Ce să dăruiești și ce să NU dăruiești în zilele astea

Indiferent că țineți cont sau nu de 14 februarie sau de Ziua de Dragobete, urmează oricum 1 și 8 Martie și de cadouri tot nu scăpați. De primit sau de dat, cu drag sau din obligație, n-ai ce să faci, se întâmplă 😆 .
Eu m-am gândit să notez câteva sugestii drăguțe și în același timp să-mi exprim și dorințele ascunse. Nu îmi aduc aminte să fi primit vreodată în dar ceva nasol, dar am auzit diverse discuții despre cadouri nepotrivite și am zis că un sfat cu “ASA NU”, nu ar strica.
Aud des “nu știu ce să cumpăr cadou”, dar să nu uităm că o FEMEIE (că e mamă, soacră, amantă, soră, vecină, soția, profa, nu contează) nu are NICIODATĂ suficiente genți și parfumuri. Desigur, lucrurile devin complicate când te apuci să alegi pentru că nah, uneori nu ai de unde să știi gusturile și e posibil s-o dai ca nuca în perete.
Eu de exemplu, sunt conștientă că am prea multe parfumuri și nu e cazul să mai cumpăr, dar în continuare vânez reducerile de pe anumite site-uri și parcă îmi doresc ceva nou la fiecare trecere de anotimp. Colajul de mai jos conține lista mea de dorințe 😀  și dacă vă surâde ceva, le găsiți AICI.

Reduceri bune la parfumuri găsiți și pe emag, dacă aveți punct de ridicare lângă voi, e o variantă bună. Eu mi-am luat parfum de la ei și este original.
SFATUL MEU: Dacă alegi să dăruiești un parfum, alege întotdeauna unul scump și dacă nu cunoști gusturile persoanei căreia vrei să i-l dăruiești, nu te avânta în arome puternice, analizează bine testerele din parfumerii. Sau…cumpără ceva ce știi că ți-a plăcut ție și ai primit nenumărate complimente vis-à-vis de miros.

Dacă vi se pare prea puțin un parfum, puteți să alegeți un set ce conține și parfumul. Femeile în general iubesc cutiile frumoase și mai ales seturile de beauty. Două variante atrăgătoare zodiei gemeni 😀 , vedeți mai jos. Setul de la Victoria`s Secret l-am primit deja anul trecut și chiar m-am bucurat. Setul ALIEN pare să fie la fel de simpatic, deși personal, aș prefer doar parfumul 😆 .
Apoi, avem de ales dintre nenumărate genți și “cataloage de genti”. O femeie va fi întotdeauna impresionată de o geantă pentru că o geantă nouă îți trezește imaginația în materie de ținute și te înveselește. Ca să nu mai zic că în prima lună, e totul în ordine în interior și ești mult mai organizată. Acum vorbesc de mine, de fapt 🙂 .
SFATUL MEU: Când dăruiești o geantă, indicat e să alegi una UTILĂ în primul rând, adică spațioasă, nu plic de 10cm. Și cât mai VERSATILĂ, într-o nuanță plăcută și ușor de asortat, fără briz-briz-uri sau alte zorzoane.
Nu e musai să fie una scumpă sau de firmă, ci una de calitate și prezentabilă.Pe elefant am găsit frumoasele modele de mai sus și momentan au reduceri de la 30%.

La capitolul cosmetice nu știu dacă m-aș baga, depinde și de omul căruia vrei să-i dăruiești acel ceva. Eu știu că dacă vreau să-i fac un cadou mamei, de exemplu, un produs cosmetic sau un articol vestimentar ar bucura-o și cum îi cunosc gusturile, nu mi-ar fi deloc greu să aleg ceva.
Și dacă tot veni vorba de articole vestimentare, zilele trecute am trimit un mesaj cu “TRANSPORT GRATUIT”, apoi am văzut site-ul cu pricina și imediat am și intrat să văd ce-i nou. Mi-am băgat în coș câte ceva și am și plasat comanda. Îmi plac produsele de pe Bonprix și abia aștept să-mi ajungă coletul. Ca și sugestie pentru voi, de ținută de primăvară, am ales o pereche de pantaloni din imitație de piele, burgundy, maiou cu dantelă, botine negre, geantă simplă și o jachetă subțire florală gen halat, pe care o ador.SFATUL MEU: Iarăși, dacă nu cunoașteți omul bine, nu vă aventurați să-i cumpărați cadou ceva de îmbrăcat. Dacă e vorba de iubită, soție, amantă, puteți să alegeți o lenjerie intimă de calitate, dar și aici e cu dus-întors. Dacă e pudică, sau are câteva kg în plus, e posbil să se simtă obligată să poarte ceva ce nu e confortabil pentru ea și-atunci nu-i bine.
Dacă e vorba de mamă, soră, prietenă bună, aș sugera o lenjerie modelatoare. Nu întotdeauna arată ea sexi, dar în anumite situații este salvatoare și face minuni. Vedeți AICI câteva sugestii. Eu am câteva piese de pe Bonprix și sunt super încântată de ele.

Și ca să-mi strecor subtil de tot o dorință ascunsă, sugerez și o carte bună de dăruit.  AICI găsesc mereu cele mai bune prețuri iar acum au REDUCERI maricele. Eu mă bucur întotdeauna când primesc o carte cadou. Cartea pe care am primit-o anul trecut de 1 martie o citesc abia acum, mai am câteva pagini și-o termin. Și abia aștept să rămân fără “stoc” și să-mi cumpăr ceva nou.
Visez la “Fashion and Versailles”, care e mai mult decât o carte, dar e așa de scumpă că rămâne la capitolul vise mult timp. Am văzut-o pe OKIAN cu coperta asta de mai jos, dar acum se găsește cu altă copertă. Asta pe care am salvat-o eu la momentul respectiv rămâne preferata mea. Un așa taboul de-aș avea, l-aș privi încontinuu.SFATUL MEU: Se “poartă” cărțile pentru dezvoltare personală, dar eu mi-aș arunca un ochi și peste marii contemporani sau ceva mai modern. DAR nu dăruiți o carte unei personae care NU citește. E posibil să se simtă jignită și … nemulțumită și e și păcat de carte, care sigur va sfârși undeva uitată, nedeschisă.

Pentru seturi ceva mai selecte și elegante în cutii absolut superbe, nu uitați de Bottega Verde și de SABON, care propune pentru mărțișor niște seturi de mini produse. Cu siguranță vor cuceri femeia, indiferente de mofturile ei :-D.

Să-mi spuneți ce ați vrea să primiți cadou și ce vreți să dăruiți femeilor din viața voastră. Și apropo, urmăriți contul meu de INSTAGRAM, pentru că voi organiza un concurs simpatic cât de curând 😀 .

Spor la cumpărături!
Pe curând!

Comments (3)

  1. Corina Cosa

    Mamei mele ii daruiesc la aproape toate sarbatorile posibile parfum si seturi de creme . pentru ca stiu ca ii plac . Surorii mele ii fac cadou Bvlgari , pentru ca e indragostita de acest brand. Prietenei mele cea mai buna ii cumpar de la Loccitane sau Yves Rocher . Iar eu ?? am vazut aici la tine …hmmm .. ador Prada si Dolce & Gabbana -Light blue . De genti , accesorii si alte cele …ma opresc ..:)) ca iti umplu pagina :)))

    Reply
  2. Deratizare Bucuresti

    Mie hainele mi se par cele mai nepotrivite cadouri pentru 1 si 8 martie, e greu sa gasesti ceva potrivit pentru o alta persoana si mai ales ceva care sa-i placa la nebunie. PArfumurile mi se par intotdeauna o idee buna si intr-un fel, daca alegi unul dulceag, poti spune si ca vesteste venirea primaverii.

    Reply
    1. Federova (Post author)

      E cu dus-intors si cu hainele si cu parfumurile, cred ca depinde de cat de bine cunosti persoana respectiva. Ca poate nu suporta parfumurile dulci, poate nici nu foloseste, sau poate adora sa primeasca haine, sau nu stiu…de-asta zic ca depinde de cat de bine o cunosti.

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *