Am zis în prima postare cu baloane că cealaltă ședință foto a fost într-o ținută mai potrivită peisajului și atmosferei de poveste: ciripit de păsărele, soare, un vânt ușor, miros de iarbă verde și proaspăt tăiată, insecte fluturași și baloane colorate pe cer (privite de jos în sus, nu altfel 😀 ).
Asta e fusta croită înainte cu o seară de ședința foto. Nu mă așteptam să o și termin dar se pare că am reușit. A doua zi am cusut-o la mașină și imediat după am fugit la poze. Am folosit căptușeală portocalie pentru jupă și tull roz somon pentru fustă – 12m. Nu mi-a ieșit în talie cum am vrut dar în partea de jos a ieșit exact cum am gândit-o, adică voluminoasă și până în pământ. Am lăsat să se vadă la spate betelia de bază, adică căptușeala portocalie care se leagă prin fundiță. Apoi m-am gândit că ar fi trebuit să o învelesc și pe ea în tull dar în straturi mai puține, ca să se poată lega mai ușor.
Data viitoare știu exact ce trebuie făcut, asta a fost prima experiență cu o fustă lungă din tull 😆 .
Culoarea ei mi-a plăcut foarte mult și din același material, tull roz somon, am făcut și o rochitica de prințesă mică de vreo 2 anișori dar n-am avut model să v-o prezint. Poate altă dată.
Și bluza pe care am purtat-o e modificată puțin, este modelul de pe Choies și aveam impresia că e ceva mai mulat. Pe linia decolteului dar și la partea din spate i-am atașat/cusut un elastic alb normal, că s-o ridice puțin și să nu-mi cadă de pe umeri.
La locație visam de câteva zile de când trecusem cu mașina pe lângă lalelele alea superbe. E un parc mai la marginea orașului unde e mai puțin populat și deloc aglomerat = perfect♥. În parc, că pe stradă era mare trafic. M-am ales cu ceva claxoane bineînțeles, nici nu se putea altfel la ce buchet de baloane mă însoțea deasupra capului, țanțos prin frumusețea de parc.
Undeva la umbră unde am tras câteva cadre m-am trezit la un moment dat cu o sumedenie de insecte, mai ales țânțari, băgate în fustă, adică între straturile de tull. Le vedeam și nu știam cum să le scot, am început să mă panichez gândindu-mă că cine știe ce a mai intrat pe sub fustă din iarbă și ce coșmar mă așteaptă. Am pățit-o acum câțiva ani în Thassos, la răsărit pe plajă, când sub voalul rochiei mele maxi s-au strecurat vreo 2-3 albinuțe și praf m-au făcut, numai injecții mi-am luat de la ele. Am povestit pățania și pe blog.
Una peste alta, am lăsat teniși în picioare și m-am distrat cu buchetul de baloane oferit de www.laparty.ro.
Și apropo de asta, dacă aveți nevoie de baloane la cele mai mici prețuri pentru petreceri și nu numai, asta e sursa cea mai potrivită. Curelușa a fost o alegere pe moment, pe ultima sută de metri. Nu era în plan dar nu-mi plăcea cum stătea betelia și-am rezolvat-o.
Bluză/Top: AICI/HERE
Fustă Tull/Tulle Skirt: Self made – Federova
Ceas/Watch: Rosegal, Curea/Belt: AICI/HERE
Brățară/Bracelet: Soufeel
Film pe Youtube:
Abia aștept să văd ce părere aveți despre fustă în mod special 😆 .
Pe curând!
foarte misto fusta parca esti o printesa,as fi curioasa de unde iti cumperi materialul si cum iti faci parul sa stea asa ondulat
as purta o fusta de genul,dar pana la genunchi,o zi frumoasa sa ai
Multumesc Lory!
Materialul l-am luat de la un magazin care e aproape de mine, are tot felul de accesorii, textile si alte nebunii. Iar parul l-am facut cu bigudiuri spirala. Am fost intrebata de nenumarate ori si asta cere tutorial. Nu promit dar o sa-mi notez si sper sa-mi fac timp cat mai curand sa va arat mai detaliat.
Vreau sa fac si pana la genunchi dar nu stiu cand o sa am timp :(. Vesnic ma plang de lipsa timpului liber..
O saptamana frumoasa sa ai!
Wooooooow! Nu am cuvinte!!! Superba combinatia aleasa, pozele imi plac la Nebunie, iar tinuta…suuuuuper faina!
Imi place foarte mult coloriatica aleasa si este fooarte reusita!
Felicitari!
Pupici
Multumesc tare mult Lory! Coloristica nu a fost gandita asa cum gandesc de obicei tinutele 😀 . Dar fusta roz somon din tulle imi doream de mult si cred ca o sa-mi fac si scurta.
foarte frumoase poze,printesa!
Multumesc frumos!!
Woooooowww! Printesa e putin spus! Esti superba, iar fusta ti-a iesit <3 de vis. Cred ca in curand o sa incepi sa onorezi comenzi ;;) Am eu asa o presimtire. Dar cred ca nu stai prea bine cu timpul 🙁 Cu fiecare outfit nou ne surprinzi (in bine). Daca ai fi facut pozele la Mogosoaia, intr-o zi in care nu prea e lume, cred ca ai fi ajuns direct in cartile cu basme 😀
P.s. Parul ti-l faci cu ondulator conic?:D Daca vrei sa zici, daca nu, nu e problema 😀
Stai ca nu stiu cu ce sa incep 😀
In primul rand multumesc tare mult pentru complimente, la cate reactii frumoase am citit o sa adorm cu zambetul pe fata.
Sincera sa fiu, mi-ar placea tare mult sa onorez comenzi si asta doar pentru ca imi place la nebunie sa cos la masina si mai ales pentru ca mi-ar placea tare mult sa imbrace si alte fete o asa fustita. Iti da o stare faina, de basm; imbracata asa eu m-am simtit desprinsa de lume pentru cateva clipite.
Intr-adevat stau prost cu timpul dar daca cineva insista si vrea in mod special, bineinteles ca iau masuri si onorez comanda cu mare placere.
De mult timp imi doresc sa ajung la Mogosoaia, nu am fost niciodata. Bine ca mi-ai adus aminte, o sa-mi notez 😀
Parul. Parul l-am facut cu bigudiuri spirala care se gasesc foarte greu. Am si un ondulator spirala dar nu e bun de nimic, sau nu pentru parul meu lung. Cum am zis si mai sus, nu promit, dar o sa iau in calcul o postare dedicata ritualului de ondulare spiralata 🙂
Ce preeeetty!!!
Thankss!!
Este superba fusta, din toate punctele de vedere. Maxi si culoarea delicioasa ma fac sa jinduiesc si eu la una insa n-as putea coase de mana asa ceva, imi pun pofta-n cui. 🙂 Ma gandisem sa imi fac la croitoreasa una rosie pentru o nunta, sa o iau cu o bluza de voal sau un tricou in aceeasi culoare si multe coliere, insa iarasi iscam 1001 discutii ca sfidez mireasa bla bla. Nu conteaza ca rochia ei este total diferita, invitatii sunt mai rau ca Inchizitia. Apoi mi-am manifestat intentia de a purta ceva inflorat cu fondul alb, evident ca a inceput ditamai polemica ca am alb printre flori si domn’e e aiurea nu se face asa ceva. M-a luat capul, cum naiba sa semene o rochie de mireasa stil sirena, din dantela, cu un voal inflorat in cateva culori. 🙂
Sa stii ca pe mine nu ma deranjeaza curelusa, inclusiv culoarea mi se pare ok. Imi place color block-ul,in cazul tau arata exact ca o poveste – regatul prajiturilor, fondante si bezele ce ti se topesc in gura. Si fundalul este perfect, cum era reclama aia la skittles curcubeul aromelor.
Ce pantofi? Tenisii sunt perfecti, unde mai era aerul jucaus daca te cocotai pe tocuri serioase. Mi-ar fi placut o poza in care alergi tinand fusta ridicata, am vazut la un trash the dress – mireasa o ridicase sa poata lovi mingea de fotbal. Era foarte funny si draguta, avea tot tenisi sub rochia voluminoasa cu crinolina.
Nu mai ai timp de postari dar uite ca asta inseamna selectia celor mai spectaculoase, neaparat sa incarci tinuta pe lookbook si unde mai ai cont. <3
Ms Ramo!!
Eu te sfatuiesc sa imbraci la nunta rochia la care visezi, indiferent de gura lumii. Si eu sunt in cautare de model si material, ti-am zis. Dar mi-am pus doar doua reguli: fara negru ca sa nu zica mireasa ca am venit la nunta ei ca la inmormantare si fara alb ca sa nu ma confunde lumea cu vreo domnisoara de onoare :)) . Anyway, eu vreau un model care sa iasa cat mai putin in evidenta. Material inflorat pe fundal alb suna tare bine 😀 . Si un roz somon mi-ar placea, asa cum se vede fusta de mai sus.
Chiar nu aveau ce sa caute tocurile, chiar m-am bucurat ca s-a nimerit sa am tenisi cu talpa inalta.
Stiu ce zici cu fusta tinuta in timp ce alergam dar pentru asta aveam nevoie de o camera sau un obiectiv mai profi si de fotograf cu acte (=rabdator, pasionat de foto). Plus ca aveam o teama sa nu se vada tenisi, nu ma gandeam ca atata lume o sa fie de acord cu alegerea mea.
Nu sunt la zi cu postarile si sufar pentru asta 🙁
Fedeeee, de poveste esti! Imi place la nebunie fusta si deja mi-am imaginat un model, vrei sa il cosi pentru mine? 😀
Data viitoare cand porti fusta neaparat sa faci o poza (2-3-10) invartindu-te, arata genial! Si ideea de sus e de incercat, sa alergi cu fusta ridicata 🙂
Merci de site, nu aveam idee ca poti cumpara asa ceva. Nici nu m-a interesat, sincera sa fiu, dar e bine de stiut 😀
Pups!
Paote vrei sa-i faci surpriza lu Edi si comanzi baloane colorate umflate cu helium. Se vad super fain pe tavan 😀
Cam ce model ti-ai imaginat, daca nu e greu,sigur ca il cos. Pentru tine imi fac timp. Pup!
Rapunzel varianta 2015. Superba fusta.
Haha, cineva drag ma numea la fel ;))
Vai, cat de dreamy este fusta! Ti-a iesit super bine, imi place si nuanta, foarte delicata, parca iti vine sa o mananci! 😀 Bravo!
Multumesc tare mult Anaivilo! Am avut emotii pentru ca am gresit-o in talie dar pana la urma se pare ca da bine in poze 😀
Superba! De poveste, modelul si culoarea sunt superbe!
Anytta,
Glamupdoll.blogspot.com
Multumesc frumos!!
Wow <3 Esti superba! Cu adevarat o printesa din povesti! Combinatia este MI-NU-NA-TA, iar de fusta nici nu am cuvinte! Mi-ar placea si mie una 😀
Pupici!
http://madebyirinar.blogspot.ro
Multumesc mult Irina! Off, cat mi-ar placea sa va fac fericite pe toate cu un astfel de model, problema e ca stau prost cu timpul dar daca insisti, se rezolva 😀
Pup si eu!
Wow ce faina e fusta!
Multumesc Victoria!
Ești o frumoasă, iar pozele sunt minunate. Îmi place foarte mult fusta, felicitări! 🙂
Multumesc mult Diana! Atatea incurajari si laude ma fac sa ma simt…fara cuvinte.
esti ca o raza de soare 🙂
Uahh, ce mai compliment!!! Asa ceva…n-am mai auzit. Esti o scumpa!
E supeeerba fusta si cromatica intregii tinute, alaturi de baloane, e perfecta! Pup
Foarte frumoasa cromatica, fusta e superba si buchetul de baloane – accesoriul perfect! Pup
Multumesc tare mult Georgia! Pupici!
Superba cromatica, delicioasa fusta! pup
Delicioasa, hihi, cum suna 😀
Imi place mult culoarea fustei si iti vine de minune!! 🙂
Multumesc frumos Lili!
Intr-adevar o tinuta de poveste.Felicitari pentru alegerile facute,de la decor pana la rochia minunata mai ales ca este croita chiar de tine.Superb,superb,superb nu am cuvinte.
Multumesc tare mult Irina! M-am bucurat si eu de decor, cu 2-3 zile inainte descoperisem locul 😀
Doamne cat de bine iti sta parul, te prinde foarte bine stilul acesta de printesa. 🙂 Fusta este de poveste. Mereu ma delectez uitandu-ma la pozele tale 🙂
Wow !! Asta a fost prima reactie ! E superb totul, pana la ultimul detaliu <3
http://fashionsofa.net
Fede, mi-a ramas gandul la postarea ta, mi-a placut atat de mult la momentul la care am vazut-o! Si am vizionat si filmuletul! 🙂
Tu ai potential pe partea de design vestimentar, dezvolta asta, mergi pe calea ce iti place! E frumoasa tare fusta cusuta de tine, e delicioasa cu totul – culoare, material, model!!! Iar combinatia cromatica a tinutei e de efect si se armonizeaza perfect cu buchetul de baloane, cu cadrul natural al shooting-ului!
I-ai dat de lucru lui Alex! :))) Il bat la cap ca “vreaaauuu siii eeuuu o postare cu baloooaneee”! :))) Uite, asa ca a lui Fede!!! 😀
Te pupacesc, frumusete!
Arati senzational!
Ilda
Lavender Thoughts
Haha, chiar astazi am mai stabilit o sedinta foto cu baloane, ce crezi? Dureaza pana punem totul la punct, de data asta vreau sa fie si mai wow, de la tinuta pana la calitatea pozelor 😀 . Deja am emotii si ma gandesc ce sa mai creez. Imi place sa fac asta dar timpul nu prea imi permite.
Multumesc tare mult pentru gandurile frumoase! Sunt sigura ca o sa-l convingi pe Alex pana la urma.
Pupici! Weekend frumos iti doresc!
Cat de mult imi place combinatia roz-galben! Fustita e de vis!
:*
https://intrendbydeea.wordpress.com/
Si mie imi place si abia atunci am descoperit 😀
Wow, esti superba <3 imi place fusta foarte mult, iar combinatia cu bluzita aceea contrasteaza super frumos. Yummy, arati ca o briosa gustoasa si colorata<3
Multumesc tare mult! Mi-ai facut pofta de briose :))
Esti superba! Inspiri atata viata, culoare si bucurie! O veritabila Ileana Cosanzeana ^_^
Aww, ce complimente, m-ai uns la suflet! Esti tare draguta, iti multumesc frumos!
Esti superba…si ma bucur ca ai atata timp si pentru tine,de a scrie pe blog ,de a prezenta difertie outfituri si nu numai atat..te felicit
Cu greu imi fac timp de blog. Acum imi pica ochii de somn (00:13), dar muzica din casti ma mentine treaza 😀
Iti multumesc!