 DSC02324 2 DSC02317

Spuneți voi că nu e frumoasă rochia mea simplă roz somon și n-o mă port 😆

Weekend plăcut, pup tare!

Comments (22)

  1. Beauty By Irina

    E foarte frumoasa rochita si te prinde de minune,parca ai fi o papusica <3

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Multumesc Irina!

      Reply
  2. Lory's Blog

    Ba este foarte frumoasa!
    Si ai dreptate: se vede bine aceasta culoare pe o piele bronzata, dar nu numai! 😀
    Si imi place parul tau lung si blond! 🙂
    Pupici

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Si nu sunt aproape deloc bronzata, aveam o tenta rozalie destul de putin vizibila. Iti dai seama cum s-ar vedea pe un bronz adevarat? 😀
      Mi s-a luat de parul lung sincer dar n-am timp sa ajung nici la salonul de la colt de strada.
      Pup si eu!

      Reply
  3. Andreea

    E urata rau de tot rochia. Cah, sa nu te mai vad cu ea. Si daca e asa urata, poti sa mi-o trimiti mie, ca eu strang toate rochiile urate :))

    Parca imi aduc aminte ca ai mai avut o rochita in genul asta, nu mai stiu daca inainte sau dupa ce ai nascut. Sau tin eu minte prost? Mi-a ramas in cap modelul ei si culoarea asemanatoare. Sau poate sunt prea obosita la ora asta :))

    In alta ordine de idei, nu te mai panica in legatura cu bronzatul. O sa fac o marturisire soc-si-groaza, dar cand aveam 14 ani si o acnee severa si dureroasa, dupa ce am incercat tot ce se putea si dupa vreo 12 medici consultati, am nimerit la cel mai bun dermatolog din tara pe vremea aia (cred ca si acum e)care mi-a salvat pielea. A fost singura care mi-a spus ca e posibil fie din cauza ovarelor polichistice si asa a fost si mi-a zis ca fara anticonceptionale nu scap. N-am putut sa le iau atunci, cu toate ca fizic nu ar fi fost probleme, dar eram prea stresata cu examenele si mi-au facut mai mult rau. Si cand m-am intors la ea sa ii spun mi-a zis: pana o sa poti sa iei anticonceptionale, bronzeaza-te in fiecare vara. Nu bronzat pana ma ard, cam o ora in total pe zi, de preferat foarte dimineata, timp de trei-patru zile, cu factor de protectie 20. Eu observasem ca vara imi mai treceau, mai ales ca stateam la curte si ma mai bronzam cateva minute pe zi, dar am zis ca mi se pare. Si a avut dreptate cu bronzatul pentru ca din a treia zi nu mai aveam nimic, nici pete, nici cosuri si nu ma mai ustura si durea pielea. Tinea cam jumatate de an efectul, iar apoi apareau iar. Asa ca bronzul nu e chiar bau-bau, daca stim cum sa ne bronzam 😛 Important e sa mergem la medic sa controlam alunitele (eu am multe si intentionez sa le scot, dar medicul se incapataneaza si imi zice nu inca… mai port eu munca de convingere) si sa nu stam pana ne ustura pielea. Si soarele nu imbatraneste, totul depinde de genetic. Mama de exemplu se bronza in fiecare vara fara SPF, ba chiar isi mai dadea si cu apa sa se bronzeze mai bine si arata la 46 de ani ca la 38, nu are decat doua riduri de expresie foare adancite.

    Ops, m-am lungit, dar mi-am zis si eu oful 😀

    Reply
    1. Andreea

      Clar sunt adormita la ora asta :)) Asta e rochita de care ziceam, dar acum vad ca nu seamana nici 10% :)) http://www.federova.ro/2013/07/ootd-rochia-alba/

      Reply
      1. Federova (Post author)

        Hahaha, acum realizez ca am uitat complet de rochia asta 😀

        Reply
    2. Federova (Post author)

      Ai sa razi dar am patit-o si eu cu ceva ani in urma. Am avut acnee de spate de care nu mai scapam si am fost la un dermatolog care mi-a recomandat si solar pe langa tratamentul extern. Bineinteles ca mi-a suras ideea, nu am avut nimic impotriva lui si chiar m-am dus asa cum mi-a zis el, macar o data pe saptamana. Apoi a venit vara si n-a mai fost nevoie. Dar intr-adevar acneea de spate mi-a disparut iar aspectul pielii s-a imbunatatit vizibil. Dar iarna incepea sa apara din nou. A fost o perioada uratica dar a trecut. Deci iti inteleg offul perfect 😀
      Nu te-ai lungit deloc, chiar mi-a facut placere sa “te ascult” 🙂

      Reply
  4. Georgia

    E superba in simplitatea sa si are o culoare adorabila! Iar tu mi se pare ca ai mai slabit, in orice caz arati tare bine si sexy! 🙂 Te pup!

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Vaai, multumesc pentru compliment Georgia! Nu am mai slabit, stagnez de cateva luni. Dar o sa iau iar masuri 😀
      Pup si eu!

      Reply
  5. Lilian

    Ah, ce-mi place! Pare putin retro, cred ca si d-asta imi place, iar culoarea e preferata mea. Esti o mamica superba! 🙂

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Multumesc Lilian! Are o culoare deosebita 🙂

      Reply
  6. Andreea Serban

    Imi place mult rochita, ador si eu culoarea aceasta si iti sta minunat cu ea!
    Oh, sa nu uit, iti ador parul! Abia astept sa mai creasca si al meu.
    Kisses

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Iar eu abia astept sa ajung la salon sa-l mai tund. E tare incomod pe caldura asta, mai tot timpul il tin prin in coc. Imi e foarte cald cu el pe spate. Cateodata mi-e drag de el dar de multe ori imi vine sa bag foarfeca in el singura 🙂
      Multumesc, kiss back!

      Reply
  7. Anaivilo

    Eu nu suport sa stau la soare, de ce sa ma expun la ardere de buna vointa? Mi se pare ciudat, nu am inteles niciodata oamenii care stau ore intregi la soare si sa planga dupa o culoare la piele care oricum nu e normal sa o aiba.
    Si eu, ca si tine, ma inrosesc si pana imi trece roseata aia, ma ustura pielea si ma enerveaza crunt chiar si cu SPF 30 aplicat.
    Dar cumva ai dreptate, bronzul merge bine cu nuante deschise si vibrante, dar nu exagerat, parerea mea.
    Oricum, rochita ta are o culoarea super frumoasa, si eu ador aceasta nuanta de roz! 😀

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Ahh, stiu ca ai pielea sensibila, adica se vede in poze ca o ai alba si delicata :-D, deci stiu cum e sa te rosesti. Numai ca mie chiar imi tine SPF 30 SAU 50, daca imi aplic la 3-4 ore n-am treaba, nu ma prinde deloc.
      Exagerat n-am cum sa ma bronzez vreodata, nu am nici pigmentul de asa natura dar nici nu vreau. De timp n-are rost sa mentionez.
      Multumesc frumos!

      Reply
  8. coco

    iti sta teribil de bine, draguta mea!

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Cum suna complimentul tau coco, esti o draguta! Pupici!

      Reply
  9. Bloggerissa

    Superba rochita, te prinde atat de bine!
    Cat despre bronz, eu in fiecare an abia astept sa vina caldura, sa pot iesi la plaja. E una dintre activitatile mele preferate (sa stau degeaba, ha ha). La solar nu am fost tentata sa merg pana acum, prefer varianta naturala 🙂

    Kisses,
    http://www.bloggerissa.com/lipstick-review-rimmel-london-apocalips-lip-velvet-matte

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Si nu ti-e frica de soare? Se zice ca nu mai e ce a fost, ca radiatiile sunt mult mai puternice si mai nocive si trebuie sa ne protejam si sa ne ferim de el cat mai mult :).
      Kiss back

      Reply
      1. Bloggerissa

        Hmm.. nu prea. Folosesc mereu crema de protectie cu SPF de minim 20-30 si nu ies la plaja in orele de varf. Oricum, chiar daca as iesi mult mai des, jobul full-time nu imi permite, cand ies de la munca nu prea mai prind soare de bronz :))
        Te pup.

        Reply
  10. Miss Z

    Rozul somon e sooooo your color! Te prinde minunat!
    Pupici

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *