Rutina de îngrijire facială cu produse Guinot

Îmi era dor să povestesc despre rutina de îngrijire facială și-am zis s-o fac acum după ce am terminat cu produsele de la Guinot, acum cât încă am păreri proaspăt formate. Am avut ocazia să primesc anul trecut înainte de Crăciun un set frumos cu travel-size-uri dar întâmplător tot atunci terminasem alte câteva produse small size de la același brand, prin urmare mi-am continuat rutina cu aceleași produse, adăugând masca și apa micelară. M-am bucurat de un răsfăț complet dacă pot să zic așa, aproape ca la salon. Produsele Guinot le-am descoperit acum câțiva ani într-un salon, unde avusesem parte de un tratament întreg. Îmi aduc aminte că am fost încântată de rezultat dar nu mi-a trecut prin cap să-mi achiziționez vreun produs. Mă gândeam că sunt doar pentru saloane și atât. În România am văzut doar pe Topline câteva variante full size și seturi ce conțin și variante mici de produse Guinot.
Înainte să povestesc despre produse, nu uitați că efectele pot să difere de la persoană la persoană, pentru că suntem diferiți și avem nevoi diferite și piele diferită :-) .GUINOTtratament.course.GUINOT Guinot.set.ingrijire.facialaProdusele de la Guinot le-am folosit cam seară de seară iar dimineața mi-am hidratat tenul înainte de machiaj, lucru pe care îl fac și în prezent, cu Hydrabio Creme de la Bioderma.
Seara după demachiere și curățare am folosit masca anti-rid, cam o dată la o săptămână și în rest crema și serul pentru față și cel pentru conturul ochilor.

Crema de față Longue Vie Cellulaire este foarte hidratantă, lasă pielea catifelată și nu lasă peliculă grasă la suprafața ei. Are un miros foarte frumos ușor floral care mă duce cu gândul la un răsfăț din SPA. Este destul de emolientă, tubuletul are 15 ml și ține destul de mult nefiind nevoie de o cantitatea mare pentru întreagă față.longue.vie.cellulaire.Guinot

Serumul pentru conturul ochilor Time Logic este la fel e emolient ca și crema, nu simt nici o jenă la ochi ci doar o senzație de răcoare pentru câteva secunde după aplicare. Miroase subtil la fel de frumos și nu folosesc o cantitate prea mare. Senzația de piele ce strânge din jurul ochilor îmi dispare imediat după aplicarea lui dar de multe ori revin cu un scurt masaj cu un amestec preferat: 3-4 picături de ulei de Jojoba, 1 picătură de vit E și 2-3 picături de Collagen.eye.serum.time.logic.guinotskin.care

Invăluie conturul ochilor în hidratare 
 Reduce pungile de sub ochi și cearcănele 
 Intăreste instantaneu pleoapele
 Netezește liniile fine pentru a preveni laba gâștei
 Reconfortează și calmează zona delicată a ochilor
 Oferă un aspect mai luminos, proaspăt și tanăr

Serum Longue Vie l-am folosit uneori la câteva minute după aplicarea cremei și alteori aplicat singur, fără cremă. Nu știu ce aș putea să spun despre el, este foarte asemănător cu crema: textură lejeră, emolient, lasă pielea hidratată și plăcută la atingere.serum.longue.vie.guinot

Mască Anti-Rid ( Pentru Pielea Lipsită de Vitalitate)
Masca am folosit-o când mi-am adus aminte, nu cred că am aplicat-o fix o dată la o săptămână. Nu știu dacă m-a ajutat cu ceva dar pot să spun că miroase bine și nu crează nici un disconfort. Am avut la un moment dat un coș pe care îl zăpăcisem cu unghiile și am simțit usturime în zona aia dar a fost ceva de moment, nu am leșinat. Se curăță ușor, nu e genul de mască care să se facă scoarță pe față sau nu știu cum. Este cremoasă și așa rămâne pe parcursul celor 10 minute cât trebuie să acționeze. După îndepărtare tenul se simte proaspăt și curat.masque.vital.antirides.guinot

GOMMAGE Biologique (Gel de Strălucire cu Exfoliere Biologică)
Când am citit pe recipient Gommage m-am gândit că e ceva exfoliant, abraziv, care o să mă zgârie mai mult sau mai puțin. Dar nu a fost deloc așa. Produsul este de o culoare aurie transparentă de consistență groasă și deși se văd particule fine aurii, gelul este foarte fin și nu zgârie absoul deloc. Bineînțeles că îmi place mirosul dar și cât de fină rămâne fața după folosirea lui. Gelul este cu exfoliere biologică de fapt, având în conținut AHA dar nu știu în ce concentrație, n-am găsit pe niciunde. Nu știu cât de benefic este dat fiind faptul că produsul nu stă pe față prea mult timp dar cert e că după tot cocktailul ăsta folosit, fața mea arată bine, eu una mă declar mulțumită.
Îl aplic pe pielea umedă, doar pe față și pur și simplu masez timp de 1 minut-două după care mă spăl cu apă călduță. Nu face spumă deloc, doar devine puțin mai cremos și albicios.
Crema exfoliantă îmbogățită cu microparticule duble care acționează unitar. Ele elimină celulele moarte de pe suprafața pielii, încurajând regenerarea celulelor.Gommage.biologique.GuinotGel exfoliant 2 minute pentru înfrumusețare:
Exfoliază delicat celulele moarte de la suprafața pielii
 Incurajează suprafața puternică a pielii pentru retenția de hidratare
 Ajută la crearea unui ten mătăsos
Se aplică pe toată față și gât

Apa micelara Guinot am încercat-o prima dată într-un weekend când eram în deplasare și chiar aveam nevoie de o miniatură în geantă. Am avut puțin emoții dar nu m-a dezamăgit deloc. Eu folosesc în general apă micelară pentru demachiere și deși am încercat de la foarte multe branduri, am puține preferate. Pot să spun că asta de Guinot îmi place aproape în aceași măsură ca cea de la Bioderma care este în topul preferințelor mele încă de când a apărut.
Apa micelara Guinot a trecut testul cu brio și a curățat foarte bine chiar și rimelul, fără să folosesc prea multe dischete. Lasă tenul curat și nelipicios.miccelaire.guinot

Produsele Guinot sunt aduse în România în exclusivitate de Topline și pot fi achiziționate de pe Top Line Shop sau din saloanele ce dețin produse Guinot.

În concluzie, mă declar mulțumită de acest cocktail, cum l-am numit eu, care mi-a făcut bine. Mi se pare că am fața mai luminată și am observat atenuarea unei pete mai vechi de pe obrazul stâng, lucru de care am fost șocată și foarte mulțumită. Am și fost conștiincioasă de data asta, am zis să profit și să văd pe pielea mea dacă produsele chiar își merită banii. Nu știu cum s-ar comporta luate separat dar folosite împreună, au dat rezultat pe pielea mea. Și au fost suficiente miniaturile dar după cum am zis, produsele de bază le-am avut în dublu exemplar.

Ați folosit produse Guinot până acum? :lol: 

Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestGoogle+Print this page

Comment (1)

  1. Loredana

    Am si eu o mini crema sau 2 de la ei…adica, mostre. Mi s-au parut ok, insa nu le-am folosit pe toate, ca si tine…

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>