Miss Sporty dă sfaturi

Aș fi vrut eu să fiu Miss Sporty și să trag o fugă la sală așa ca de ziua Mamei, însă din păcate nu-mi permite sănătatea și nu-mi rămâne decât să aștept cu nerăbdare să scap de la birou că să merg acasă să zac. Tocmai când mă gândeam că nu-mi aduc aminte când am răcit ultima dată uite ce se întâmplă. Stau cu șervețele lângă mine și nu pot să înghit nici apă.
Și-a fost așa de frumos în weekend, m-am bucurat nespus de vremea frumoasă, am făcut poze și în sfârșit un nou video pentru canalul meu de YOUTUBE, yeee. O dată cu primăvara l-am trezit și pe el 😀 . Am încercat niște exerciții în aer liber după care m-am răzgândit și-am rămas doar la câteva fâțâieli în fața camerei, prezentând ținuta sport și atât. Înainte să mă certați, luați în considerare că era totul planificat, am ieșit să facem poze, de-asta e machiajul ceva mai strident. Ca să fiu sinceră, în realitate chiar merg la sală machiată. Pentru că merg imediat după muncă și mă opresc direct acolo. Desigur, aș putea să mă folosesc de șervețele demachiante dar nu pot să fac ceva atât de intim la sală. Glumesc 😆 . Dar chiar nu mă simt confortabil să fac asta. După demachiere eu simt nevoia să mă spăl, să mă cremuiesc, nu să transpir pe bicicletă și să am impresia că sunt lipicioasă. Și urâtă pe deasupra 🙂 .
Tot timpul am fost de părere că la sală trebuie să te îmbraci cât mai colorat, să te înveselească, să-ți dea o stare bună de spirit, energie și motivație. Dar am observat că eu mă îmbrac mai mult în negru. Nu că aș transpira eu prea rău dar prin unele chestii chiar nu se vede. Am făcut o comandă pe Bonprix și mi-am luat totuși o pereche de colanți lungi gri cu talie înaltă, detalii drăguțe jos în părți și mini-buzunar la spate (pentru chei). Îmi era teamă că nu sunt suficient de lungi dar sunt chiar perfecți. Se mulează pe corp și mă simt super bine în ei. Am zis să ies puțin și din zona tricourilor simple și-am ales unul alb, cu puțin decolteu și un mesaj simpatic: SMILE! Is the prettiest thing you can do. Pantalonii i-am luat 38 dar la cât sunt de elastici cred că mergea mai bine un 36 iar tricoul este M dar duce ușor spre L. Nu mă deranjează așa lărguț, din contră. În partea de sus tot timpul prefer ceva mai larg.

Pantaloni: Bonprix AICI
Tricou: Bonprix AICI
Hanorac sport similar AICI
Adidași: Nike

sport.wear Bonprix.fashion.sport nike.sport.blondie federova.miss.sporty federova.bonprix.OOTD bonprix.sportM-am tot gândit la ce subiect aș putea să abordez eu îmbrăcată așa sport. Mi-au trecut prin cap idei motivaționale, sfaturi și chiar experiențe personale. Ar fi foarte mult de vorbit dar încă nu mă simt pregătită să fac asta.Dar cândva cumva, mi-ar plăcea tare mult să știu că am avut puterea să motivez pe cineva să facă sport, mișcare de orice fel. Suntem ceea ce vrem să fim și sunt de părere că dacă vrei, poți.

Eu încă n-am reușit ce mi-am propus și îmi dau seama că nu e deloc ușor și mai ales doar prin sport. Am 30 de ani și o naștere și aș putea să mă leg de asta ca scuză dar pe cuvânt că mor de ciudă când văd fete adolescente fără pic de ambiție și doar cu poftă de mâncare. Nu vreau să judec pe nimeni, mă simt aiurea să dau și sfaturi dar mi-e atât de greu să mă abțin. De ce să nu vrei să te simți bine în pielea ta și de ce să nu-ți dorești să trăiești sănătos? Nu zic să avem toate 90/60/90 și 55 kg dar măcar să încercăm să ne păstrăm în niște limite, pentru sănătatea corpului nostru, pentru starea de bine.

Pe mine mă preocupă veșnic subiectul ăsta, de când mă știu, nu de când am început să iau în proporții. Am mai zis-o și nu mă ascund, sunt gurmandă, îmi plac dulciurile dar din când în când mai fac și pauză. Cu greu, recunosc 😆 .

Iar acum o să fac pauză de la scris. O să încerc să mă bucur de Ziua Mamei, o să atașez cutiei cu amintiri prima mea diplomă cu “Cea mai bună Mamă” pe care am primit-o de la puiul meu năzdravăn (noroc cu doamna educatoare) și o să mănânc ceva dulce.

Bucurați-vă de ziua asta frumoasă și nu uitați de cele mai importante femei din viața voastră. Știu că timpul e scurt și fuge într-una dar un simplu “te iubesc” face cât o mie de cuvinte 😉 .

Despre sport mai vorbim. Și apropo de Bonprix, au transport GRATUIT până mâine, Cod promoțional: WNDY

La mulți ani!! ♥federova.gym.wear

Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestGoogle+Print this page

Comments (2)

  1. Loredana

    In primul rand am sa iti spun ca imi place ideea ta de a filma acest clip – foarte fain de altfel!
    Imi place si tinuta – imi place ca este colorata, iar alegerile tale sunt chiar faine.
    Apoi…cu privire la machiatul la sala…eu nu am inteles de ce sa te machiezi…sa spunem ca vii de la munca si mergi acolo…dar vai, cred ca mi-as simti fata super incarcata, m-as enerva si atunci prefer sa sterg machiajul…macar al tenului! 😀
    E doar parerea mea…uneori nici eu nu ma simt ok fara machiaj, dar uneori alte fete…care se cred superioare, ma fac sa ma simt asa! Ceea ce nu e ok… Chiar si aseara la party ma uitam la unele d-soare care parca te sfidau….nu ajungeai la nasul lor!!! Stai asa, femeie! Si tu esti tot om, ca si mine! De ce esti tu cu mot? Ca ai un gagic care te intretine sau ca au avut mai mult noroc???? Ahhh Doamne…gata, ma opresc! 😀
    Te pup, Fede!

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Mulțumesc pentru incurajare draga Loredana! E cam scurt filmulețul dar mai mult de atât nu mi-a permis timpul sa fac.
      Legat de machiaj, noh, fiecare face cum simte și cum crede. Eu nu transpir asa de rău încât sa îmi simt fata încărcată. Machiajul meu de zi cu zi oricum este unul foarte simplu. Uneori port doar BB-cream și rimelul. Nimic ieșit din comun. Și chiar nu ma simt machiata. Nu e ceva care îmi sta pe creier și mă influențează în vreun fel. Sunt pe fuga, plec de la birou și vreau sa ajung cat mai repede la sala ca sa termin și sa ajung la copil. Nu am nici timp de stat și demachiat, curățat, frecat.
      Eu mai degrabă am o problema cu pletele în vânt decât cu machiajul:))
      Te pup!

      P.S: cred ca știu despre ce party e vorba 😀

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *