Şampon & Balsam cu colagen activ pentru extra volum ~ Biotissima®

Când aud de volum mă activez instant și încă mai sper că o să descopăr produsul minune care îmi va dubla capul de atâta volum la păr. Glumesc, dar chiar tânjesc după produsele ce promit că oferă volum părului. Un păr sănătos, strălucitor, mătăsos și voluminos este visul tuturor femeilor. Din păcate, nu toate deținem un astfel de păr iar ăsta este motivul pentru care suntem mereu în căutarea de produse și metode noi de reparare și înfrumusețare a părului pe termen lung. De curând am aflat că unul dintre ingredientele „minune” este colagenul.

De câteva săptămâni folosesc 2 produse noi și în cele ce urmează vă voi povesti mai multe detalii despre ele: Șamponul și Balsamul cu colagen activ pentru extra volum de la Biotissima. De la brandul ăsta am mai folosit cândva o mască de față magnetică și o cremă de zi, produse care mi-au lăsat o impresie foarte bună, drept urmare am mers pe încredere și am zis că sigur șamponul și balsamul de la Biotissima vor fi pe placul meu. Pe lângă faptul că promit să ofere volum mai conțin și colagen, proteina cea mai abundentă din corpul uman și substanța care susține întregul corp.

3 motive pentru care colagenul este esențial sănătății părului:

  1. Colagenul reduce căderea părului

Spuneam mai sus despre colagen că este proteina cea mai abundentă din corpul uman, acesta fiind prezent în majoritatea țesuturilor corpului, inclusiv în păr. Este o componentă esențială pentru menținerea rezistenței și a elasticității părului, iar o reducere a cantității colagenului poate conduce la rupere și chiar la cădere în exces. Acest lucru este valabil mai ales cu înaintarea în vârstă, deoarece nivelul colagenului natural începe să scadă.
Colagenul ajută atât la reducerea daunelor provocate de radicalii liberi produși natural în organsim, cât și la susținerea foliculilor de păr, astfel încât un aport în plus de colagen va întări firele diminuând șansa de cădere. Prin menținerea calității foliculilor de păr, părul va continua să se regenereze și să crească în mod natural. Samponul cu colagen activ cu extra volum Biotissima®  promite să ofere toate aceste beneficii,: întărirea și fermitatea podoabei capilare, hidratarea de la rădăcină până la vârfuri, în timp ce va readuce echilibrul natural al scalpului.

Şampon cu colagen activ pentru extra volum Biotissima®
Colagenul, ingredientul activ care creează extra volum, este obținut din semințe de ovăz ce au proprietatea de a întări firul de păr, conferindu-i fermitate de la rădăcină până la vârfuri.
Rodia, urzica, uleiul de avocado si vitamina E întăresc și hidratează intens părul, fără a-l încărca.
Pantenolul are un efect anti-iritant care poate readuce scalpul la echilibrul sau natural.

INGREDIENTE

AQUA, COCO-GLUCOSIDE, SODIUM COCO-SULFATE, GLYCERIN, SODIUM CHLORIDE, HYDROLYZED CORN STARCH, BETA VULGARIS ROOT EXTRACT, PUNICA GRANATUM FRUIT EXTRACT, TEPHROSIA PURPUREA SEED EXTRACT, AVENA SATIVA KERNEL EXTRACT, URTICA DIOICA EXTRACT, PANTHENOL, SODIUM LACTATE, NIACINAMIDE, ALLANTOIN, PERSEA GRATISSIMA OIL, GLUCOSE, HYDROGENATED PALM GLYCERIDES CITRATE, TOCOPHEROL, LACTIC ACID, PARFUM, CITRIC ACID, GLYCERYL OLEATE, SODIUM PHYTATE, BUTYLENE GLYCOL, PROPYLENE GLYCOL, P-ANISIC ACID, ALCOHOL, SODIUM BENZOATE, GUAR HYDROXYPROPYLTRIMONIUM CHLORIDE, HEXYL SALICYLATE, GLYCOL DISTEARATE, PHENOXYETHANOL, POTASSIUM SORBATE.

Părerea mea:
E adevărat că în ultimele luni mi-a căzut părul foarte mult și l-am simțit mai rar ca niciodată, eu având deja părul rar, fir subțire și pisicos. Așa cum am spus, am folosit Șamponul cu colagen activ Biotissima în ultimele 3 săptămâni și nu m-a dezamăgit. În ultimul timp nu mai văd să îmi cadă așa de rău. În general îmi dau seama după perie și de cât de mult adun din duș după ce mă spăl pe cap. Observ după fiecare spălare un super volum la rădăcină, dar ca de obicei, mai mult de 2 zile la mine nu rezistă nici un volum. Sincer nici nu aș avea pretenția asta de la un șampon, până la urmă depinde și de glandele sebacee ce secretă sebum la rădăcină, nu doar de șampon. Are un miros plăcut, dar foarte puțin sesizabil și ce îmi place cel mai mult e că are pompiță și e și spornic (bidonașul are 500 ml). La fiecare spălare mă șamponez de 2 ori.

2. Colagenul oferă volum părului

Colagenul poate oferi un volum consistent părului. S-a descoperit că este capabil să lărgească diametrul firelor de păr, oferind părului un aspect bogat și sănătos. Balsamul cu colagen activ pentru extra volum Biotissima®, având tot colagenul ca ingredientul activ din compoziție, asigură volum vizibil mai mare firului de păr, oferind un efect de lifting natural fără să-l încarce. Extractele speciale naturale precum rodia, untul de shea, uleiul de avocado, pantenolul și vitamina E hrănesc părul în profunzime, oferă o strălucire intensă și un aspect mult mai sănătos.

INGREDIENTE

AQUA, CETEARYL ALCOHOL, CETYL ALCOHOL, GLYCERYL STEARATE CITRATE, GLYCERIN, COCO-CAPRYLATE, STEARAMIDOPROPYL DIMETHYLAMINE, PROPYLENE GLYCOL, BUTYROSPERMUM PARKII BUTTER, HYDROLYZED CORN STARCH, BETA VULGARIS ROOT EXTRACT, PUNICA GRANATUM FRUIT EXTRACT, TEPHROSIA PURPUREA SEED EXTRACT, AVENA SATIVA KERNEL EXTRACT, PERSEA GRATISSIMA OIL, PANTHENOL, SODIUM LACTATE, UREA, LACTIC ACID, LEVULINIC ACID, TOCOPHEROL, PARFUM, HYDROXYETHYLCELLULOSE, HYDROXYPROPYL OXIDIZED STARCH PG-TRIMONIUM CHLORIDE, BETAINE, XANTHAN GUM, SODIUM PHYTATE, STARCH HYDROXYPROPYLTRIMONIUM CHLORIDE, SODIUM CHLORIDE, BUTYLENE GLYCOL, CAPRYLYL GLYCOL, ETHYLHEXYLGLYCERIN, P-ANISIC ACID, ALCOHOL, PHENOXYETHANOL, HEXYL SALICYLATE.
Părerea mea:
Am folosit Balsamul cu colagen activ Biotissima după fiecare șamponare, dar doar pe vârfuri. Nu prea mă atrag balsamurile de păr pentru că am senzația că mă lasă fără păr și mereu le folosesc așa cu zgârcenie. Iar pe ăsta l-am folosit conștiincioasă doar pentru că știu că e bine să folosești și șamponul și balsamul din aceeași gamă dacă vrei să ai și rezultate. Are o consistență de balsam obișnuit și după ce îl aplic pare că descurcă instant părul și degetele mele trec cu mare ușurință prin el. Ce nu îmi place la el e că ..parcă nu miroase a nimic. Nu pot să spun că e deranjant, dar în general îmi plac produsele de păr care lasă și ceva miros plăcut în el.
La fel ca și șamponul, are pompiță și este foarte spornic (500 ml).
3. Colagenul influențează strălucirea părului
În stratul dermic al pielii, există glande sebacee. Glandele sebacee sunt fixate intern de partea superioară a fiecărui folicul de păr. Funcția lor este de a ajuta la păstrarea hidratatarii atât a părului, cât și a pielii. Acestea fac acest lucru secretând sebumul, un fel de materie grasă care lubrifiază firele de păr. Sebumul este apoi depus pe piele și astfel poate fi găsit pe păr. Acea haină specială este ceea ce face ca părul să strălucească atât de fermecător. 

Însă cel mai important lucru este echilibrul. Producția excesivă de sebum poate conduce la căderea excesivă a părului, dar producția redusă de sebum poate duce la un părul casant și lipsit de fermitate. Colagenul poate ajuta această întreagă funcție prin susținerea dermului și, prin urmare, funcția tuturor țesuturilor și glandelor din stratul dermic.

În continuare mi se îngrășa părul cam la 2 zile după splalare. Partea bună e că în perioada asta cât am folosit Șamponul și Balsamul cu colagen activ de la Biotissima (și încă le folosesc pentru că sunt măricele bidonașele), am rărit utilizarea samponului uscat, pe care îl consider cam nociv și nu am folosit deloc ondulatorul de păr. Din păcate pentru uscat folosesc feonul în continuare.
Și pentru că am ajuns la o vârstă în care înțeleg și văd altfel importanța unor lucruri, în viitorul apropiat o să apelez la colagen și sub formă de capsule. Și o să le comand tot de le siteul
lifecare unde apropo, șamponul și balsamul sunt în perioada asta la reducere 🙂 .

 Voi consumați colagen în vreun fel?
V-ar tenta Șamponul și Balsamul cu colagen activ pentru extra volum de la Biotissima?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *