Eu și planurile mele pentru 2017

Când eram mică nu prea obișnuiam să-mi expun planurile sau visele. Eram pesimistă și credeam că dacă le dezvălui nu se mai îndeplinesc niciodată. Și culmea, de multe ori așa s-a dovedit a fi. Azi am hotărât să-mi fac o listă cu tot ce vreau să fac anul ăsta și chiar s-o public. Poate vă inspiră sau poate veniți cu sugestii și mă inspir eu de la voi. Deși e un ianuarie geros și urâțel, am o doză de optimism în mine și sunt sigură că multe dintre dorințe vor deveni realitate.
Anul trecut am redescoperit plăcerea cititului. Mă refer la citit de cărți, nu diverse pe internet. Dacă în adolescență cumpăram și citeam tot ce apărea nou cu Paolo Coelho, acum simțeam că nu mi se mai potrivește și voiam să încerc un stil nou dar nu reușeam să mă regăsesc deloc în ceva anume. Am citit pe net diverse recenzii la cărți și tot degeaba, parcă nu aveam atracție la nimic. Până când într-o zi m-am trezit că-mi împrumută cineva câteva cărți ale Aghathei Christie. “Sunt mici și captivante, sigur o să-ți placă.” Și chiar așa a fost. Majoritatea operelor Agathei Christie sunt focalizate pe descoperirea autorului unei crime și sunt povestite în așa fel încât stârnesc curiozitatea și abia aștepți să afli finalul. Sunt sigură că toată lumea a auzit de cărțile ei. Acum am alte cărți în wish-list dar am zis că o să revin la ale ei într-o zi.readApoi mi-a picat în mână “Fata din tren”. S-a nimerit să fie tot despre o crimă și mi-a plăcut și asta. Iar de Moș Nicolae am primit prima carte care avea să mă facă să plâng. Nu credeam că mi se va întâmpla vreodată. “Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes a fost o carte de suflet, plină de emoții. După ce am citit cărțile astea două. “Fata din tren” și “Înainte să te cunosc”, am văzut și filmele. În filme întotdeauna se pierd unele detalii sau se schimbă câte ceva, față de carte, dar în mare parte se respectă întâmplările, personajele, etc. A fost o senzație interesantă să dau ultima pagină a cărții și apoi să aprind tv-ul și să mă uit la ce am terminat de citit. Bineînțeles că am plâns și la filmul “Înainte să te cunosc” dar nu vreau să dau detalii cum și de ce, mă gândesc că nu mai are nici un farmec dacă sunteți curioase și citiți cartea. Eu o recomand cu drag!
Mi-e greu să găsesc timp pentru citit, cel mai des se întâmplă seara târziu când renunț să scriu pe blog de dragul cărții de pe noptieră. Acum am început “Evanghelia după Iuda” dar grosimea ei mă sperie și nu știu când voi reuși s-o termin.gym

Mi-am propus să merg la sală mai mult, nu mai des dar măcar să am continuitate și să-mi fac abonament lunar, nu la 2-3 luni. Sper să și reușesc. Când începi să vezi rezultate deja ai motivație și ambiția continuă dar pentru asta ar trebui să-mi controlez și alimentația care a cam luat-o razna în ultimele luni. Pofticioasă din fire, recunosc. travel
De curând am terminat un serial frumos despre una dintre cele mai bogate și influente famili din Italia în secolul al XV-XVI-Medici. Din cauza lui am dezvoltat o mică obsesie pentru Florența și mi-ar plăcea tare mult să ajung pe melagurile alea. Zilele astea m-am tot uitat la zboruri, cazare și alte cele dar nu știu dacă vom și ajunge. Mi-e teamă să îmi planific concediul cu atâtea luni înainte dar nici pe ultima sută de m nu aș vrea să mă risc. Nu știu unde vom ajunge anul ăsta în final dar eu aș călători lunar dacă ar fi posbil.createÎn articolul trecut ziceam ceva de croșetat. Și m-am și mișcat în privința asta. Mi-am comandat ceva material și cât de curând vreau să încep să croșetez ceva. Dacă iese drăguț vă și arăt.
Aș vrea să fie ziua mai lungă să mă pot ocupa de toate pasiunile mele. Sper să reușesc să bifez ceva nou în fiecare lună. În februarie mi-am propus să-mi refac tatuajul de pe umăr. Anii și-au cam pus amprenta asupra lui și nu îl mai suport așa. Dacă aveți recomandări bune la prețuri decente le aștept cu mare interes.

N-am planuri prea mărețe pentru 2017 dar sper în mai bine, în zile mai lungi și-n soare mai mult.
 Voi cum stați cu planurile? :lol: 

Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestGoogle+Print this page

Comments (6)

  1. Victoria West

    Iubesc cartile Agathei Christie, am citit foarte multe romane si colectii de povestiri de Agatha Christie, am cel putin 30 volume in biblioteca mea pertsonala. Hercules Poirot este personajul meu favorit, si am citit absolut toate cartile din seria Poirot pe care le-am gasit in librariile din Toronto.

    Asa am facut si eu anul trecut, cu planurile. La inceputul lui 2016 am scris un articol pe blog despre rezolutiile mele de revelion, si le-am facut publice ca sa fiu mai motivata sa le indeplinesc pe parcursul anului. De asemenea, mi-am propus ca la sfarsitul anului sa fac un bilant al acelor rezolutii, ca sa vad ce am indeplinit si ce nu din ce mi-am propus. Am indeplinit cam jumatate din rezolutiile mele pentru 2016.

    Una din rezolutiile mele din 2016 a fost sa calatoresc mai mult. Tu vrei sa pleci la Florenta anul acesta, iar eu voiam sa plec la New York anul trecut, dar nu mi-am indeplinit planul, a trebuit sa anulez vacanta la New York, pentru ca mi-am pierdut jobul anul trecut (ceva neprevazut care mi s-a intamplat in 2016), si aflandu-ma intre doua joburi, n-am mai ajuns la New York. Poate cu alta ocazie, caci pentru anul acesta mi-am facut deja alte planuri de calatorii, cu alte destinatii.

    Asa ca pentru anul acesta nu mi-am mai facut rezolutii si planuri specifice, ca sa nu fiu dezamagita in cazul in care nu reusesc sa ma tin de ele si sa le indeplinesc, si ca sa nu fiu luata prin surprindere de evenimente dramatice asa cum mi s-a intamplat in 2016, cand am pierdut jobul si am avut un deces un familie.

    Iti doresc sa te tii de planurile tale si sa le indeplinesti intocmai. Sa ai un an minunat!

    Pupici,

    Reply
    1. Federova (Post author)

      As avea de la cine sa imprumut, deci ;)). In magazine am vazut prea putine carti ale Agathei dar online cred ca am noroc de colectii intregi. Astept sa ma mai linistesc, sa nu mai am nimic de citit si le caut cu siguranta.

      Sper sa nu citesc articolul asta la anul si sa fiu dezamagita. Sunt putin sceptica in privinta vacantei in Florenta. Nu cred ca se va concretiza dar macar incerc, poate gasesc oferte bune in perioada care trebuie. Depindem mult si de perioada, cel putin eu.

      Imi pare rau ca n-ai reusit sa bifezi New York si-mi pare rau pentru decesul din familie. Nu stiam ca ti-ai pierdut si jobul. Offf, n-a fost un an prea bun din cate observ.

      Sper sa ai un an mai bun si chiar daca ai alte destinatii planificate cu siguranta vor fi fabuloase!

      Te imbratisez!!

      Reply
  2. cherry queen dee

    si eu mi-as dori zile mai lungi pentru a reusi sa fac tot ce imi propun. :)
    Am citit “Inainte sa te cunosc” si am plans si eu. mi-a placut foarte mult cartea. filmul insa m-a cam dezamagit… :)

    la sala mi-am facut deja abonament pe un an, asa ca o sa ma tin de partea asta. alimentatia a cam luat-o razna si la mine si aici mai am de lucrat. :)

    Iti doresc mult succes sa realizezi tot ce iti propui!

    pupici!

    http://cherryqueendee.blogspot.com

    Reply
    1. Federova (Post author)

      Profunda cartea..

      Iti doresc mult succes, sper ca te va motiva abonamentul pe an si-l vei onora des :-D.
      Nu vreau sa te dezamagesc dar asa si-a facut si prietena mea anul trecut, in speranta ca se va duce dupa ce da o caruta de bani si ghici ce? A fost vreo 2 luni si-apoi pauza. Tot timpul a intervenit ceva, stai ca e concediu, stai ca veni vara, lenea mare, etc.
      Deci, sa ai spor, sa nu te lasi!!

      Pupici!

      Reply
  3. Loredana

    Hai ca nu sunt atat de multe si grele dorintele tale! :)
    Sunt sigura ca vei reusi sa le bifezi!
    Am citit si eu cartile din poze si mi-au placut enorm! Am ajuns acum la Cecilia Ahern – foarte fain scrie tipa! :)

    Reply
    1. Federova (Post author)

      N-am auzit de ea, o sa caut.
      Pup

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>