De când suntem izolați, Eduard suferă că lipsește de la ora de spot, pentru că nu mai face baschet. Mi-e milă de el, dar când mă gândesc ce baschet face el la scoală, mi-e și mai milă. Au sala de sport în construcție de ani de zile și fac baschet….în clasă. Doamna lor aduce un coș și fiecare aruncă la el. Mi-a zis să îi iau un coș pentru acasă, dar nu se poate așa ceva. Daca stăteam la curte sigur îi luam. Am văzut pe Decathlon, unde am intrat să mă uit de echipament, niste cosuri de baschet interesante.
Au inclusiv pentru copiii până în 5 ani, coșuri reglabile, inel flexibil, plasă de baschet sau coș cu tot cu structură. Găsiți toate modelele posibile. Arată tare bine și chiar mă oftic că nu stăm la curte. M-aș fi jucat și eu, îmi plăcea mult baschetul când eram mică, jucam doar la scoală, dar jucam. Aveam o sală imensă și coșul ăla parcă era prins în ceruri, atât de înalt mi se părea. Dar când aveam de ales între baschet și handbal tot timpul alegeam să joc baschet. Ne cumpărase mami și minge specială pe care încă o mai avem.
M-am uitat și de mingi pe site și chiar m-am mirat să văd cât sunt de ieftine. Aveam senzația că sunt mai scumpe, dar nu. Chiar o să-i fac o surpriză lui Ed, acum că se apropie primăvara și o să ieșim mai des, sigur o avem ce face cu o minge de basket. Avem în parcul IOR câteva terenuri dotate cu coșuri, loc să avem. Și apropo de asta, am căutat pe net să văd unde aș putea să îl înscriu la cursuri, dacă tot zice într-una că îi place, și nu am găsit mai nimic. Mi-ar placea foarte mult să înceapă și el un sport. Studiile recente arată că sportul ajută enorm copiii în procesul de învățare, îi ajuta să fie mai disciplinați și îi ajuta bineînțeles fizic. Până îi găsesc eu un club potrivit și mai ales, aproape de noi, vreau să îl înveselesc cu o minge și cu un echipament.
Nici nu știam că e nevoie de protecții speciale atât la mâini cât și la picioare. Cotiere și genunchiere nu cred că mă arunc să îi iau acum, dar ghetele de #baschet sunt cam esențiale. Contează foarte mult cu ce ești încălțat, în orice fel de sport. Încălțămintea adecvata oferă un confort optim în timpul practicării și mai ales, siguranță. Am văzut că #DecathlonRomania au multe modele disponibile, sper să găsesc și numărul potrivit.
“Decathlon se concentrează pe modul în care poate oferi echipament sportiv la cel mai bun raport calitate – preț pentru minim 80 de sporturi. Iar ca să te convingi de asta, toate produsele au o garanție de doi ani de zile că tu să fii foarte mulțumit.”
Nici nu știam că există atâtea sporturi. Întâmplător, Ed are 2 costumații pe care i le-am luat anul trecut de ziua lui și abia aștept să îl văd pe teren îmbrăcat cu ele. Le-am luat puțin mai mari fară să vreau și anul ăsta sigur i se vor potrivi. Sunt faini și colanții de baschet de pe site, dar la cum îl știu eu pe el sunt sigură că nu ar purta. Nu îi plac chestiile mulate. Din fericire 😀 .
Maiourile arată tare bine. Îmi plac astea care mențin pielea uscată și asigură un confort termic.
“Echipamentul de baschet NBA de la Decathlon presupune o coletie specială de îmbrăcăminte și accesorii de bashet precum ghete pentru baschet, protecții, tricouri și maieuri de baschet NBA, șorturi termice, create prin colaborarea dintre Tarmak, gama proprie de produse pentru baschet de la Decathlon, împreună cu National Basketball Association.”
Când văd cât e de frumos afară îmi crește și mai mult #poftadesport și abia aștept să putem ieși mai des, să jucam baschet și ce mai vrea Ed.