Pampering Hair: Wella Professional & Phyto Volume

Îmi place să încerc produse pentru păr și cum la ultimul eveniment din 2017 ~ #BBloggerSecretSanta am primit o mică serie, am zis să încep cu cele mici și simpatice. Am mai încercat produse de la Wella Professional în trecut și îmi aduc aminte cu drag de ele, s-au înțeles bine cu părul meu pisicos și lipsit de volum. Nu pot să spun că nu sunt adepta produselor profesionale, dar poate că mi-e mai la îndemână să cumpăr ceva din comerț decât să stau să comand ceva sau să merg la nu-știu ce magazin special pentru un anumit brand. Sunt mai comodă, să zicem, dar dacă primesc ceva “preofesional”, îl folosesc cu mare drag și poftă.

Șamponul reparator Wella Professional Fusion Intense Repair are o formulă inovatoare și este conceput pentru părul deteriorat, sensibil, casant și fragil.
“Penetrează structura fibrei capilare și o repară în profunzime, infuzând-o cu ingrediente benefice precum lipide și aminoacizi din mătase. Curăță cu blândețe lăsând părul proaspăt, nedet, elastic și protejat împotriva ruperii timp îndelungat.”
Se prezintă ca un șampon normal dacă stau să mă gândesc la consistență și ce la efecte are. Dar nici nu ar fi putut să mă impresioneze în mod special, dat fiind faptul că am avut o variantă mică de produs, care abia mi-a ajuns pentru 2 spălări. Am ținut neapărat să scriu despre ele pentru că am folosit șamponul, masca și sprayul Phyto și împreună au reușit să îmi schimbe textura părului. Adică pur și simplu am sesizat o diferență.

Masca Reparatoare Fusion Intense Repair este o mască luxurioanta, concepută, ca și șamponul, pentru părul deteriorat, sensibil, casant și fragil. “Penetrează structura fibrei capilare și o repară în profunzime. Părul devine moale, neted, disciplinat, ușor de descurcat și mult mai rezistent la ruperea cauzată de pieptănat sau alte acțiuni mecanice.”
Îmi place cum rămâne părul de moale. Indiferent că este mască sau balsam de păr, eu prefer să le aplic de la jumate în jos și evit cât pot rădăcina și partea de lângă, pentru că am părul foarte fin și moale și mi se îngrașă destul e repede.
Șamponul și Masca Fusion Intense Repair Wella Professional au un miros similar și foarte subtil. Mi-a plăcut cum s-a comportat părul în urma folosirii celor 2 produse, dar la uscare am folosit și sprayul Phyto pentru volum, Phytovolume Actif.

Phyto este un brand de cosmetice, fondat în 1967 de către stilistul și vizionarul francez-Patrick Alès. Am făcut cunoștință cu produsele Phyto în urmă cu câțiva ani și țin minte că mi-au lăsat o părere bună și am amintirea unui parfum plăcut în păr.
Phyto se mândrește cu faptul că produsele sale conțin 95% ingrediente naturale. În prezent, pentru fabricarea lor se folosesc aproximativ 500 de extrase din diferite tipuri de plante, arbuști și arbori. Din convingerea că cele mai bune sunt materiile prime neprelucrate, Phyto preferă să-și cultive propriile ingrediente.
În portofoliul lor se găsesc atât produse pentru păr cât și produse pentru îngrijirea pielii și corpului și cosmetice.
Cosmeticele Phyto nu au fost testate pe animale, iar în compoziția lor nu se găsește niciun ingredient de origine animală, cu excepția unor ingrediente ca ouă, miere și ceara de albine. De asemenea, au fost trecute printr-o testare clinică riguroasă, efectuate in laboratoare de specialitate.
Marca Phyto se adresează tuturor persoanelor care se confruntă cu probleme, precum caderea părului, unghii casante, etc., si care nu ezită să plătească putin mai mult pentru o calitate garantată.

Sprayul Phytovolume Actif este destinat părului fin și lipsit de volum, evident. Se poate folosi și zilnic sau a doua zi după spălare. Mie îmi place să-mi pulverizez pe lungime puțin și mai mult la rădăcină, dar pe părul ud. Apoi îl usuc normal cu feonul și într-adevăr efectul este unul de volum. Am observat că și în codiță dacă îmi prind părul, o simt ceva mai groasă și mai grea. Oferă greutate de la rădăcină și nu se simte aspru ca și cum aș folosi fixativ. Eu care sufăr de volum, chiar apreciez un astfel de produs și mă bucur de el. Nu e nevoie de o cantitate prea mare pulverizată. La prima utilizare am avut o reținere și-am pulverizat puțin, dar chiar și așa s-a simțit o diferență în părul meu. Nu are un miros pregnant, mie sincer mi-a adus aminte de un autobronzant de corp, dar mirosul dispare destul de repede. Nu se menține.

În concluzie, m-am înțeles bine și de data asta cu produsele de la Wella Professional iar sprayul pentru volum de la Phyto îl folosesc cu drag în continuare. 

Ați încercat ceva din produsele astea sau ați fi tentate să încercați?

Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestGoogle+Print this page

Comment (1)

  1. Adriana

    SI noi folosim produsele Wella professional! Suntem multumiti la maxim de rezultate 🙂

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *