Special Post: o mărturisire, un outfit

 “Să reușești să arăți bine având un copil pare să fie împlinirea supremă în viață” îmi scria o cititoare anonimă la una dintre ultimele postări. Își exprima părerea cum că ea nu a citit “la noi” (bloggeritele fashioniste) despre suflet, idei, carieră, job sau vise.
Cu copil sau fără, sunt sigură că ORICINE își dorește să arate bine și face ce poate pentru asta. Poate fi și asta o împlinire în viață, de ce nu? Dar una sufletească, nu supremă. Să te simți bine în pielea ta și să fii mulțumit de aspectul fizic, contează, pentru că ne influențează starea de spirit într-o oarecare măsură.Poate s-a întâmplat să mă plâng de câteva ori prin postările de tip outfit de una-alta referitor de corpul meu dar uneori chiar sunt nevoită să mă justific, de ce îmi stă fusta aia așa și nu așa de exemplu: pentru că sunt mai grasă, mai slabă, mai mare, mai mică, etc.
Ce-ar fi să vă povestesc eu acum despre munca de birou și calculele zilnice și plictisitoare care au dat bătăi de cap la vreo 2-3 înlocuitoare de-ale mele. Eu sunt în concediu de creștere-copil încă, departe de tot ce înseamnă stres la job. Ați fi interesate, nu? 😛
**********
Nu aveam de gând să vă povestesc despre visul meu de-aproape-o-viață și realizarea lui în doar câteva luni, dar faptul că anonima mi-a lăsat un astfel de comentariu, practic mi-a dat un impuls și chiar îi mulțumesc. Inițial m-am gândit să păstrez toată bucuria pentru mine, m-am gândit că nu interesează pe nimeni din cine mă citește, ce am visat cândva și-am reușit acum – o împlinire sufletească, o pasiune, o bucurie, ceva nou. De nenumărate ori am fost tentată să vă povestesc și cu greu mi-am înfrânat pornirile pentru că sunt puțin cam pesimistă în general și mă gândeam că poate “lăuda” îmi aduce ghinion :)). Acum că a luat sfârșit, o să aflați tot.
**********
Încă de când am aflat că sunt însărcinată și mi-am imaginat etapele care aveau să urmeze, mi-am pus în cap să fac “ceva” când voi avea concediu. Știam că o să am nevoie de o schimbare la un moment dat pentru că, de când mă știu mă sperie monotonia, rutina.
Și acum am în PC folderul întreg cu toate cursurile adunate, cursuri pentru dezvoltare profesională pe care le consideram eu utile pe viitor, pe care aș fi vrut să le urmez printre picături (la alegere, nu pe toate).
Din păcate nu am reușit să bifez nimic iar timpul trecea și trece extrem de repede. Nici nu știu când a făcut puiul meu 1 an jumate.
La un moment dat mi-a povestit prietena mea entuziasmată-toată ce vrea ea să facă în următoarele luni la București și anume: să urmeze niște cursuri de design vestimentar. Vestea parcă mi-a trezit niște fluturași în stomac și tot ce îmi doream, era să o urmez.A picat la țanc, deja simțeam că mă plafonez, voiam să fac ceva pentru mine, să mă detașez cumva de tot ce înseamnă viață de casnică, de mamă, să mă deconectez măcar pentru câteva ore pe săptămână de la gătit, curat, schimbat scutece și plimbări în parc cu copilul.
Cred cu tărie că avem nevoie de schimbări periodice ca să fim fericiți.
Într-adevăr, e minunat să ai copilaș, sunt extrem de dulci și orice noutate în comportament/vorbire/etc e o bucurie enormă pentru părinți. DAR inevitabilul se produce când nu te aștepți și rutina zilnică uneori poate să ducă la depresie.
**********
Am hotărât să fac și eu cursul, m-am înscris, mi-am cumpărat mașină de cusut și uite așa am intrat timid în lumea designului vestimentar. A fost o experiență extrem de frumoasă, mi-am trezit din nou pasiunea pentru desen, mi-am adus aminte de copilărie, mi-am schițat propriile colecții de haine, am cunoscut oameni minunanti și am dezvoltat prietenii frumoase. După aproape 3 luni cursul a luat sfârșit, am adăugat o nouă diplomă la colecție dar nu mă consider nici o clipă ceea ce scrie pe ea. Nu că nu aș avea încredere în forțele mele dar nu intenționez să continui treaba asta dezvoltând vreo afacere. M-am visat creatoare de modă încă de mică, sunt fericită că în sfârșit am mașina mea de cusut și îmi face o deosebită plăcere să mă joc cu ea. Am fost negativistă la început, chiar nu credeam că o să iasă ceva din mâinile mele, nu așa de curând.
DSC_0109
Azi însă, mă laud cu prima mea fustiță. E un sentiment de mândrie, îmi place ce mi-a ieșit și sunt sigură că o să pot mai mult de atât. Am ales o croială simplă, fustă conică cu fermoar într-o parte și o aplicație lucrată manual pe marginea de jos. Materialul nu e atât de elastic așa că mi-a cam îngreunat mersul, m-am simțit un fel de chinezoaică. Am bănuit că așa o să iasă dar nu am vrut să îi fac crăpătură gândindu-mă că o să îi stric farmecul. A doua zi m-am cam trezit cu febră musculară la gambe, deci prima mea fustă e o invenție, un must-have pentru sedentari. Glumesc. O fi greșită din punct de vedere medical, habar n-am.
Sunt nerăbdătoare să îmi creez și alte lucrușoare dar lipsa timpului mă omoară.
foto credit: Daniela

Ca să nu vă plictisesc am încercat să trec de la o idee la alta mai pe scurt dar ar fi fost muulte de povestit. Nu știu care va fi continuarea acestei frumoase povești dar mai devreme sau mai târziu sigur veți afla.

Ce vreau eu să vă transmit e să luptați pentru visele voastre, pentru un hobby, pentru plăcerea care știți că vă aduce satisfacție și bucurie sufletească. 

Eu, dacă nu făceam asta, aș fi trăit toată viața cu un regret.

În restul ținutei apare noul meu poncho Pull and Bear de pe Kurtmann pe care abia așteptam să îl laud pentru că îl iubesc pur și simplu. E un fel de accesoriu, genial pentru zilele de toamnă, se integrează cu ușurință în multe ținute și e și călduros. Bănuiesc că știți deja – comenzile Kurtmann ajung extrem de repede, a doua zi deja e curierul la ușă.

Pantofii sunt comandați de AICI, site pe care îl recomand cu toată încrederea. Coletul mi-a ajuns după o săptămână și ceva iar produsele sunt de o calitate foarte bună. Pantofii de față sunt incomozi din cauza mărimii tocurilor dar la cât sunt de frumoși, merită toată osteneala.

Geanta am primit-o de pe Milanoo și chiar aveam de gând să o laud după ce am analizat-o acasă cu atenție. Modelul e superb după părerea mea, culoarea versatilă și e foarte practică având în vedere că are și toarte scurte dar și curea lungă. DAR, frumoasa mea geantă a cedat în timpul ședinței foto și s-a rupt o chestie astfel încât nu mai pot să îi atașez cureaua. O să încerc s-o repar, ce să zic…

Poncho: Bull&Bear, Kurtmann, HERE
Pantofi/Shoes: Amiclubwear, HERE
Geantă/Bag: Milanoo, HERE
Geacă/Jacket: Sheinside
Fustă/Skirt: Federova (self-made)
Atât că m-am lungit destul. 
Aștept cu drag comentariile voastre.

Weekend frumos!

Comments (78)

  1. Camelia Andrasescu

    Bravo, ma bucur ca ai reusit sa te mobilizezi sa faci ceva care te face fericita! Fusta mi se pare reusita , iar insertia din partea de jos, arata foarte bine! Te pup

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos Camelia! Toti/toate ar trebui sa facem asta. Micile placeri ne aduc numai satisfactii si stari de binw. Te pup si eu!

      Reply
  2. Nefertity Nymphe

    Fusta arată chiar foarte bine. La cât mai multe creații! 🙂
    Visez și eu să îmi iau o mașină de cusut, să mă joc cu ea după cum ai spus și tu, însă nu am nervi de cursuri…sunt mai mult fana tutorialelor de pe YouTube, deci risc să îmi cos degetele. :))

    Reply
    1. Federova

      De cand mi-am dorit masina de cusut numai eu stiu. Am avut una cand eram mica dar era mica, de mana si destul de greu de folosit. Am apucat sa fac cateva hainute la papusi si atat :)).
      Daca iti doresti mult si are cine sa te invete, nu mai sta pe ganduri. Multe persoane au norocul sa aiba in familie pe cineva stiutor despre tainele croitoritului dar nu profita.
      Pe youtube o sa intru tare curand :D.

      Reply
  3. ChocolateFashionCoffee
    1. Federova

      Multumesc frumos! Si nu ti s-a rupt geanta?
      E interesant ca nici nu-mi mai raspund la mail cei de la Milanoo.

      Reply
  4. Daniela Iuliana Ioniche

    Superba fusta ! Felicitrai ! E minunat ca ti-ai urmat visul, fiecare dintre noi trebuie sa faca acest lucru ! Like !

    Reply
    1. Federova

      Asa ar trebui, o e mare satisfactie sa iti indeplinesti o dorinta.
      Multumesc!

      Reply
  5. Themakeup Device

    Am citit cap- coada si mi-a facut placere sa-ti aflu povestioara. Felicitari pentru realizari!
    Kisses from http://glamupdoll.blogspot.com/

    Reply
    1. Federova

      Multumesc tare mult!

      Reply
  6. Camelia

    Pe mine nu ma mira postarea asta, au fost destule indicii in ultimele luni. 🙂 Eu iti spun doar ca lucrurile iesite din mana ta (de orice fel ar fi ele) iti dau o satisfactie pe care o ai nici daca iti iei cine stie ce minunatie scumpa la care ai visat luni/ ani. Eu iti doresc doar inspiratie, de restul ai tu grija.

    Reply
    1. Federova

      Pai m-am putut abtine?? Eram prea entuziasmata de ce imi iesea si ce bucurie imi transmiteau desenele, asa ca nu m-am putut abtine si le-am postat pe cateva dintre ele.
      Multumesc Camelia!

      Reply
  7. Cu Lore

    Te felicit din suflet si iti urez multa bafta pe viitor! <3

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Lore, sa fie!

      Reply
  8. Macy

    Imi place foarte mult fusta si lungimea ei si culoarea ei si acel detaliu, toate o fac sa fie minunata. E foarte frumos ca ai facut un curs cu ceea ce iti place tie, ti-ai urmat visul 🙂 Felicitari pentru realizarea fustei si succes mai departe 🙂

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos Macy! Mi-a placut tare mult nuanta asta, am de gand sa mai fac o fustita din acelasi material dar cred ca va fi in semi-clos :D.

      Reply
  9. Miu Miu

    E foarte frumoasa si sunt sigura ca e si foarte bine lucrrata. Eu banuiam, de fapt stiam, din ce mi-ai spus tu atunci.

    Te pup

    Reply
    1. Federova

      Nu e foarte bine lucrata dar arata ok. Imi trebuie piciorus de surfilare dar e pe lista. Trebuie doar sa il caut si sa il comand cand am timp. Bine ca materialul e de asa natura ca nu se desira deloc si nu face scame.
      Pup si eu!

      Reply
  10. Andreea

    WOW!!!!! Muuulte felicitari!!! Fusta e superba, chiar foarte diferita de ce am vazut pana acum, se vede ca ai pus drag atunci cand ai creat-o. Si crede-ma, nu ai deloc de ce sa te justifici. E un trend extrem de ,,toxic” la noi in tara in ultimii ani: mamele devin doar… mame. Isi uita carierele, isi uita pasiunile, uita sa mai fie femei. Nu se mai intorc la lucru, nu isi mai acorda atentie, nu se mai ingrijesc, isi neglijeaza sotul, rudele, prietenii, viata lor sociala moare. Si asta nu e un lucru bun pentru nimeni: nici pentru copil, pentru ca mai apoi va fi invinuit chiar de catre mama atunci cand nu va face ceea ce ii spune sau ce vrea (credeti ca toti stim un astfel de exemplu cand peste niste ani, mamele incep sa reproseze ,,din cauza ta am pierdut anii, n-am putut sa fac x, y, z”, uitand ca de fapt ele au ales calea asta, nu copilul le-a cerut-o). Si asa se distruge si casnicia, se rup relatiile cu familia, copilul va creste timorat, speriat, fara incredere in sine, iar mama va avea o vesnica depresie. Eu te felicit pentru deciziile pe care le iei si pentru faptul ca esti echilibrata: multe mame ar trebui sa iti urmeze exemplul, sa isi acorde cateva ore si pentru ele!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos draga mea! Multi nu stiu de cata atentie si intelegere au nevoie proaspetele mamici. De multe ori am simtit ca sunt la un pas de depresie dar am intervenit cu nou si am depasit de fiecare data. Experienta asta a contribuit foarte mult la starea mea de bine, era o bucurie cand se apropia ora de curs si trebuia sa plec. Aveam alte activitati, desene de facut, hainute de inventat, chiar mi-a placut.
      Sper doar sa nu fiu delasatoare, acum fiind nemotivata sa “imi fac temele” sunt sanse sa abandonez si stii cum e? Daca nu exersezi, uiti, stagnezi. Si ar fi pacat, m-as oftica.

      Reply
  11. Mihaela Pojogu

    Felicitari pentru fusta, acum inteleg si acele desene postate, ma bucur pentru reusita ta, fusta arata minunat, imi plac si unghiutele asortate.
    Toate cele bune, Fede! xoxo

    Reply
    1. Federova

      Uite cine are spirit de observatie. Nu le-am surprins in prim plan dar ma bucur ca se vad cat de cat. Ma refer la unghii. E facuta de mine spoiala cu negru :)).
      Multumesc frumos! M-am cam dat de fol cu desenele, chiar nu m-am putut abtine. Eram mul prea entuziasmata de progresul meu :D.
      xoxo

      Reply
  12. Lorena Pintilie

    Frumoasa, talentata si superba.:) Pup! Ft faina fusta:)

    Reply
    1. Federova

      Multumesc, multumesc, multumesc! 😀

      Reply
  13. Mihaela Mih

    Foarte frumoasa fusta, sa mai faci si altele! 🙂

    Reply
    1. Federova

      Cu siguranta nu o sa am stare :).

      Reply
  14. Blonde Kitten

    Sunt mandra de tine, ai mai mentionat prin alte postari ca ai o pasiune pentru design si parca am vazut si pe facebook, se si vedea si din felul in care faci combinatiile de haine. Imi place foarte mult fusta, felicitari pentru reusita, cred ca te simti implinita ca ai facut un pas inspre ceea ce te pasioneaza. Bravo! te pup mamica frumoasa si designer! :*

    Reply
    1. Federova

      Multumesc pentru cuvintele frumoase draga mea! Nu ma cred mare fashionista si nici designer, sincer. E o pasiune la nivel normal sa zicem. Mi-ar placea sa fie mai mult de atat dar nu e cazul, simt ca e prea tarziu.
      E o implinire mare intr-adevar.
      Te pup si eu!

      Reply
  15. roxana cret

    Fustita ta e absolut superba si sper sa vad cat mai multe lucrusoare iesite din mana ta pe blog, si de ce nu, in magazine!
    Felicitari, draga mea, ca ai ajuns sa iti urmezi visul!
    Te pup :*

    Reply
    1. Federova

      Uaaa, nici nu visez asa ceva desi recunosc ca mi-am imaginat etichete cu Federova :)). Mi se pare ca suna bine dar nu, nu imi permit sa visez la asa ceva.
      Te pup si eu, multumesc!

      Reply
  16. Domnisoara Christine

    Geantuta aceasta am avut-o si eu in urma cu ceva luni – achizitionata de pe Rosewh . este extraordinara , insa din cauza purtarii in exces a cedat o breteluta . Acum vazand postarea ta ma bate gandul sa o iau iar . Este dragalasa si eleganta . NICI prea mare nici prea mica , perfecta .

    Tinuta ta este minunata , te prinde de minune fustita roz si unde mai pui ca este creatia ta – Bravo !!

    Reply
    1. Federova

      Si mie imi place tare mult geanta insa mie mi s-a rupt breteluta de la prima purtare. Nu prea merge reparata. Mi-ar trebui 2 bucati de material similar cu geanta si nu vad de unde as putea sa iau. Asta e.
      Daca iti place asa mult, mai ia-o o data. Cunosc sentimentul ;)).

      Reply
  17. Dorina

    Felicitari pentru curs si pentru ca ai avut curajul sa incerci ceva diferit! 🙂
    Acum astept sa iti pui pasiunea in aplicare si sa vedem cat mai multe creatii de-ale tale.
    Sunt convinsa ca daca exersezi, poti ajunge departe.
    Tot suntem vecine, o sa vin cu comenzi la tine 😛

    Reply
    1. Federova

      Off, am primit atatea incurajari ca deja visez prea mult :)), cred ca stii cum suntem noi gemenii.
      Te astept cu drag oricand, nu doar atunci 😛

      Reply
  18. Gabriela Popescu

    Ești o persoană desebită și într-adevăr o femeie exemplu aș putea spune. Se vede că ești îngrijită și ceea ce mi se pare minunat este faptul că ești sinceră și exprimi ceea ce gândești. Cred că cel mai potrivit compliment ar fi să îți spun că ești o mamă superbă!
    Te aștept și pe blogul meu și baftă în continuare! ♥
    http://gabriela-popescu.blogspot.com

    Reply
    1. Federova

      Ce complimente dragute, ma faci sa rosesc. Multumesc tare mult Gabriela! Popescu e numele meu de fata, cum s-ar spune :D.
      Mult succes si tie!

      Reply
  19. sanditza

    Felicitari !!!!!! Exact prin asta trec si eu , si fetita mea are un an si jumatate , care nu stiu can a trecut !!!Mi-am dat seama ca nu am facut nimic, de cat sa am grija de ea, de casa si de sot !Oricum nu am am avut ajutor deloc,deci Sofia a ocupat 100% din timp, fiind si o fetita super energica,nemancacioasa si neiubitoare de somn! De ceva vreme am inceput sa fac niste chestiute hand/home/self made , o sa lansez un blog si o pagina de facebook saptamana viitoare! Nu va fi usor, dar sper sa reusesc ! Am avut noroc de o masina de cusut de la o bunica , o masina ” ILEANA” , daca merge treaba, poate o sa imi iau una mai profi, pana atunci e ok si asta! Felicitari !!!! E foarte frumoasa fusta si iti sta bine cu ea! Succes!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos Sandita! Sa-ti traiasca fetita, sa fie sanatoasa si sa aiba mult noroc!
      E bine ca te si folosesti de mostenirea Ileana, multe norocoase ca tine, nu o baga in seama.
      Sa imi lasi link sa vad ce pasiune ai tu, admir persoanele care fac chestii hand made, cred ca iti trebuie multa rabdare.

      Reply
  20. blueroses

    Felicitari, ma bucur ca ti-ai urmat visul, o astfel de realizare personala ofera o satisfactie deosebita.
    Foarte frumoasa fusta ta, imi place detaliul de la tiv (s-ar vedea chiar mai bine cu un dres nude) si intreaga tinuta. Pantofii sunt … wow, nu as purta asa ceva, dar arata super la tine 🙂
    Sa o porti cu placere si cu pasi mici si la multe alte creatii.
    Astept sa vad si alte tinute Federova (chiar e un nume bun pentru o colectie de haine 🙂
    Weekend placut!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc, multumesc, multumesc!
      Si mie imi suna bine o colectie Federova, m-ai facut sa visez ;)).

      Initial am vrut sa iau dress nude ca sa se vada mai bine detaliul fustei dar m-am gandit ca imi scurteaza picioarele, gambele.

      Reply
    2. blueroses

      Am uitat sa-ti scriu un “multumesc” pentru inspiratie – surorii mele ii place sa impleteasca si sa croseteze si din bucuria ta a venit o idee de cadou – sa-i cumpar ate sa aiba ce mesteri iarna aceasta. Let’s make dreams come true!
      La multi ani blogului tau, sa creasca mare si sa ne citim la cincinal!

      Reply
    3. Federova

      wow ce dragut!! Ma bucur tare mult. Eu as fi in al 9-lea cer daca cineva mi-ar darui materiale :))
      Multumesc frumos!

      Reply
  21. Anonymous

    De cand am vazut tinuta, mi-a ramas ochii la fusta! Sunt fan fuste conice, dar…greu gasesti ceva interesant, cum e culoarea pe care ai ales-o tu, plus acel detaliu! Deci, buna treaba! Cat despre vise si realizari…foarte important e sa gasesti momentul prielnic pentru a le pune in aplicare! Eu, cu primul copil am facut Facultatea de Psihologie (greu tare, dar am savurat fiecare moment care ma facea sa ma simt si altceva in afara de mama), iar cu al doilea am facut masteratul (tot greu, dar a meritat fiecare moment). Asa ca inteleg perfect ce spui! Cat despre continuarea cursurilor pe care le-ai facut, ai putea lansa o linie de fuste! 😀 Eu lucrez in invatamant si cunosc oferta de pe piata! 😉 Sau vei gasi tu, la un moment dat, o idee care sa te atraga suficient incat sa iti doresti sa o pui in aplicare!

    Reply
    1. Federova

      Am multe modele de fuste conice si midi in cap, mi s-a pus pata pe ele in ultimul timp.
      Sa stii ca si eu m-am gandit la un master dar nu ma simteam in stare sa o iau de la capat, cu nopti nedormite ca sa invat, cursuri zilnice, examene, etc. Ar fi fost deja prea mult, nu as fi avut cu cine sa las baietelul zi de zi.
      In schimb, 3 luni au trecut destul de repede.

      Reply
  22. Alberto Hugo Rojas

    you pic always perfect
    beautiful session
    in perfect place

    Reply
    1. Federova

      Thank you!

      Reply
  23. kleopatra ro

    Fusta e foarte faina, de pantofi nu mai zic…
    In legatura cu ce a spus anonima: mie mi se pare logic ca o bloggerita de beauty/fashion sa scrie aproape exclusiv despre aceste domenii pentru ca de asta a facut blogul, nu?
    Si nu e deloc usor sa arati impecabil dupa o sarcina. Corpul are nevoie de timp si eforturi sustinute ca sa isi revina in conditiile in care o mama are mult mai putin timp pentru ea.
    Postarile personale sunt binevenite dar nu sunt obligatorii pe un blog care are clar delimitata o nisa careia i se adreseaza.

    Reply
    1. Federova

      Ce bine le-ai spus. Pana la urma, nu e jurnal.
      De corp am zis ca nu ma mai vaiet dar intr-adevar nu e usor sa revii la greutatea dinainte. Am ramas cu vreo 5-6 kg si nu imi plac. Problema e ca nu fac nimic ca sa le dau jos, dar ma deranjeaza. Nu stiu cum si de ce dar mi-e extrem de greu sa ma abtin de la mancare si mai ales de la dulciuri :(.

      Reply
      1. kleopatra ro

        Probabil pentru ca bebele iti consuma multe resurse de energie care trebuie apoi inlocuite, mai ales daca alaptezi.Si eu sunt la fel (am bb de 3l si-un pic). Ma apuca pofta de ciocolata la 22 :))) si nu ma abtin 😀 Si eu am ramas cu 4 kg in plus dar nu ma deranjeaza, insa pe mine ma deranjeaza burtica cu care am ramas dar la un moment dat ma voi mobiliza sa fac abdomene sa o dau jos.
        La tine, sincer, nu se vad kilogramele in plus, ai un corp proportional si arati foarte bine, nu te stresa.

        Reply
  24. ilda76

    Iti spun sincer, m-a revoltat opinia formulata de cititoarea anonima, am considerat-o jignitoare si incarcata de acea rautate pe care invidia o genereaza!
    Ti-ai pus sufletul pe tava i postarea asta! 🙂 Te admir pentru faptul ca ai aceasta dorinta de cunoastere, de explorare si de dezvoltare personala! Te felicit pentru cursul la care ai participat si ma bucur ca stii, atunci cand tragi linie, sa vezi partea pozitiva a lucrurilor!
    Culoarea fustei e dementiala iar combinatia cu negrul o potenteaza! De cand asteptam eu sa vad acest poncho de la Kurtmann (imi place faptul ca e scurtut, e delicat)! Botinele sunt elegante si sexy si completeaza de minune look-ul!

    Pupici multi si calda imbratisare, draga mea Fede!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    Reply
    1. Federova

      M-a revoltat si pe mine dar mi-a trecut repede. Nu raspund la astfel de rautati, nu ca nu as avea nimic de spus dar nu ajungem nicaieri daca o tinem din replica in replica. Tacerea e de aur, vorba aia.
      Chiar am dorinta de cunoastere prea exagerata cred, vreau sa fac prea multe si timpul nu imi permite. Nu stiu ce e cu mine.

      Multumesc pentru incurajare draga mea!
      O sa mai vezi acel poncho sper. Trebuie sa il scot in evidenta asa cum merita. Cu gecuta neagra pe sub nu prea am reusit.
      Iar botinele, pe cat sunt de frumoase pe atat sunt de afurisite. Extraordinar de incomode, cred ca sunt create special pentru balerine :)).

      Te pup tare si te imbratisez Ilda mea!

      Reply
  25. Ana-Maria Tatucu

    Imi place enorm culoarea fustei si cum se aseaza pe tine. Ti-am zis cand am vazut desenele facute de tine ca se vede ca ai si talent si imaginatie….vei avea si timp mai mult, sa creasca cel mic si sa nu mai stea tot timpul dupa tine. Cand te apuci de lucrat si pentru altii? :D….ma programez?

    Reply
    1. Federova

      Vai ce incurajare, nu vreau sa grabesc timpul la cat de frumos e acum cu cel mic, dar pe de alta parte abia astept sa creasca si sa nu mai depinda de mine, sa pot sa-mi fac de cap linistita, sa stau cu orele la masina de cusut. Zic eu acum asa dar cine stie ce o mai fi..
      Cand ma apuc de lucrat si pentru altii nu stiu, nu vreau sa visez dar daca se intampla, cu siguranta va afla tot poporul :)).

      Reply
  26. Oana Alexandru

    Frumoasa postare,am citit-o cu drag pe nerasuflate si ma bucur mult pentru tine.Fustita facuta de tine arata minunat si iti vine super bine <3.Pupici asteptam si alte creatii <3

    Reply
    1. Federova

      Multumesc frumos! Ma bucur ca ti-a placut! Te pup Oana!

      Reply
  27. alina

    Felicitari, fusta e minunata, poate te gandesti la o colectie, ar avea succes!

    Reply
    1. Federova

      Doamne sfinte, ar fi prea prea frumos asa ceva.

      Reply
  28. coco

    Bravo, ma bucur pentru tine si te inteleg perfect! Si mie imi trebuie o schimbare, altfel ma ajunge Eva din urma 🙂 te pup!

    Reply
    1. Federova

      Am vazut ce mare e nazdravana :D.
      Nu mai sta pe ganduri daca simti nevoia unei schimbari.
      Te pup cocuta!

      Reply
  29. Little Caramela

    Felicitari pentru curaj si pentru felul in care impartasesti cu noi aceste lucruri! Multa bafta in continuare

    Reply
    1. Federova

      Multumesc tare mult! Aveam emotii dar au disparut instant dupa atatea reactii frumoase si incurajari. Sunt coplesita…

      Reply
  30. cris

    Felicitari! E foarte frumos ca ai avut curajul sa faci cursul asta si ca ti-ai urmat pasiunea 🙂
    Fustita e foarte frumoasa, iti vine tare bine, iti doresc succes sa faci si altele la fel de reusite pe viitor 😀
    Te pup!

    Reply
    1. Federova

      Multumesc Cris! Am incercat altceva, a fost frumos, nu am invatat cat mi-am imaginat dar macar a fost un start. Sau cel putin asa sper. We’ll see.
      Pup si eu!

      Reply
  31. fashion doctor

    imi place fusta ,super. bravo.pupici

    Reply
    1. Federova

      Multumesc draga mea! Pupici!

      Reply
  32. Victoria West

    Felicitari Federova, pentru curs si pentru prima ta creatie, si pentru ca ti-ai urmat visul, ma bucur mult pentru tine!
    Fusta e supreba, iar culoarea e pur si simplu dementiala!
    Vreau si eu sa fac un curs similar, si zilele acestea cautam pe internet asa ceva la mine in zona, am gasit un loc, sa-mi fac timp sa ma inscriu la acele cursuri. 🙂
    Si asta pentru ca si pe mine ma intereseaza asa ceva, cand eram mai tanara aveam si eu acest vis, design vestimentar, si acum este foarte posibil sa-mi urmez acest vis.
    Acum doua saptamani si ceva mi-am luat o masina de cusut Singer si in weekendurile ce au trecut de atunci am avut primele mele incercari. Numai ca eu vreau sa fac nu design per se, adica nu sa creez o haina de la cap la coada, ci vreau mai intai sa invat sa modific modele existente pentru a le da un nou look si un nou (up)styling. Cu alte cuvinte, vreau sa invat sa fac refashioning, si de exemplu hainele din garderoba care nu imi (mai) plac sau nu le (mai) port, sa le recreez si sa le dau un aspect nou. Am inceput cu lucruri foarte simple — o pernuta pentru ace, o fata de masa pentru acea pernuta, o bentita de par pentru uz cosmetic, dar primul lucru de recreere/modificare pe care l-am facut dupa aceea a fost sa repar o pereche de pantaloni de pijamale care aveau nevoie de “o mica operatie”, si astfel le-am extins viata. N-au iesit perfect, dar invat, a fost un exercitiu bun. Weekendul acesta m-am apucat de o bluza care nu imi mai placea, si m-am gandit sa o transform intr-o fusta. Sambata seara m-a apucat creatia, 🙂 si am stat pana la 2 AM ca sa gandesc acel proces de transformare si sa-l pun in practica. N-am terminat fusta, dar voi reveni la ea weekendul viitor. And it’s so much fun!!!

    Cu timpul mi-ar placea sa trec si la design, adica sa creez haine de la zero, dar deocamdata vreau sa invat sa fac refashioning. Vara aceasta mi-am modificat cateva haine la un croitor profesionist ca sa le dau un nou aspect, dar bineinteles ca asa ceva ma costa. Asa, daca am masina mea de cusut si invat eu sa fac asta, posibilitatile sunt nelimitate, si fara sa ma coste nimic.

    Chiar ma bucur mult pentru tine ca ai inceput sa faci asta, si sper ca pe viitor sa vorbim mai mult despre asta si sa impartasim mai mult din experienta noastra, acum ca avem acest subiect comun, si ma bucur sa am o camarada in design, chiar si la distanta — join the club!

    Reply
    1. Federova

      Draga Victoria, iti multumesc pentru complimente si pentru faptul ca ai impartasit cu mine pasiunea ta despre care nu stiam nimic. E o adevarata surpriza. M-am gandit de nenumarate ori la o noua rubrica de refashioning dar nu-mi permite timpul si-am renuntat. Dar imi place tare mult ideea, chiar mi-ar placea sa vad ce iti iese. E o bloggerita internationala care face asta si-i iese de minune. Imi scapa numele.
      Eu am mai avut o tentativa acum cativa ani dar cursul pe care il gasisem era prea departe de mine si era fix dupa servici, nu ma incadram in timp asa ca mi-am pus pofta in cui.
      Acum ca sunt in concediu de crestere copil am avut ceva timp si de astfel de distractii ;)), noroc cu bunicul, cu sotul.

      Tot Singer am si eu, e una dintre cele mai bune masini de cusut din cate stiu.
      Poti sa-mi scrii oricand ai chef sa vorbesti despre asta si nu numai, mailul meu e mai sus. Eu deocamdata n-am mai pornit masina, sunt prinsa cu alte treburi. Vreau sa trec pe domeniu, sa imi schimb tema si asta implica mult search, mult timp pierdut. Si nu vreau sa raman in urma nici cu reviewurile. Complicat, stiu.

      Reply
    2. Victoria West

      Zici de Jillian Owens din SUA care scrie ReFashionista.net? Ca eu de la ea m-am inspirat ca sa incep refashioning. E grozava, din cele mai urate, demodate si nepurtabile haine face niste piese superfaine si chic.

      Reply
    3. Federova

      Da, da, deci o stii. Imi place ce face, chiar e o adevarata sursa de inspiratie.

      Reply
  33. Adinna from Fashion-Spike

    Fusta e minunata iar culoare chiar delicioasa si poncho-ul un must have pe lista mea. Arati superb!
    http://fashion-spike.blogspot.ro/2014/11/oasap-cap-coat-giveaway-international.html

    Reply
    1. Federova

      Multumesc mult Adinna!

      Reply
  34. Mihaela Bolea

    Fede, te felicit din suflet pentru curajul și determinarea de-a face ceva și pentru sufletul tău, pentru pasiunea ta ♥
    Familia și toți cei dragi sunt cele mai de preț valori din viața noastră, iar visele îndeplinite vin în completarea acestui tot perfect. Să te bucuri mereu de sănătate și de toți cei dragi alături, iar tot ce îți dorești să prindă viață ♥
    Fustița e deosebită, îmi place extrem de mult culoarea, dar și modelul, felul în care îți stă, tot! ♥
    Pupici!

    Reply
    1. Federova

      Cum impletesti tu frumos cuvintele de imi ungi sufletul de cate ori postez. Multumesc tare mult draga mea! Ai mare dreptate in legatura cu familia, luptam sa indeplinim visele alor nostri dar sa nu uitam nici de ale noastre.
      Te pup!

      Reply
  35. Lory's Blog

    Eu nu stiam ca tu ai un copil pana acum cateva luni…citind articolele tale am aflat asta! Si mi se pare grozav faptul ca esti cocheta, eleganta, activa…mereu in pas cu moda! Iti oferi timp pentru a te aranja si te apreciez mult pentru asta! Cu toate ca ai un copilas acasa…e incredibil ca ai timp si de tine! AVIZ femeilor care cred ca odata cu venirea unui copil nu mai ai timp de tine! TREBUIE sa iti faci timp…tu contezi! Este important sa ai incredere in tine…sa ceri ajutorul cand este nevoie, insa NU TREBUIE sa uiti sa te ingrijesti…asa cum spuneai si tu, iti ofera o alta incredere in tine ingrijirea aceasta! Bravo:)

    Cat despre fusta..este super frumoasa!!! Felicitari si mult timp pentru ce iti doresti!
    PS: E bine totusi ca la batranete, la pensie vei avea ocupatie 🙂
    Te pup

    Reply
    1. Federova

      Multumesc, multumesc, multumesc! Am un copilas dragalas de 1,6 ani. Sunt super indragostita de el, e un dulce.
      Sa stii ca nu sunt asa cocheta in fiecare zi, mai ales cand se strang multe treburi. E chiar greu sa tin pasul cu toate.

      Tare amuzant P.S-ul tau, nici nu ma gandisem la asta dar ai dreptate :)).

      Pup si eu!

      Reply
  36. Florina

    Este super c-ai avut increderea sa-ti creezi fusta asta care-mi place si ca model, culoare, material, totul este foarte bine ales. Eu, desi am masina de cusut, creez doar pentru fiica mea, sper sa prind increderea la un moment dat sa-mi fac si eu macar o fusta 🙂 Chiar m-ai inspirat, si eu m-am apucat de croit tot de cand am devenit mama (de fetita), acum am chiar 2, am si baietel. 🙂

    Reply
  37. Andreea
    1. Federova (Post author)

      M-ai facut sa rascolesc internetul ca sa gasesc poza vietii si tot nu am gasit-o. Se vede foarte mica in postarea aia, nu imi dau seama, nu reusesc sa o maresc…

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *