Câştigă un parfum Sublime Nature TUBEROSE

“Scânteietoare petale albe ce poartă roua dimineţii. Un buchet floral de tuberoze preţioase, trezite de sărutul delicat al soarelui de dimineaţă. Un moment magic, sublim, ce trebuie preţuit, tradus într-un acord proaspăt şi delicat învăluit în bogăţia acordurilor lemnului de santal. Încapsulat într-o sticlă elegantă ce aduce un omagiu simplităţii şi frumuseţii naturii. Creat cu Tehnologia Sublime CO2. Exclusivist, luminos şi de o prospeţime încântătoare”parfum.oriflame.giveaway milk.and.honey.tuberose.oriflmaeDupă ce am primit cadou parfumul Sublime Nature Tuberose de la Oriflame, mi-am dat seama ce dor îmi era de ceva nou, iar mirosul lui m-a cucerit pe loc. E adevărat că unele amintiri le asociem cu un miros, așa că nu cred că am cum să uit unde și cu cine l-am testat prima dată. Este un parfum floral, deloc greu, foarte feminin și ușor de purtat. Spun asta pentru că la unele mirosuri grele eu fac un fel de alergie. Sticla este simplă dar elegantă, cu capac și etichetă aurie iar culoarea parfumului este verzulie, cât să te ducă cu gândul la roua dimineții. Mi-am adus aminte cât îmi plăceau tuberozele și cât de frumos știu ele să miroasă.
Dacă știți că vă plac și vreți să mirosiți ca și cum ați avea un buchet întreg în brațe, aveți ocazia să câștigați un parfum Sublime Nature Tuberose.
Am organizat concursul în colaborare cu Oriflame, iar în afară de acest parfum, se oferă și 20 de premii de consolare, 20 de creme “Milk and Honey Gold”, ediție specială.

Trebuie doar să completați chestionarul de mai jos (nu uitați să apăsați SUBMIT la final), să dați un share pe facebook la această postare (să fie PUBLIC) și să-mi lăsați linkul în comentariu.

 Concursul se desfășoară între 18 și 28 septembrie 2017.

CONCURS INCHEIAT!

Castigatoarea parfumului este Mihalcea Alina iar fetele care vor primi premiile de consolare, respectiv cate o crema, vor fi contactate de catre fetele de la Oriflame. Multumesc mult pentru participare!

Comments (95)

  1. Mihaela Grigoras
  2. popa alexandra gabriela
  3. Potolinca Petronela
  4. candrea nadia
  5. Corina Cosa
  6. banu elena
  7. Mona Cocoreanu

    Imi plac mult produsele Oriflame. Multumesc <3
    https://web.facebook.com/cocoreanu.mona/posts/1695227257154390

    Reply
  8. Padureanu Alina Mădălina
  9. Alexandrescu Corina
  10. munteanu corina
  11. Becheru adelina larisa
  12. Cibotariu Daniel
  13. Rotaru Gabriela Tatiana
  14. Aghinitei Maria
  15. Oltean Corina
  16. raileanu elena georgiana
  17. Maria Constantin
  18. Tantar Gheorghe
  19. Deaconu Daniela
  20. SMARANDACHE DANIELA
  21. Rosioru Marilena
  22. Suta Lavinia

    https://www.facebook.com/suta.lavinia/posts/10208154481379678
    Super concursul, tuberozele sunt printre preferatele mele!

    Reply
  23. Nicoleta Alexandra
  24. Ioana Gheorghita

    Buna! Apreciez produsele Oriflame,iar aroma tuberozelor este printre preferatele mele!
    share:https://www.facebook.com/ioana.a.gheorghita/posts/10214740524445914?pnref=story
    Multumesc!

    Reply
  25. Hermina Babau
  26. Dinu Florina Mădălina
  27. Bleotu Macrina
  28. ghelbere elena
  29. Hoban Alina

    Off
    Nu reusesc sa pun link-ul de distribuire, am distribuit concursul pe Facebook.
    Numele meu pe Facebook e Alina Hoban

    Reply
  30. Mustafa Filiz
  31. Lupu Nicoleta
  32. Carmen Miron
  33. Eryn Mustafa
  34. Natalia
  35. Madar maria

    Tuberoze ..florile mele preferate ..le ador

    Reply
  36. Adriana Ionica
  37. RADU Marilena
  38. Carmen
  39. Adyna_RADU
  40. Mihaela Veronica Pisau
  41. Raluca A

    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1527373373986907&id=100001427782921&fs=4&ref=bookmarks

    In copilărie primeam mereu tuberoze de la tata, la majorat am primit tuberoze de la prietenele mele. Ma leagă amintiri frumoase de florile astea. ??

    Reply
  42. Magdalena Alexandrescu
  43. ANDREEA MONICA COVALIU
  44. smarandache daniela

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *