Jurnal de început de iulie…

La o poză pe Instagram întrebasem “ce faceți voi cât stați cu masca pe față” și cineva mi-a răspuns: “scriu în jurnal“. În momentul ăla ceva s-a mișcat în mine și am simțit cum mă cuprind amintiri din copilărie și emoții. Am scris câteva jurnale pe care i le-am dat unei prietene de frică să nu mi le vadă mami. Am rămas doar cu două. Și tare mult mi-ar plăcea să le revăd pe celelalte. Și cred că odată cu ele i-am dat și o cutie plină de scrisori, pentru că nu le mai găsesc. Corespondam cu prietenele mele din vacanțele de la bunica, care stăteau în orașe diferite. Cât mă străduiam să scriu cât mai frumos, să desenez ceva, să lipesc poze din reviste. Scrisorile noastre păreau pagini de reviste. Povesteam fel și fel de gânduri și vise și parcă nu îmi vine să cred că am trăit o așa perioadă.
Așa mi s-a făcut poftă să scriu postarea asta de tip jurnal, să povestesc ce-am făcut duminică și cum am început luna iulie, o lună care mă îngheață când îi văd poziția în calendar. Cum de a zburat așa repede timpul, cum de suntem deja în a doua jumătate a anului?…………………………………………………………………………………..

Ca în fiecare duminică, m-am trezit greu, obosită și cu chef de lenevit iar vremea se anunțase perfectă pentru asta. Numai că avem planuri și trebuia să fug să mă văd cu 2 prietene la cafea în Centrul Vechi al Bucureștiului, zonă de care mă las fermecată de câte ori o traversez. Ador străzile alea când e mai puțină aglomerație, ador să admir clădirile vechi pline de farmec și istorie; nici nu vreau să mă gândesc ce ar povesti dacă ar putea vorbi. Arhitectura arată incredibil și tot timpul mă lasă mută. Prietenele mele îmi spun mereu că eu trebuia să mă nasc în altă epocă, nu doar pentru că îmi place să casc ochii după clădiri vechi, dar și când vine vorba de vestimentație.
Și cum căutam noi o cafenea cochetă cu iz franțuzesc, ne-am trezit la Caffeol, o locație ce servește niște borcane spectaculoase de băuturi desert ce conțin topinguri de ciocolată, caramel, cocos, dar și bomboane, covrigei, înghețată și alte nebunii. Am stat și ne-am înfruptat cu acele bombe calorice și-am pornit la pas apoi. Eu plecasem cu umbrela în dotare și chiar începuse să picure la un moment dat. Mă și imaginam pozând în ploaie cu umbrela mea îmbulinată, spre disperarea prietenelor mele 😀 .
Ca printr-o minune a ieșit soarele și când să mă bucur de plimbare m-am trezit cu o baretă ruptă la sanda. Una din perechile mele preferate chiar. Dar vai ce motiv de shopping și oare ce era în raza noastră? H&M. Am intrat repede, am găsit o pereche de sandale la reducere, un model pe care chiar mi-l doream. Nu am mai avut așa șenile de ani de zile și deși nu am nevoie să mă cocoț, îmi era dor de genul ăsta de încălțări. Și probând și alte chestii la cabină, pentru că nu se putea altfel, am constat că sandalele mele mă părăsesc definitiv și încă o baretă a plesnit. Așa că am și încălțat perechea ce tocmai o cumpărasem. Și ca să mai am un accesoriu portocaliu, mi-am luat și-un colier din mărgeluțe mici. Prietenele mele, nu doar că au cedat dorinței mele de a avea poze cu umbrela, dar au încercat să-mi schimbe și lookul. Una îmi punea colierul și îmi scotea cerceii, alta îmi făcea moț 😆 . M-am simțit cam răsfățată ce-i drept dar a fost chiar funny.
Am purtat o fustă ce are ca imprimeu clape de pian pe care am comandat-o de pe FashioMia în urmă cu 2 luni. Nici nu mă așteptam să o mai primesc sincer. Nu știu de ce mi-au venit 2 colete diferite la distanță destul de mare. Să nu fi fost pe stoc atunci când am comandat-o!? La asta nu m-am gândit.
E foarte subțire și destul de transparentă, dar pentru că e și destul de creață, nu se vede cam nimic prin ea. Se călca foarte ușor fiind dintr-un material sintetic.
Revenind la duminică, am ajuns acasă frântă pentru că nu-i tocmai ușor să te plimbi prin centrul vechi așa cocoțată. Și deși eram foarte încântată de noile mele sandale ușoare ca pluta, m-au enervat de nu-mi vine să le mai port deloc. Pentru că DA, deja, am bătături la degetele mari.
Am terminat ziua târziu în noapte ascultând la nesfârșit Ami – “Somnul nu mă ia” și-am încărcat în sfârșit și-un clip pe Youtube. Încet încet mă apropi de 1000 de abonați și sunt în culmea fericirii. ABIA aștept să vină weekendul și să filmez din nou.

Și apropo de fusta pian, azi m-am trezit cu un al colet cu aceeași fustă în el. Am rămas mască. Chiar nu înțeleg ce s-a întâmplat. Oricum ideea e că am 2 fuste la fel și vreau să ofer una cadou. Este mărimea M, dar eu zic că ar fi potrivită măsurii 36 și 38. Și chiar și pentru cine poartă 40, dacă talia e mai subțirică.

Trebuie doar să dați un share PUBLIC pe facebook la postare să-mi lăsați un comentariu mai jos cu link către orice produs de pe FashionMia, ceva ce vă place sau vă reprezintă. Anunț câștigătoarea marți pe 10.07.

Pe curând!

Comments (38)

  1. Simplement Lui

    A superb piano outfit and great pictures!

    https://4highheelsfans.wordpress.com/2018/06/29/the-clash/

    Reply
  2. Aura

    ..”spre disperarea prietenelor mele” 🤣🤣🤣🤣🤣🤣..mi a placut fraza asta 😍
    You know we love you anyway ❤❣

    Reply
  3. Deaconu daniela

    https://www.fashionmia.com/Products/spaghetti-strap-printed-maxi-dress-213427.html
    Te pup Multumim
    Iar ce sa zic de fusta mi se pare geniala și foarte Interesanta 😘😍

    Reply
  4. Rebecca mihaela Caragea
  5. Tanasa Lazărescu Ramona
  6. Tanasa Lazarescu Ramona
  7. Iordache elena
  8. Diana Ionela

    Mie îmi place această bluză: https://www.fashionmia.com/Products/spring-cotton-women-surplice-plain-bell-sleeve-long-sleeve-blouses-219990.html
    Kaki este una din culorile mele preferate <3

    Reply
  9. Mustafa Filiz
  10. Nicoleta Pahonea
  11. Anda Gabriela Moc

    https://www.fashionmia.com/Products/surplice-belt-printed-maxi-dress-219659.html?color=black
    Este geniala aceasta rochie! Te admir pentru stapanirea de sine…pe mine ma apucau nervii daca mi se rupeau sandalele…e chestie de temperament…nu am intrat niciodata intr un Cafeol ca de cand ma stiu ma lupt cu kilogramele! Pupici dulci!

    Reply
  12. Mirela-Liliana Ion

    Acum descopar acest site si lucrurile frumoase care se afla aici;in primul rand m-am delectat cu rochiile,sunt superbe,nici nu stiu care ar fi preferata mea,sa zicem ca una dintre preferate este aceasta : https://www.fashionmia.com/Products/summer-vintage-v-neck-floral-printed-skater-dress-189159.html
    Cat despre fusta pian,imi place si ea la nebunie,imi place foarte mult stilul tau !!
    O zi excelenta iti doresc !!

    Reply
  13. Oana Maria

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *