Yoga on the beach

Aranjam pozele cu pozițiile Yoga, iar în timpul ăla ascultam un playlist random de pe youtube și m-am trezit cu Bliss – Wish You Were Here, în căști. Câtă magie poate să existe în unele sunete. Parcă am căzut în visare, mă uitam în gol, ascultam și simțeam nevoia să meditez.
Puține au fost momentele în care am simțit că meditez în concediul ce tocmai a trecut. Sunt o iubitoare de mare, am locuit cândva aproape de plajă și a fost incredibil, nu de ce poate să-ți ofere peisajul ci de cât de pozitiv poate să te încarce totul. Mersul prin nisip, statul în soare (la orele potrivite), sunetul valurilor și briza sărată, un cocktail perfect pentru sufletul meu. Asta înseamnă meditație pentru mine, momentele în care simt că mă conectez cu toate astea, momentele când închid ochii adânc și mirosul din aer, textura nisipului și sunetul mării îmi fac pielea de găină.
Acum nu vreau să fac pe interesanta și să vă mint că am practicat yoga pe plajă, când de fapt nu știu cu ce se mănâncă. Recunosc că mi-ar plăcea să practic și chiar am purtat un dialog cu o doamnă, acum un an și ceva, despre această învățătură, artă, sau cum vreți voi să-i spuneți. Dacă aș fi avut mai mult timp liber la dispoziție, cu siguranță m-aș fi dus la cursurile ei, dar din păcate îmi este imposibil acum. Am înțeles că Yoga are multe avantaje, că ne ajută să găsim fericirea în noi înșine și practicând acele posturi și exerciții de respirație, ajungi la un echilibru fizic, psihic, mental și spiritual. Yoga rămâne pentru mine un mister frumos, o artă pe care sper s-o deslușesc într-o zi.

Pentru ședința foto de pe malul mării (Prinos Beach), m-am documentat puțin, am căutat despre cele mai populare și simple poziții și am citit ce semnifică fiecare. Acum nu pot să reproduc, mă depășește și nici nu o să dau copy-paste `că poate începe să vă placă și vă apucați de yoga înaintea mea 🙂 . Dar vă zic, e chiar interesant.
Dacă am greșit vreo poziție, îmi cer scuze față de pasionați și practicanți, am încercat din răsputeri să le fac corect și sper să nu supăr pe nimeni. Am încercat ce am considerat eu că este mai ușor dar mi-am dat seama câtă tensiune implică unele exerciții și nu a fost deloc ușor. Cel mai dificil a fost podul pentru că pe moment nu mi-a picat fisa că se poate face foarte ușor de jos și l-am făcut de sus. N-am mai făcut asta de 12 ani, de când am dat proba sportivă pentru bac 😯 . Am stat cu teamă, chiar mă așteptam la dureri de spate a doua zi dar surpriza a fost alta, dureri la umărul stâng. Deci, dacă încercați asta acasă, nu uitați să faceți încălzire înainte și nu vă forțați.

yoga.style

Ideea mi-a venit când am primit un e-mail de la VIP.com prin care mă anunțau că au o nouă linie de haine sport. Am răscolit repede categoria și mi-am și ales o pereche de pantaloni sport albi și un top, ambele mărimea M. Arătau așa de bine pe modelul de pe site, imediat mi-a fugit gândul la Yoga deși eu intenționam să le port la sala de sport. Am fost puțin dezamăgită când am văzut cât de mici sunt pantalonii, eram convinsă că nu intră pe mine dar sunt elastici și i-am întins la maxim. Drept urmare, au devenit foarte mulați și ușor transparenți. Un L sau poate chiar un XL cred că mi-ar fi fost mai bun. Nu o să-i îmbrac la sală în nici un caz și nici prin casă, la cât sunt de strâmți. Mă bucur că am reușit să fac pozele așa cum mi-am imaginat. Albul îmi dă o dispoziție bună întotdeauna. Topul mi se potrivește, e elastic și transparent, așa cum se vede în poze. Nu are absolut nici o dublură, purtam pe sub o bustieră simplă.

Sport Pants HERE

Top HERE

yoga.fashion yoga vip.com.pants vip.shop.com vip.shop.sport.pants yoga.positions yoga.beach

VIP.com m-a cucerit cu multitudinea și diversitatea de rochii absolut superbe, îmi plac o tonă de modele, dar mai ales cele cu un aer vintage. Am 4 modele luate de la ei și arată în realitate mai frumos decât se vede pe site. Aș mai încerca și câteva articole sportive, în special cele colorate care știu eu că dau poftă de mers la sală 😀 .

Dacă vă tentează vreo comandă pe us.vip.com folosiți codul unic de reducere 5%: Ionela720, care se aplică pentru comenzi ce depășesc 50$.

Nu știu ce părere aveți despre Yoga dar mie mi-a plăcut să facem cunoștință și ținuta de la VIP.com mi se pare că s-a potrivit mănușă. Ziceți voi că nu 😀 .

Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestGoogle+Print this page

Comment (1)

  1. Cris

    Ce tari au iesit pozele, eu zic ca te-ai descurcat super bine in toate pozitiile :)))

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *