La țară, pe urmele copilăriei…

Weekend-ul trecut am fost la țară în jud.Olt, acolo unde mi-am petrecut cam toate vacanțele până pe la 14 ani, acolo unde am avut parte de cea mai bună educație fără profesori, unde am crescut și am învățat atâtea lucruri de care îmi aduc aminte cu mare drag. E un loc special chiar dacă persoana care mă leagă de el nu mai există. Nu știu cum de ne-am hotărât să mergem, cert e că nu am avut timp nici să mă bucur de plecare, parcă pur și simplu m-am trezit acolo. Cred că au trecut mai bine de 6 ani de la ultima vizită, deci va imaginați cam ce emoții se înmulțeau în mine la fiecare pas…Au fost persoane și anumite locuri care m-au mișcat în mod special dar bucuria cea mai mare a fost să-mi văd copilul atât de entuziasmat și fericit de tot ce vedea. Am plecat cu amintiri noi și absolut superbe, abia aștept să regăsesc pozele cu Eduard acolo, în albumul lui de 4-5 ani. Deși am stat doar un weekend s-au întâmplat atâtea. Ed a fost așa haios că n-am putut să stau tristă nici o secundă. A fost șocat când a trecut cireada de vaci pe stradă, sau când a dat nas în nas cu turma de capre; seara l-am spălat la lighean cu apă ce curgea din stropitoare, la izvoarele de unde luam apă le zicea cascadă, alerga pe stradă încontinuu, se împrietenise cu 2 băieți mai mari – vecini – și jucau fotbal la poartă. Duminică când m-a trezit mi-a zis” mami, e diuă apală, hai să iesim” și-mi arăta cu degetul spre geam 🙂 . Mie îmi era somn, aș mai fi stat în pat și i-am zis “hai să mai dormim puțin”. El nimic. “Ies io tingul, dechide-mă ucea”. Parcă era de-al locului, el voia afară de la prima oră. Cu ochii în ceață m-am ridicat să deschid ușa să ieșim puțin pe scară și când am văzut cât e ceasul am crezut că leșin. Era 5:30 😯 . Ne-a izbit un frig și-un aer curat și am fugit amândoi înapoi în pat. Eu am mai dormit, Ed nu. S-a dus cu mami la magazin 😛 .

Am văzut cum s-au degradat multe, am aflat despre oamenii care nu mai sunt printre noi, oameni pe care i-am cunoscut și care fac parte din amintirile mele din copilărie. Mă simt strâns legată de copilărie și știu că am mai vorbit despre asta dar e un subiect care mă liniștește și îmi place. Au fost vremuri frumoase care nu se mai întorc dar eu pur și simplu nu vreau să le uit. Aș putea scrie o carte despre asta…

fashion.vintage

Revenind la pozele de azi, o să vedeți că am ales să port o rochie mai vintage, o rochie care îmi aduce aminte de o fotografie pe care am găsit-o cândva în podul casei. Nu știu unde e acum dar am imaginea în minte, era o femeie brunetă cu ochii mari ce stătea la poză exact ca pe timpuri, într-un studio foto gri și întunecat.
Rochia pe care o port este de pe siteul VIPME, nu am ales-o eu dar întâmplarea a făcut ca ea să ajungă la mine și mi se pare că se potrivește de minune cu locul special în care am fost weekendul trecut.
M-am accesorizat cu o cameră foto antică și nefuncțională, o pălărie de-a mamei și un buchet făcut de mine, din mușețel, grâu sălbatic și frunze de nuc.

old.picture.vintage

Rochie/Dress: VIPME.com
Sandale/Sandals: Bonprix
Locație: Căzănești

vipme vintage.look summer.girl VIP.me.dress village.fashion vintage.dress la.TARA VIPME.COM country.girl

Voi obișnuiți să mergeți pe la țară mai des?

P.S: Dacă mai aveți bunici, nu uitați să-i prețuiți! 😐 

Comments (8)

  1. Alexandra

    Offf, un subiect sensibil si pt mine. Eu am noroc sa locuiesc inca in casa in care n-am nascut si am crescut. Dar locul nu mai e acelasi, e adevarat. Multi oameni nu mai sunt, iar de fiecare data cand mai pleaca din ei, plang ca un copil mic. Atatea amintiri ma leaga de fiecare locsor de pe strada, din curte. Ma consoleaza doar gandul ca fetita mea va trai pe aceleasi meleaguri si ma intristeaza in acelasi timp faptul ca ele s-au schimbat radical.

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Ce dragut ca inca stai acolo si sta si fetita ta cu tine. Intr-adevar s-au schimbat foarte multe, cel putin la mine la tara…parca s-au salbaticit multe locuri, s-au degradat prea multe. E atat de trist 🙁

      Reply
  2. Valeria Chertes

    Minunat aticol mi-a adus aminte de copilarie.

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Ma bucur ca ti-a trezit amintiri, placute sper :*

      Reply
  3. Dorina

    Deci asta e postarea mea favorita de pe blogul tau! <3
    Doar citind randurile pe care le-ai scris, m-au cuprins asa niste fiori si mi-am amintit si eu de tara. Nici eu nu am mai fost de cativa ani buni, bunicii au murit si parca nici nu imi vine sa ma duc sa vad casele goale, in degradare : (
    Pozele sunt superbe, la fel si tinuta si locul unde le-ai facut. Rochia o am si eu, dar pe bleumarin, am stat mult in cumpana daca sa o aleg pe asta mustar sau pe aia 🙂
    Ce frumos ai scris si ma bucur ca Ed a fost incantat sa descopere viata la tara 🙂
    Te pup! :*

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Vaai, ce compliment dragut!! Postarea ta preferata <3 hihi.
      Eu sper sa mai ajung acolo, vreau sa merg mai des si sa ma implic putin in planurile mamei. Ea e inebunita sa stea acolo, vrea sa se mute cu timpul si sa creasca una-alta.
      Am trecut prin Slatina la plecare, e foarte aproape tara mea, am facut vreo 20-25 de min pana in Slatina.
      Locul unde am facut pozele imi provoaca putina tristete dar si bucurie in acelasi timp. Eram in curte, unde a fost oborul, stateau vacile si calul acolo, hihi. Si am mai facut cateva cadre in strada dinspre izvoare si in gradina cu bucataria de vara.
      Ed a fost innebunit, a plans la plecare si a zis ca mai vrea.
      Pup si eu :*

      Reply
  4. Loredana

    Si eu merg cu drag mereu unde am copilarit! Din pacate insa,nu m-am bucurat de bunici…
    Dar imi amintesc cu dor de unchii mei la care mergeam verile…

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Imi pare tare rau ca nu mai ai bunici. Eu mai am unul dar e prea departe si prea in varsta saracul. Oricum nu am fost apropiati deloc…din pacate.

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *