Tag Archive: fashion style

Ghete cu interior pufos şi cei mai fashion adidaşi ~ Reverse

Dacă mă urmăriți și pe Instagram înseamnă că știți deja despre noile mele încălțări de la REVERSE, un site descoperit recent. Am zis să vă povestesc mai detaliat aici și să pun și poze mai multe cu ce am luat pentru că mi-am ales o pereche de ghete de iarnă și două perechi de încălțări mai de primăvară. Comanda a venit neașteptat de repede, adică am comandat într-o zi și a doua zi până în prânz deja mă suna curierul. Fiecare pereche era în cutia ei și mari emoții am avut când am desfăcut-o pe fiecare în parte. Ghete îmblănite nu aveam și mi-am ales o pereche pe negru, aparent simple, cu șireturi și talpă groasă, ceva nou în pantofarul meu. Mă gândeam că poate vor fi incomozi cu talpa așa groasă, dar nici gând de așa ceva. Pe interior sunt blanoși deci foarte pufoși și asta m-a cucerit la ei de la prima purtare. I-am purtat pe zăpadă, pe umezeală și nu m-am udat, nu am simțit frig. Problema e că de când i-am luat nu mai vreau să port altceva. Dar într-o zi în care a fost mai soare și mai cald am purtat adidașii albi deși am zis că nu îi scot afară până la primăvară. Îmi doream de multă vreme model similar lor,… Read more >