Dantură mai albă, fără peroxid de hidrogen – kitul profesional iWhite2

De curând am avut onoarea să particip la evenimentul de lansare a kitului profesional pentru albirea dinților, iWhite2. Avusesem o zi agitată și abia așteptam să mă relaxez la discuții despre frumusețe și sănătate, alături de ceilalți invitați. După ce ne-am răsfățat cu băuturi răcoritoare și câteva gustări, am ascultat cu interes prezentarea, încheiată de un recital susținut de frumoasa Elena Gheorghe și trupa sa.IWhite2-257 IWhite2-420După cum probabil știți și voi, cele mai multe produse de pe piață destinate albirii dentare, conțin peroxid de hidrogen, un agent de albire care poate afecta smalțul și poate provoca sensibilitate la nivelul dinților și gingiilor. Been there, done that! :-? 

Am fost plăcut impresionată să aflu că iWhite2 este singurul produs pentru albire 100% sigur deoarece NU conține peroxid de hidrogen, fiind varianta îmbunătățită a kitului iWhite lansat anul trecut în România, exclusiv în farmaciile Sensiblu.
Care este diferența? “Pe lângă beneficiile de albire instantă, înlăturarea petelor de la suprafața și interiorul dinților și întărirea acestora, noul iWhite2 ajută și la refacerea smalțului dentar, datorită micro-cristalelor albe pe care le conține” (Laura Stanciu Ciocoiu, Brand Manager iWhite în România).
Studiile clinice au demonstrat că iWhite2 poate oferi un efect de albire a dinților cu până la 8 nuanțe, chiar după prima aplicare, pentru 10% dintre participanții la studiu. Să nu uităm că rezultatele variază de la om la om și sunt influențate în mare parte de stilul de viață alimentar.beneficii.iWhite2 iWhite2Kitul profesional iWhite2 conține 10 benzi umplute cu un gel activ de albire, destinate a 5 folosiri. Se aplică pe partea superioară și pe partea inferioară a dinților și se lasă să acționeze 20 de minute, după care se îndepărtează și se clateste bine cavitatea bucală. Pentru menținerea unui zâmbet strălucitor, se pot reaplica benzile la distanță de 1 lună în funcție de rezultatul pe care vrem să-l obținem sau când considerăm că este necesar.

E bine de știut că albirea dinților se recomandă persoanelor care au dinții sănătoși și nu au fost supuși unor tratamente. Eu am câteva plombițe dar mă încăpățânez și testez noul kit iWhite după care revin cu păreri și poze before and after :-D . De data asta o să încerc să fiu mai atentă și o să evit cât pot cafeaua, ceaiurile și vinul roșu :oops: .

iWhite este o gamă completă ce contribuie la menținerea sănătătii și culorii naturale a dinților. Pe langă kitul profesional de albire, în farmaciile Sensiblu găsiți și pastă de dinți și apa de gură iWhite cu efect de albire și Polisherul profesional pentru detartraj și periaj.

Ce spuneți? Vă tentează kitul profesional de albire iWhite2?

Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestGoogle+Print this page

Comment (1)

  1. Daniela

    E cineva care nu are probleme de dentitie ? Probabil ca cei mici. Insa m-as bucura sa pot beneficia de efectele aplicarii unui astfel de kit.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>