Cum poate Fragonard să nască dorințe

Pentru că un “petite” Fragonard a intrat recent în posesia mea și am vrut neapărat să povestesc pe blog despre asta, înainte să mă apuc de scris am cercetat trecutul și istoria lui.  Și uite așa a născut o dorință în mine și deja mă văd vizitând ținuturile Coastei de Azur, acolo unde se produc esențele de parfumuri Fragonard.
Mi-am adus aminte de mine mică, când ascultam la nesfârșit o casetă cu Madonna și nu mă săturam de piesa “La Isla Bonita”. Îmi plăcea atât de mult că îmi spuneam mereu în gând că o să vizitez San Pedro când mă fac mare. Ehh, vise de copil.

Să revenim la realitatea parfumată în bujori de primăvară. La evenimentul #BBloggerSecretSanta am primit acest dragals set ce conține: un săpun, un gel de duș, un parfum și un prosop simpatic, toate ambalate într-un mod minuțios, de admirat.

“Prima parfumerie, sub numele celebrului pictor francez Jean Honore Fragonard (1732-1806), a fost deschisa  prin 1926 de către iubitorul de parfumuri Eugene Fuchs. Fragonard s-a născut în orașul Grasse din sudul Franței și s-a remarcat ca reprezentant al stilului rococo.”

Am rămas surprinsă să aflu că este una dintre cele mai vechi case de parfumuri din lume și încă se produc după rețete tradiționale, utilizând ingrediente (procesate prin distilare la rece și distilare la cald) ce provin din culturi proprii.
Mi-a plăcut cum se prezintă site-ul official. M-am uitat de curiozitate la prețuri și mi-au atras atenția ambalajele luxuriante dar m-a impresionat și revista online unde se găsesc detalii despre cele trei fabrici  Fragonard din Franța (Grasse, Eze și Paris)  și despre cele două muzee din Grasse și Paris. Pozele din anii `20 mi s-au părut fascinante.

Eau de toilette Fragonard Pivoine este mini-parfumul pe care îl țin în dulăpior de când l-am primit și când și când mă lasă sufletul să-l aplic după duș, pe pielea caldă, doar la încheieturi și puțin pe gât. Bujorul, pentru că așa se traduce Pivoine, este floarea mea preferată care îmi va aduce veșnic aminte de copilărie și de grădina bunicii.  Parfumul este o explozie de note florale, un miros dulce-acrișor ce aduce a primăvară și a optimism. Nu știu de ce îmi inspiră asta.

Notele de vârf: coacăze, rubarbă și iasomie 
Notele de mijloc: bujor roz, bujor roșu, iasomie, mimoză
Notele de bază: iris, mosc, ambră

Parfumul se menține destul de mult pe piele, dar ușor ușor îi dispar notele acrișoare.
Săpunul are aceleași note parfumate, dar deocamdată nu vreau să-l folosesc, l-am pus ca pe vremuri, în sertarul cu lenjerie intimă 😆 .
Ca să folosesc gelul de duș am considerat vinerea ca fiind o ocazie specială 🙂 , așa că l-am dezvirginat cu un mic regret. Îmi plăcea sticluța și-aș fi pus-o la colecție. Ador recipientele astea mici și am o mică colecție de mini.
Gama Pivoine conține săpun, gel de duș, apă de parfum, apă de toaletă, mini prosop și un difuzor de cameră. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi să simt în cameră în permanență parfumul de bujor. Mi-ar plăcea un difuzor de cameră, recunosc.

Produse Fragonard se găsesc în Micul Paris București și se pot comanda și online. Detalii pe pagina lor de facebook #FragonardRomania.

Eu visez în continuare la Eze , purtând o rochie diafană, pălărie și un parfum Fragonard 🙄 . Voi ce faceți?

P.S.: Nu faceți prostia să căutați poze cu Eze 😯 . Atât.

Comment (1)

  1. Alexxa

    Am incercat si eu cateva produse de la ei si am ramas placut surprinsa. Ii recomand cu incredere!

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *