Când soarele apune…

Cele mai frumoase apusuri de soare de care îmi aduc aminte au fost cele pe care le-am trăit în vacanțele de vară la bunica. Îmi plăcea la nebunie să privesc cum intră soarele după deal puțin câte puțin și ce culoare strălucitoare și de foc poate să capate. În ochii mei de copil era un spectacol de care mă bucuram minute minute în șir. Nu cred că știam să mă uit la ceas și nici zilele săptămânii probabil că nu le stăpâneam bine, dar soarele era un punct de reper pentru mine. Știam că imediat ce intră după deal, apare autobuzul din care ar putea să coboare și mami. De cele mai multe ori nu cobora…și așa începea tristețea nopții. Parcă și acum îmi dau lacrimile când îmi aduc aminte cât sufeream după ea. Noptiile de vară erau lungi și de cele mai multe ori urâte și înspăimântătoare. Nu suportam întunericul nopții, avem oroare de toate zgomotele din noapte. Auzeam cum foșnesc plopii la fântâna de la sute de m distanță de noi, auzeam pașii unei pisici pe țiglă iar noi nici nu aveam pisică. Ca să nu mai vorbesc de noptiile în care începea vreo furtună și nu doar că se auzea groaznic, dar și casa era de groază când se lumina de la fulgere. Acum mă amuz, dar atunci era jale. Mă băgam sub plapuma din lînă și nu mai ieșeam până dimineața.
Și când venea dimineața…dormeam cel mai profund și cel mai bine. Până mă trezea bunica mea să o ajut la treburi.

De la bloc de la mami nu am văzut niciodată apusuri, nu au cum să se vadă din cauza poziției.
Apoi am crescut și mi-am dorit să văd cum soarele apune în mare, așa cum se vedea în serialul preferat al bunicii – Sunset Beach. Nu cred că o să ajung eu vreodată acolo unde s-a filmat în California, dar imaginea de final cu pontonul și apusul într-o mare atât de liniștită, o să rămână veșnic imprimată în mintea mea. La fel și melodia.

Între timp s-a terminat cu vacanțele la țară la bunica și-am văzut și o mare în realitate. Dar cel mai fain apus în mare am văzut în 2012 în Thassos. A fost…fără cuvinte.  Cum reușește natura câteodată, să ne lase muți.
Weekendul trecut am făcut pozele astea undeva în afara Bucureștiului, chitită pe apus. Știam că nu e mare priveliște sau locație de poze, dar eram sigură că soarele va fi ingredientul perfect. Și așa a și fost. Fără el n-ar fi ieșit nimic la fel. Ador lumina aia, astea sunt genul de poze care îmi plac mie. Desigur, ar fi fost și mai frumos dacă era o casă veche, o ruină pe lângă, dar n-am avut de unde să le scot. Știți că sunt gemeni, nu? 😆 Veșnic nemulțumită, am mai zis.
De apus în sine cred că m-am bucurat mai mult privind la poze decât în realitate. În mintea mea era un suspans continuu. Vedeam cum apune soarele și mă gândeam cum va fi noaptea aia? Va face Ed febră din nou? Să mergem la urgențe?
Acum e totul relativ bine.
În poze am purtat o rochie pe care am primit-o acum câteva luni. Comandată de pe AMICLUBWEAR. Am purtat-o la o ocazie specială și mă simt foarte bine în ea. Îmi place că e așa diafană și nu mă simt că deloc încorsetată în ea. Și are și mult verdee 😀 . Pe sub are o dublură neagră pe care am zis că o mai scurtez și am uitat. Next time. Iar în picioare port cele mai simple și comode sandale de pe BONPRIX.

Voi când v-ați bucurat ultima dată de un apus de soare? 😆 

Comments (2)

  1. Simona Nemtanu

    Direct la suflet <3

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Da, cam asa. Natura ne inspira 😀

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *