bonprix

  • Black Cardigan Outfit

    Sper că vă regăsesc cu bine la început de 2021 și sper să aveți un an așa cum va doriți! Nu mă pricep eu la urări, dar am încercat, dat fiind faptul că este prima mea postare din acest an. Tematică fashion, deloc întâmplător și spun asta pentru că mi-am propus ca anul asta să mă axez mai mult pe asta. Nu știu de ce am simțit că vreau asta, dar o să încerc să fiu mai perseverentă și sper să îmi pun în practică toate ideile pe care le am….

  • Outfit de toamnă (nude & animal print)

    De curând mi-a ajuns comanda de la Bonprix de unde mi-am ales un outfit de toamnă și de cum am băgat-o în coș, m-am imaginat îmbrăcată așa prin pădure. Știu că în perioada asta e fascinantă natura, în pădure mai ales, unde toți copacii își schimbă culorile, scapă de frunze și se vede într-un mare fel. Din păcate n-am ajuns într-o pădure mare așa cum îmi doresc eu, dar chiar și asta de lângă noi din parc arată superb. Iar eu cu rochița mea animal prinț cred că m-am încadrat perfect. Părea mai degrabă o combinație de primăvară – toamnă, erau locuri verzi și proaspete și erau locuri colorate și uscate. M-am simțit foarte bine în scurta vizită pe care am făcut-o. Și am fost super confortabil îmbrăcată. Rochița este dintr-un material ușor elastic, are mâneci scurte, curea încorporată astfel încă să scot talia în evidență și este dintr-un material grosuț, perfect pentru toamnă. Pur și simplu o ador datorită modelului, dar și datorită cromaticii. Mai multe modele de rochii faine găsiți AICI. Am asortat-o la fix cu botinele crem pe care le-am luat în aceeași comandă. Îmi doream de mult timp un astfel de…

  • Little Black Dress

    Așa cum spuneam pe Instagram la una din pozele în Little Black Dress, am așteptat să se răcorească ca să o port și acum când s-a răcorit, nu o mai găsesc 😀 . Rar mi se întâmplă… Din pozele de pe site aș fi zis că e o rochie mai elegantă și probabil că și în…