Tag Archive: beauty

Cel mai lejer fond de ten – ARTISTRY HYDRA-V™

Înainte să intru pe site și să-i văd numele, mă gândeam să pun un titlu postării mele și primul cuvânt ce mi-a venit în minte a fost “lejer”. Da, “Cel mai lejer fond de ten”. Apoi când să-l caut pe domnul Artistry pe site, am văzut aceeași scurtă descriere în titlu și m-a bufnit râsul. Deci, chiar așa îl simt, cum spune producătorul că este. Am fost foarte încântată când am primit cele 3 sticluțe pentru că aveam nevoie în… Read more >

Măștile pentru față 7th Heaven ~ păreri

În urmă cu ceva timp cei de la 7th Heaven s-au gândit să îmi facă o surpriză și să-mi trimită câteva măști pentru față. Bineînțeles că m-am declarat deschisă pentru că știam măștile de pe vremea când brandul era sub alt nume și chiar îmi plăceau. Dar nu mă așteptam să îmi trimită pe lângă măști și-un borcan de smothie foarte simpatic și “fotogenic” și o carte super interesantă. Ca să nu mai zic că erau toate ambalate frumos într-o… Read more >

LET`S MASK! ~ măștile mele Pupa Milano

Parcă a trecut o veșnicie de când n-am mai scris pe blog, e mai bine de o lună de pauză neintenționată. Bănuiam că așa o să se întâmple și sincer nici nu știu dacă mai are rost să scriu, adică stau și mă întreb câți/câte mai citesc bloguri. NU o să-l închid niciodată, Doamne ferește, asta e oaza mea de liniște, are un loc special în sufletul meu și ar fi culmra să dau cu piciorul la atâta muncă depusă… Read more >

Pentru buze mate – I`M MATT ~ Pupa Milano (CONCURS)

Spre finalul anului trecut am fost cadorisită cu atâtea noutăți la capitolul de beauty că nu-mi încăpeam în piele de fericire. Printre aceste noutăți se numără și rujurile mate de la Pupa Milano ~ I`M MATT. Am primit câteva nuanțe pe care le-am pozat la vremea respectivă pe Insta-stories. Dacă mă urmăriți pe Instagram, puteți avea acces și la Insta-stories unde postez la cald aproape zilnic. M-am gândit să vă arăt 3 nuanțe pe care le-am încercat eu și 3… Read more >