18 întâmplări din 2018

Am hotărât să scriu postarea asta mai mult pentru mine, pentru că mă lasă memoria și îmi place să mă pedepsesc când văd că nu mă țin de ce îmi propun să fac. Cum a fost anul trecut cu sala de sport, mi-am făcut abonament o singură lună și apoi pauză…. Nu mă condamn neapărat, pentru că nu a fost vorba de sedentarism voit, ci de lipsa timpului liber în mare parte. Așa că o să-mi notez public faptele și întâmplările cele mai remarcabile (pentru mine, evident) din 2018 și o să încerc să-mi fac un plan de atac pentru 2019. Am impresia că uneori, dacă pui negru pe alb și-ți exprimi dorința în public, se îndeplinește mai repede decât te aștepți. Iar eu, ca la fiecare început de an, am multe dorințe și o doză mare de optimism, nu știu de unde. Și chiar dacă multe nu mi-au ieșit în 2018, eu continui să sper. Îmi scria cineva ceva extrem de profund zilele trecute:

Visele nu se “termină”, nu se anulează. Oricând poți încerca.

Așadar, în 2018:

1. Am schimbat jobul. Parcă prin ianuarie circula pe insta Tagul cu 5 lucuri “Despre mine” și a ajuns și la mine. Printre cele 5 lucruri enumerate era și dorința arzătoare de a schimba jobul. Și am citit fraza aia de nenumărate ori și am vizionat-o tot de atâtea ori. Până când am luat taurul de coarne, am fost la câteva interviuri și în martie am început un nou serviciu. Asta a fost cea mai frumoasă și plăcută experiență din 2018.

2. Am scăpat de un mediu toxic. La general vorbind, locul unde trăiești sau unde îți desfășori activitatea de zi cu zi și oamenii de care ești înconjurat contează foarte mult. Contează să știi să ți-i alegi și să existe un echilibru între ele, pentru că toate astea au puterea să-ți influențeze viața: comportamentul, starea de spirit și chiar starea de sănătate. Poate sună puțin bizar ce zic eu aici, dar este un subiect delicat pe care aș vrea să îl dezvolt cândva pe YouTube. Ideea e ca mulți nu realizează că trăiesc într-un mediu toxic, până nu scapă de el. Am trăit-o pe pielea mea.

3. Mi-a scăzut apetitul pentru blog. Îmi era dor de scris, de multe ori deschideam seara laptopul și mă uităm prin el, în gol, lipsită de energie. Mă simțeam secată de idei și într-un final renunțam. Și în ritmul ăsta, am stagnat. Dar am reușit să profit de multe weekenduri petrecute acasă și să filmez când și când pentru YouTube.

4. Am prins mai mult curaj și am făcut mai multe clipuri pentru YouTube. Nimic nou, subiecte clasice. A fost mai mult ca un experiment, să văd ce audiență au în cazul meu și cam ce public am. În continuare clipul cu Thassos 2012 are cele mai multe vizionări și cel mai accesat clip din 2018 a fost “Ce se află în geanta mea“.

5. Am citit aproape 6 cărți. Pe a 6-a nu am terminat-o. Nu e un număr mirobolant, dar pentru mine înseamnă ceva. M-am oprit din citit undeva prin iunie. Scopul a fost stabilit din ianuarie și era o carte pe lună. Însă din iulie am încetat să fac asta în favoarea unei limbi străine. Mi s-a deschis apetitul și de atunci timpul alocat lecturii a devenit timp pentru studiu de limbă.

6. Am început să studiez o limbă străină. O limbă frumoasă, aparent ușoară și pentru că m-am lovit de ea de nenumărate ori la serviciu, am dezvoltat o pasiune. Multe cuvinte le știam deja, poate chiar propoziții și expresii. Și totuși nu este atât de ușoară și este o provocare pentru mine.

7. Am fost la țară de Paște. Unele activități sunt ca un pansament pe rană. A doua zi de Paște am fost la țară unde am copilărit. Locul ăla special care mă încarcă cu o energie pozitivă de fiecare dată când mergem. Mulți ani am avut rețineri și nu îmi mai doream să merg și dacă ajungeam acolo, parcă era totul trist și gri. Acum e altfel, e un fel de împăcare și resemnare după vreo 15 ani de casă pustie. Bunica nu mai trăiește, dar locul parcă a mai înviat.

8. M-am tuns scurt. Trecuseră 2 ani jumate de când m-am tuns ultima dată și iar m-a apucat cheful. Bob lung am vrut, bob lung am. I love it!

9. M-am îngrășat 2 kg. Știu, o să ziceți “dar unde se văd alea?” , “exagerezi”. Toată lumea zice același lucru, dar se văd în oglinda mea și mai ales, se simt la pantaloni :mrgreen: .

10. Am fost la mare la noi o săptămână. Pentru prima dată am stat la marea noastră așa de mult. Nu pot să spun că mi-a displăcut, dar nu a fost nici de nota 10. Confortul și mâncarea au fost foarte bune, dar plaja, marea…nu prea.

11. Nu am ieșit deloc din țară. Din nefericire… nu am zburat deloc, niciunde… Dar m-am bucurat să urc pe munte pentru prima dată și să vizitez Vulcanii Noroioși.

12. Am stat internată 4 zile. În decembrie Ed a contactat gripa A și am fost nevoiți să suferim câteva zile în spital. O experiență foarte neplăcută care ne-a cam dat planurile de sărbători peste cap.

13. Am pierdut prietenii. Se mai întâmplă, e firesc. Eu sunt gemeni, o fire prietenoasă, comunicativă și uneori prea vorbăreață. Iar când mă îndepărtez de cineva cu siguranță nu o fac fără motiv. Nu sufar, timpul le vindeca pe toate si nu uit niciodata ca nimic nu e intamplator.

14. Mi-am făcut prieteni noi. Da, noul job a venit și cu prieteni noi la pachet și asta mă bucură foarte mult.

15. Am făcut infecție urinară de vreo 4 ori. A fost horror. Înainte să fiu însărcinată nu am avut în viața mea infecție urinară, apoi după ce am născut au început să tot apără și anul trecut a fost record. Am testat toate antibioticele posibile…Până la urmă cred că m-am vindecat pe bază de naturiste.

16. Am ajuns la mormânt la tata. Știu că sună straniu și trist, dar pe 28 decembrie a făcut 4 ani de când a închis ochii pentru totdeauna, am ajuns să-i aprind o lumânare, alături de fratele meu. Nu e o realizare, nu e o bucurie, dar e o împăcare, o liniște sufletească…

17. Am descoperit fire albe în cap. Am fost puțin șocată, dar mi-a trecut repede. Mi-am dat seama, că blondă fiind, nu se văd așa rău. În plus, era de așteptat nah, am trecut de 30…

18. O singură lună de sală. Sunt așa de dezamăgită de lucurul ăsta. O singură lună am reușit să merg la sală și îmi pare atât de rău. Iubesc sportul, îmi place să merg la sală, dar stau foarte prost cu timpul.

A mai rămas cineva cu mine până aici? Dacă da, să lăsăm trecutul și să continuăm cu viitorul. După cum se observă, am notat și bune și rele, pentru că toate fac parte din viața noastră și toate au un rol. Nu e totul roz, nu e totul așa de frumos cum e pe Instagram în poze.

Și pentru că 2018 nu a fost cu prea mulți fluturi în stomac, pentru 2019 o să încerc să-i cresc eu 😆 . Cum sună asta. Nu știu de unde mi-a venit, mi-am imaginat un stol de fluturi colorați și apoi mi-a zburat mintea la o târnă de omide 🙂 .

…to be continued.

Dar mi-ar plăcea să-mi scrieți în comentarii ce amprente a lăsat 2018 în viața voastră.

PS: Ce parere aveti despre aceasta fusta?

Comments (11)

  1. Loredana

    Buna Fede,eu sunt curioasa ce limba straina inveti? singura?de pe vreun site? as vrea si eu detalii,ca si eu vreau sa mai invat o limba straina…multumesc,si sper ca 2019 sa-ti aduca ceea ce-ti doresti :*

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Multumesc, Loredana! Asa sa fie, sa avem un 2019 de vis!
      Legat de limba, intentionat nu am mentionat-o cu gandul ca o sa vorbesc despre ea pe YouTube. Este mult de povestit, dar da, invat singura. Mi-am luat doar cateva materiale, dar de baza este telefonul.
      Pupici

      Reply
  2. Dorina

    Felicitari, Fede! Ma bucur mult ca ai reusit sa schimbi job-ul si ca esti multumita acum.
    Mult succes cu Youtube-ul si cu toate proiectele in 2019! <3
    Sa ai un an plin de impliniri!

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Multumesc mult, Dorina!! Asa sa fie!! Sa avem un 2019 mi-nu-nat! 😀

      Reply
  3. Alexandra

    Pentru mine anul 2018 este anul piticuței. Este anul in care am botezat-o , in care am descoperit-o și ne-am bucurat de micile ei reușite, anul noptilor nedormite și al primei aniversari. 2018 este despre bucuria de a deveni nași,despre mai multe vizite la părinți, despre aranjarea căsuței și despre redescoperirea unei vechi pasiuni, handbalul. Din păcate 2018 este și anul in care am pierdut-o pe bunica. Cam așa s-ar rezuma pentru mine 2018.

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Off, cu bune, cu rele, ai avut un 2018 incarcat de sentimente. Imi pare rau pentru bunica ta!
      Mi-e tare dor de bebeluseala, a fost o perioada superba plina de emotii si bucurie. Sa va bucurati in continuare de piticuta voastra si sa aveti un minunat!

      Reply
  4. Lavinia Suta

    Am fost în doua excursii: la mare în Cipru, în luna mai, apoi la Budapesta la sfârșitul lui noiembrie.
    Am început o noua relație <3 și sunt foarte fericita.
    Dar din păcate am avut parte și de evenimente triste…a murit bunicul meu 🙁
    Îți urez succes pe toate planurile și sa realizezi cat mai mult din ce îți propui!

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Off, de ce trebuie sa se intample asta nu stiu. Ceva ne incearca, cand momente de bucurie, cand de tristete. Trebuie sa le luam ca pe niste lectii de viata, din toate avem ceva de invatat.
      Dar ma bucur ca te-ai plimbat, am fost in Cipru si m-am indragostit de insula aia. In Budapesta am fost doar in trecere, a fost prima mea iesire din tara, dar mi-ar placea sa ajung sa vizitez mai mult din ea, am vazut in poze cat de superba este acum.
      Mult succes si tie! Pupici

      Reply
  5. Loredana

    Am citit cu interes cum a fost anul 2018 pentru tine…pentru ca stiam ca ai avut parte de cateva reusite, in rest…nu stiam mai nimic.
    Ma bucur ca ti-ai schimbat jobul si ca iti place mult ce faci. Mult succes!
    Urmeaza si la mine…sper…sper sa fie de bun augur si mult mai bine.
    Ma bucur ca ai scapat de un mediu toxic…chiar e super important in ce cercuri ne invartim, cu cine ne imprietenim, unde locuim si altele asemanatoare. Observ si eu la mine diferente de trairi, de sentimente…in functie de unde si cu cine merg…
    Fire albe am si eu, stai linistita. E normal. Nu te stresa.
    Cat despre carti…nici despre asta nu te stresa ca nu sunt mai multe, asa cum ti-ai propus. E ok si doar 6!
    Nu pune presiune pe tine, bucura-te de ce ai si continua sa faci ce iti aduce bucurie!
    Un an frumos si linistit! Te pup, Fede!

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Multumesc mult, Lore!! Am vazut ca iti schimbi jobul si chiar m-am mirat. Credeam ca esti multumita de cel din prezent. Sper sa ai noroc si sa gasesti ce ti se potriveste!
      Da, mediul toxic ne omoara incet si sigur. Si e trist ca multi nu realizeaza cand traiesc intr-un astfel de mediu, nu isi dau seama cum si cat ii afecteaza din multe puncte de vedere.
      Un an frumos si tie, sa ne revedem cu bine!!

      Reply
  6. Pingback: 19 treburi din 2019 - FEDEROVA

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *