Despre azi și despre Burgundy
M-am trezit cu febră musculară și mai obosită ca niciodată așa că n-am mai fost în stare să merg la sală de dimineață așa cum mi-am propus ieri. După prânz aveam de gând să fac un tort în formă de inimă (nah că mai sunt și eu romantică) dar m-am lovit de una-alta și a ieșit un Creme a la creme în tavă normală. Am scos puiul să se bălăcească o oră în raze de soare și am făcut o vizită la AriaEstetic. O să vă povestesc în curând de ce îl vizitez atât de des, pare dubios, nu? 😀
În realitate nuanțele sunt aproape identice, în poze rochia bate spre roșu iar gentuța și fularul spre roz fucshia :)). Ciudat.
La sfârșitul anului trecut am câștigat acel Challange la The Body Shop iar premiul a fost produse în valoare de 200 ron pe care le-am primit în această gentuța. L-am pus pe tata socru’ să îi dea găuri în părți, i-am băgat 2 inele și am atașat un lanț. Super simplu. O port cu mare drag, e chiar frumușică.








Eu de Valentin am primit trandafiri albastri, sunt superbi. 🙂 E prima oara cand primesc trandafiri albastri, pana acum jumatatea mea imi aducea tot timpul trandafiri rosii, dar de data aceasta s-a gandit sa fie mai putin traditional, m-a dat pe spate!
Foarte faina tinuta. 🙂
Vai ce frumos! Cred si eu ca te-a dat pe spate, eu nici nu-mi aduc aminte sa fi vazut in realitate trandafiri albastrii. Mi-ar placea sa ma bucur si eu de un buchetel sa stii :P.
Ms mult!
Ce zapada ai tu acolo in poze si ce soare a fost pe aici pe la mine :)) Mi se pare asa de ciudat 😛
Felicitari pentru castigarea competitiei The Body Shop, a fost foarte faina postarea ta intr-adevar, ma bucur tare mult ca tu ai fost castigatoarea. Ai facut minuni cu gentuta de cosmetice, jur ca nu mi-ar fi dat prin cap sa o transform intr-o poseta 😛 Arata foarte bine si prevad ca o vei purta foarte des.
Pupici, un weekend minunat iti doresc!!
Draga mea, pozele sunt de saptamana trecuta iar acolo unde m-am pozat e in afara orasului unde muntii de zapada se topesc mai greu decat in Bucuresti. Zilele astea au fost insorite si chiar 12 grade am vazut pe telefon, am tot iesit cu strumful meu mic. Sper sa vina primavara desi ma indoiesc. Sunt sigura ca ne mai asteapta un val de frig si ninsoare, nu stiu cum dar eu mereu am prezis bine :)).
Te pup si eu! Duminica faina!
ar fi super sa ne impartasesti si noua cum reusesti sa te organizezi asa de bine,incat sa le faci pe toate! sa ai grija de tine, sa bucataresti, sa te aranjezi, sa fii mama, sotie! super. ANCA COSTIN .
Cu greu reusesc, poate o sa fac o postare cu ceva detalii, ma mai gandesc. Nu e asa usor cum pare mai ales in perioada asta cand bebelusul devine copil si incepe sa fie mult mai activ.
Multumesc pentru comentariu!
si mie mi-ar placea o postare,avand in vedere ca mai am 2 luni si astept si eu o minune,tare sunt panicata de cum o sa le impart pe toate.pupici
iti sta tare bine ca deh, asa le sta bine blondelor in culoarea asta 🙂 😛
Hihi, esti tare simpatica Meg! Te pup tare!
Imi plac la nebunie ootd-urile tale, sunt foarte feminine..:)
Ma bucur tare mult Diana, iti multumesc!
superb totul, gentuta, cizmulitele,rochia! nice!
Astept si critici de la the best fashion dr :P.
Pupici
super arati! ai avut o zi minunata cu cei 2 baieti, nu? 🙂
Mm, sa zicem. M-am rasfatat putin la salon, am facut o prajiturica iar seara a fost meci, asa ca baietii mei s-au uitat la meci iar eu m-am bibilit prin baie :D.
Aham, rochita e cu tot cum maneci? Mie imi plac manecile :)) Si foarte tare ai transformat geanta 😀 Pupici, frumoaso!
Da, e cu tot cu maneci doar nu le puneam eu :)). Pai ce era sa fac cu gentuta, sa o tin pe post de bibelou? O port acum ca e frumusica.
Kiss!
Până să ne spui că aşa e modelul rochiţei, cu acele mânecuţe cel puţin interesante, aveam impresia că ai ales s-o porţi cu un bolero dantelat 🙂
Tare interesantă ideea de-a da utilitate acelei gentuţe, chiar arată foarte bine şi era păcat de ea să nu fie scoasă în lume ♥.
Rochiţa îţi vine foarte bine, iar guleraşul vine să sublinieze perfect trăsăturile chipului tău frumos 🙂
Weekend minunat, cu drag! 🙂
Cam asa se vede dar nu, nu e bolero ;)). Parca ii da un aer vintage dantela aia si chiar mi-ar fi placut sa fie detasabila, asa puteam s-o combin la mai multe tinute.
Ea pacat de gentuta sa o tin undeva degeaba cand e asa draguta si buna de purtat.
Multumesc tare mult, nu stiu cum ai timp sa pui atatea comentarii. Apreciez.
Pupici! Ms la fel!
Esti foarte frumoasa si imi place mult outfitul.
http://justanangel.net/
Multumesc frumos!
Like! E super rochita! si tu esti tare frumoasa! 😀
Eu am crezut ca e o rochita rosie completata de un bolero alb negru dantelat! Citind cele scrise, vazand-o pe site, mi-am revizuit parerile! :))
Are aer princiar rochita asta; o “umanizeaza” faptul ca e din bumbac! 🙂 Tu arati senzational, ca ochii flirteaza cu camera sau cu fotograful, nu stiu…dar e bine! 😀 Colaborare grozava la proiectul in care l-ai implicat pe tata socru! Al meu e antitalent, de-abia daca schimba un bec, noroc ca fiul a iesit priceput! :))
Nu vreau asta dar si eu cred ca mai vine o vantoasa, nu prea are cum sa-si imbrace primavara rochia pastelata de-acum! Too good to be true!
Te pupacesc, draga Fede!
Ilda
Lavender Thoughts
P.S. Hai, sa revii cu Aria Estetic…pentru matzele curioase! 😀
Si eu am crezut ca e un bolero peste rochita, foarte ingenioasa rochita… si super simpatica..ah, si initial cand am vazut pozele am crezut ca ai facut o escapada la munte :*
Minunata tinuta, simply lovely! Ai fost ingenioasa cu gentuta!
Ce frumoasa e rochita, I’m in looove!! Si gentuta e adorabila, se potriveste cu tinuta!