SATINIQUE ~ Șampon Extra Volume, Spumă și Ulei de păr

Am atâtea sticlute încercate sau pe care urmează să le încerc încât nici nu băgasem de seamă că folosesc 3 produse care îmi plac cam în aceeași măsură, din aceeași gamă – SATINIQUE. Satinique
Șamponul pentru volum SATINIQUE mi s-a terminat zilele trecute din păcate dar mi-a plăcut mult. Sufăr după volum și uneori folosesc în exces produse ce conferă volum și apoi mă trezesc cu părul super uscat. Așa mi s-a întâmplat și cu șamponul Satinique. Îmi face părul lucios și hidratat dar dacă mă spăl la 2 zile, de exemplu și nu folosesc balsam sau ulei, îl simt deja mai aspru pe lungime. În perioada când l-am folosit am primit des complimente și într-adevăr părea mai sănătos, de multe ori părea coafat la perie dar nici gând de așa ceva. O să pun mai jos un colaj să vedeți cum stătea imediat după spălat. Fără nici un fel de coafat după. Doar spălat cu șamponul și foarte puțin ulei de păr la vârfuri. Lucios, ușor de descurcat și de aranjat, perfect drept și hidratat.blondie.hair hair.federova

  • Conţine un amestec delicat de ulei de nucă de macadamia şi proteine din soia, ce revitalizează şi energizează părul
  • Conferă volum părului fin;
  • Perfect pentru părul fin, subţire sau moale.
  • Efect static redus;

amway

INGREDIENTE:

Oamenii de ştiinţă de la SATINIQUE™ au aplicat cunoştinţele din domeniul nutriţiei şi al frumuseţii pentru a crea ingrediente inovatoare pentru sănătatea părului, pe care le-au îmbinat într-un amestec de plante şi nutrienţi atent selecţionat. De aceea, produsele pentru volum conţin un amestec delicat de ulei de nucă de macadamia, ce se găseşte pe coasta de sud a Pacificului şi este utilizat pentru a catifela şi a da strălucire, şi proteine din soia, care sunt o sursă de cistină (ce stă la baza firului de păr), pentru întărirea şi hrănirea părului. Formula ce se absoarbe uşor conţine şi complexul exclusiv ENERJUVE™, pentru a reda părului un aspect natural, plin de vitalitate.ingredients

Șamponul are 280 ml și este 54,30 lei.

Din aceeași gamă am folosit și încă folosesc din când în când Uleiul pentru păr SATINIQUE.
Formula Uleiului folosește puterea aceluiaș complex- ENERJUVE, pentru hidratarea profundă și hrănirea părului uscat. Pe baza amestecului rafinat de uleiuri de argan, avocado și semințe de kukui, se obține un păr docil și mătăsos. Părul deshidratat devine mai moale și mai strălucitor.

  • Formulă hrănitoare, infuzată cu ulei
  • Foarte hidratantă, mulțumită uleiurilor de argan, avocado și semințe de kukui
  • Ser foarte ușor
  • Conferă strălucire
  • Se folosește pe părul umed sau uscat
  • Îmbunătățește orice coafurăamway.hair.care

Este ușor de aplicat și are o consistență uleioasă extrem de fină, mi-e greu să explic în cuvinte cum se simte de delicat. Obișnuiesc să folosesc foarte puțin și doar pe părul umed înainte să îl usuc cu feonul. Nu aplic niciodată la rădăcină ci doar pe lungimea părului, răzleț.
Este destinat pentru toate tipurile de păr, sticluța are 150 de ml și costă în jur de 80 lei.

Nu mai folosisem spumă de păr de ceva timp și chiar îmi era dor. Spuma volumizatoare de păr SATINIQUE îmi place să o aplic după ce îl usuc și apoi să mă joc cu mână în el ca să îi dau volum și acel aspect de coafură rebelă.

  • Potrivită pentru toate tipurile de păr, în special pentru cel subţire, care poate fi îngreunat de gelurile sau cremele de coafat.
  • Conţine proteine din soia.
  • Conţine un filtru UV pentru a ajuta la protejarea părului împotriva razelor soarelui.
  • Formula ușoară exclusivă conţine polimeri ce conferă volum.
  • Conferă control de durată, fără să îngreuneze firul de păr.
  • În urma aplicării părul nu va dobândi rigiditate, păstrându-și aspectul natural.

Tubul are 150 ml și costă în jur de 45 lei.
Am uitat să precizez, toate cele 3 produse au un parfum fascinant, o aromă fresh care se păstrează ceva timp în păr .

În concluzie, mi-a plăcut foarte mult șamponul și l-aș cumpăra din nou oricând iar uleiul de păr și spuma le folosesc cu drag în continuare. Produsele se găsesc la orice reprezentant Amway sau direct pe siteul AMWAY.

Voi ați încercat ceva din gama SATINIQUE? 😀 

Comments (2)

  1. Valeria Chertes

    Mi se par foarte bune aceste produse si cred ca imi voi cumpara si eu.

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Pe mine chiar m-au incantat. Chiar daca le-am primit, le-am laudat pe buna dreptate. Daca nu mi se potriveste ceva sau nu imi place prefer sa nu vorbesc despre lucrul respectiv.

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *