OOTD: Rochia perfectă…din dantelă neagră
Cu lipsă de modestie vreau să spun că eleganța e un cuvânt ce mă definește și un stil care m-a atras tot timpul. Ador să mă simt feminină la superlativ și cum altfel dacă nu prin ajutorul trucurilor feminine: un machiaj, o ținută.
Până acum mi-am ales numai piese vestimentare stil casual de pe site-ul ĂSTA dar de data asta am vrut o rochie mai altfel. Și mi-a luat ceva s-o găsesc. Am vrut ceva de genul “little balck dress”, o rochie scurtă, fără decolteu, simplă și elegantă. Asta cu dantelă pe deasupra era singura care se apropia cât de cât de dorințele mele. Nu prea aveam altă alternativă așa că am băgat-o în coș cu ceva emoții pentru că pe mine dantela nu m-a atras niciodată. Surprinzător, rochia asta chiar îmi place chiar dacă pare mai mult de club.
N-am purtat-o pe câmp ci ne-am oprit în liniștea lui doar pentru poze. Din păcate lumina era prea puternică, eu m-am tot încruntat iar rochia parcă nu a ieșit exact cum e ea de frumușică.
Poate revin cu câteva poze pentru că urmează să o port la o nuntă. Defapt pentru asta am și comandat-o.
O găsiți AICI.
Cum vi se pare?
Uitasem. Simt nevoia să zic ceva de pantofi :)). Ca și dantela, animal print nu mă caracterizează deloc și tot ce am așa e o rochie cu etichetă și pantofii ăștia luați la repezeală acum un an și ceva. Urma un eveniment la care aveam de gând să port o rochie lungă și căutam în disperare pantofi simpli nude. Tot ce-am găsit pe ultima sută de m a fost ce se vede în poze, într-un magazin Leonardo. La cât era de lungă rochia sigur nu s-ar fi văzut dar i-am cumpărat degeaba pentru că am renunțat să-i port. Au rămas abandonați undeva dar înainte de ședința asta mi-am adus aminte de ei.






Mai bine te alegeau pe tine ca model la rochita pentru site! 😉
:)) Asa draguta sunt? Multumesc Iulia, subtil compliment.
Ce frumoasa esti!
Tu vorbesti? Uiti ca te-am vazut in realitate.
Ce bine ca nu-s barbat, eram in love pana acum 😀
Esti minunata, draga mea! Te pup!
Uaa, deci aveam admiratori acum, eu- femeie maritata si cu cochil :)).
Multumesc, te pup si eu Alinuta!
Este super sexy rochia iar tu arati perfect :*
As vrea eu sa arat perfect :(.
:*
Ma inscriu si eu in fan club, you’re lovely!
Hihi, multumesc! Incurajatoare comentarii :D. Sunt norocoasa sa am asa cititoare.
Ce frumoasa esti!! 😀 Iti vine foarte bine, o sa fi superba la nunta aceea!! 🙂
Ms Simo! Cu asa rochie scurta planuiesc sa stau jos toata seara. Iti dai seama ca o sa ajung acolo supla si o sa plec cu burtica de gravida :))
deci asa arati tu dupa nastere?!!! wow!!!
Imi place place muuult mami!
Bravo!
pup
Da Alex, asa arat. Nu scap de burtica :((, bine ca nu prea se vede dar ea este, exista :(.
Te pup si eu!
Foarte frumoasa si ai un corp pe care si eu il invidiez:D
Rochita este frumoasa si chiar imi cautam si eu ceva asemanator insa putin mai lunga in partea de jos.
Felicitari pentru asemenea aparitie <3
Te pup:*
Ms Cleo!
Cred ca a fost mai lunga rochia, sunt aproape sigura de asta. Dar am spalat-o imediat ce am primit-o (obsedata de igiena) si a intrat la apa. Acum, sper sa nu mai intre altfel risc s-o port ca bluza si nu vreau :P.
“Asemenea aparitie” suna asa…de ma faci sa rosesc.
Te pup si eu!
Wow ! Sigur tu ai nascut ? :))
Daaa, am nascut pe 1 mai cel mai frumos si dulce pui de om, sunt lesinata dupa el 😀
:*
Foarte bine iti sta, you look pretty! 🙂
Ms Georgia!
Extraordinara. Rochia, papucii, cerceii, tu!
Haha, deci nu sunt singura care zice papuci la pantofi :)). Doar acolo in zona voastra se zice asa? Eu sunt olteanca, la noi pantofi sunt pantofi, papucii sunt papuci dar nu stiu de unde am capatat asta :P.
Arati bine. Dantela mereu da o eleganta aparte.
http://darkflayer.blogspot.ro/
Intr-adevar da o eleganta aparte, nu stiu de ce nu mi-a placut pana acum.
Îți stă foarte bine cu rochia!
Multumesc! 😛
Ce frumoasa e:X iti sta superb, imi plac si jantele de la masina :D:)))
te pup
http://shoeper-women.blogspot.ro/
Ms Andreea!
Hai ca ai fost simpatica, tre` sa-i spun sotului de comentariul asta :)).
Pup si eu!
Hot sexy mamma! 🙂 Iti sta foarte bine cu rochita aceasta, iar machiajul completeaza de minune tinuta.
Te pup!
Multumesc Raluca! Te pup si eu!
Am eu un feeling ca fotograful a fost fericit sa faca poze avand un asa model!:)
Privirea din ultima fotografie exprima multe, exprima ceea ce vrei sa intelegi!:))
Superbissima, Fede! Te felicit pentru forma in care esti la nu prea mult timp dupa nastere!:)
Te pup!
Ilda
Lavender Thoughts
Hmm, nu stiu ce sa zic. Fericita nu eram nici eu ca era foarte cald in camp si ma enerva soarele care nu ma lasa sa privesc frumos in zare :)).
In ultima fotografie am zambit putin fortat, nu-mi dau seama ce exprima moaca mea :)).
Te pup Ilda!
Mie imi pare extrem de provocatoare privirea din ultima foto, e un intreg arsenal de seductie acolo!:P 🙂
vezi ca de pe ebay uk am luat-o cu 6 lire
Nice. Eu am primit-o cadou 😛
arati minunat
Multumesc Flori!
Foarte frumoasa rochia si iti sta foarte bine in ea…esti foarte draguta 🙂 pantofiorii sunt draguti si ei dar ceea ce mi-a atras atentia sunt cerceii,sunt minunati 🙂
Multumesc Lucica. Cerceii i-am comandat pe Aliexpress.com. Nu mai stiu cat au costat dar ieftini oricum.
Deci BMW sa vina cu un cec gras pe numele tau si sa faca bine sa foloseasca pozele tale in advertorialele din reviste, da? 🙂
Poate vad pozele si comentariul si le vine vreo idee de-asta :)). Nu m-as supara deloc 😛
Cred c-ar trebui sa faci reclama unor firme nemtesti pe piata de automobile 🙂
Superba!
Pai zi-le sa ma contacteze, nu cer mult pe cuvant! :))
SEXY~~~
Thanks!
Arati super!!!!Iar rochita e de vis! Ai sa fii cea mai frumoasa la petrecere!
Multumesc frumos!
arati prea bine, tinand cont ca ai nascut… btw, imi place parul tau la nebunie 🙂
https://www.facebook.com/nailosophy
I-am facut de cap parului dar nu-mi pare rau :P. Imi era dor de o nuanta mai deschisa.
Dantela dintotdeauna m-a atras si o consider un must have in garderoba unei femei adevarate.
Iti sta foarte bine!Mi-ar placea si mie asa o rochita dar mai lunga nitel ca altfel nu prea as reusi sa o port fara accidente 🙂
Ziceai ca s-a mai scurtat dupa spalare,incearca sa o lasi in apa mai calie si apoi sa o lasi sa se scurga pe un umeras,cu ceva dedesubt,poate isi recapata lungimea.
Eu asa am procedat cu o rochie stricata de cineva si cat de cat s-a mai lungit.
Distractie placuta la nunta!
Te pupacesc!
Cu alte cuvinte, nu am fost femeie adevarata pana acum :)). Pentru ca e singura mea piesa vestimentara din dantela :D, achizitionata recent dupa cum am spus.
Da, asa am impresia ca e mai scurta fata de prima proba. O sa incerc s-o las asa cum ai zis tu, poate reusesc ceva. Multumesc frumos de sfat!
Te pup si eu Ela!
Esti superbississima 🙂 abia astept postarea despre nunta ta 🙂 pupici
I admire the cool aristocratic beauty of your face. I adore the feminine elegance of your high-heeled legs. I can’t resist the intense red of your lipstick. And I just love how irresistibly sexy you look in this dress.
Kisses and compliments from Denmark
E foarte frumoasa rochia! Tu o faci sa fie asa!
http://andreeadesign.wordpress.com/