Plecasem cu gândul să îmi iau o rochie și un sacou de la Poema și în final am plecat cu 2 rochii pentru că prima (cea roșie din postarea anterioară) era pe listă deja și a doua, s-a lipit de mine din cauza bulinelor, a materialului, a modelului. Efectiv nu m-am văzut fără ea. Este o rochie diafană, romantică, cu un decolteu adânc iar în talie se strânge cu o curea. Are jupă și fermoar într-o parte.
Mă vedeam alergând în ea cu pletele în vânt pe străduțele pietruite ale Italiei, cu acele clădiri vechi pe fundal ar fi ieșit cele mai retro-romantice imagini, dar…. las poftele în cui și mă mulțumesc cu Bucureștiul înflorit și rece. Am reușit în sfârșit să fac și eu poze cu magnolia, dar bineînțeles că nu au ieșit exact așa cum visam. Mai bag o fisă anul viitor. Magnoliile găsite, pentru că erau vreo 3-4 într-o curte, erau mult prea înalte, ar fi trebuit să mă urc cumva pe o mașină ca să fiu și eu la nivelul lor. Mă și imaginez 🙂 .
Cu alte cuvine, sunt foarte încântată de rochia cu buline de la Poema, pot să spun că îmi place mai mult decât cea roșie pentru că nu țipă pe mine, e ceva mai lejeră în partea de sus și are și curea pe care pot să o strâng cât vreau.
Vă las cu avalanșa de poze în rochia Poema și fug să mă bucur de ziua mea de Florii! 😆
Să aveți zile minunate și La mulți ani dacă purtați nume de floare!
Pe curând!